Chemarea strabunilor

[Teeiany.ro 0]

Lemnele trozneau in focul aprins de Gerald, in timp ce el isi lustruia pumnalul cu maner din corn de cerb. Afara vantul suiera, dar turnul desi construit in urma cu sute de ani oferea un minim de adapost. Era construit in creierii muntilor si o data pe luna isi schimba ocupantii. Erau patru strajeri in total, Gerald ramasese inauntru pentru a intretine focul in timp ce ceilalti erau afara , doi dintre ei la vanat pentru cina de cu seara, iar Robert, cel mai tanar dintre ei era la postul de paza. Trebuia sa fie cu ochii la poalele muntilor din nord, acolo unde lordul Utarg in citadela sa: Craigtop tineau piept barbarilor din Nord. Trecusera deja patru ierni de cand focul de avertizare din citadela nu mai fusese aprins, desi de cateva ori grupuri razlete de nordici atacasera satele din teritoriul lui Utarg, dar acesta ii respinsese de fiecare data fara prea mult efort...

Usa de lemn de la intrare se tranti cu putere si in prag aparu Robert , pe fata lui se citea groaza, parca hipnotizat isi indrepta grabit pasii catre dulapul din lemn de nuc in care tineau cele necesare avertizarii.

- Focul din citadela a fost aprins? , il intreba Gerald in timp ce lua o torta de pe perete si se indrepta catre treptele ce duceau etaj.

Robert il urma la etaj si in timp ce arunca uleiul peste mormanul de lemne ingaima usor, ingrozit:

- Rosuuu..., si turna din punga din piele de urs, praful ce facea ca flacarile focului de avertizare sa fie rosii.

Focul rosu nu mai fusese aprins de cinci generatii, focul rosu insemna invazia krugilor, focul rosu in trecut aducea groaza ....

 

Pe drumul serpuit ce ducea catre cetatea Lordului Gregor Daragon doi calareti isi goneau de zor bidivii. Unul dintre ei, ce parea a fi trecut de patruzeci de ani era Sir Ulric, un cavaler calit in luptele impotriva nordicilor, inalt cat un munte si cu barba deasa, multi l-ar fi confundat cu un nordic daca nu luau in considerare armura si scutul dreptunghiular, obiecte pe care nordicii nici nu s-ar fi apropiat. Armura, din zale de otel inca mai purta semnele ultimelor lupte, iar sabia de la brau desi avea teaca roasa de vreme si manerul ruginit, probabil ca ar fi taiat un copacel dintr-o lovitura mai zdravana, iar Sir Ulric era genul de persoana care ar fi putut da acea lovitura, si cu siguranta ca in luptele la care luase parte o facuse. Langa el Alexander Mograine era exact opusul acestuia: un flacau de douazeci de ani cu parul blond si lung ce-i flutura pe spate, imbracat intr-o armura impecabila din cel mai bun otel din Tarant, manerul sabiei era batut cu pietre pretioase, iar scutul ii lucea in lumina lunii. Singurul lucru care ii putea asocia pe acesti doi calareti era capul de urs, ce il aveau amandoi desenat pe scut, simbolul casei Mograine .

Era pentru prima data cand Alexander calatorea asa departe in Nord, venise aici la porunca tatalui sau, lordul Vladimir, pentru a-si alege una din fetele lui Gregor ca sotie, si astfel sa consolideze alianta dintre casele Mograine si Daragon. Din departare pe turnurile de ce strajuiau poarta mare a cetatii se vedeau steagurile cu flacara rosie, simbolul casei Daragon. Acest simbol fusese ales de stramosii lui Gregor, deoarece in timpurile de mult apuse cei din casa Daragon erau primii ce vedeau flacara rosie aprinsa in citadela de la Craigtop, si totodata primii ce se aveau de infruntat krugii.

In curtea cetatii aproape cincizeci de calareti isi faceau ultimele pregatiri pentru un drum lung. Alexander incepu sa dea semne de nervozitate, cand vazu ca este asteptat de un simplu strajer ce-l indruma catre camera de consiliu, si deja se simtea ofensat. Cand intra in camera de consiliu realiza ca ceva foarte grav avea sa se intample.

- Imposibil, nimeni nu a mai vazut un krug de cinci generatii, calaretii de dragoni i-au nimicit pe toti.....se auzi o voce din multimea de soldati adunati

- Macar calaretii de ar mai fi...dar nici ei nu au mai fost vazuti dupa infrangerea krugilor, se zice ca s-au retras undeva in taramul nisipipurilor ,peste marea sirenelor...continua un altu.

Pe tronul lui Lordul Gregor il observa pe Sir Ulric.

- Apropiete Ulric prietene, de cand nu ne-am mai vazut...si un zambet oarecum fortat ii aparu fugitiv, pentru o secunda pe fata. Avem vremuri grele inainte, Alexander nu ? , il intreba pe Ulric facand referire la insotitorul lui.

- Gregor, deja m-ai pus pe ganduri ...zi-mi despre ce e vorba, aud lucururi pe care doar babele le mai povestesc copiilor seara ca sa-i bage la culcare...

Harmalaia cuprinsese sala.

Cu greu Gregor reusi sa isi ridice vocea ca sa acopere pe toti ceilalti:

- Trimiteti calaretii sa anunte satele din jur sa se refugieze, si un baietandru o si zbughi pe usa catre calaretii din curte ce asteptau ordinele

- Chemati vasalii , tuna in continuare vocea lui Gregor

Omul de incredere, care se ocupa de corespondenta, si anume coliviile cu corbi se apropia de tron.

- Pe care?

- Pe toti, rasuna iar vocea lui Gregor.

 

In timp ce grupuri de calareti ieseau pe poarta cetatii, deasupra lor zeci de corbi plecau spre destinatiile invatate de imediat ce incepeau sa zboare, fiecare catre unul din vasalii Lordului Gregor

 

Accept orice critici si sfaturi, parerea ta conteaza pentru mine

[The Unknown 15043]

Lemnele trozneau in focul aprins de Gerald, in timp ce el isi lustruia pumnalul cu maner din corn de cerb. Afara vantul suiera, dar turnul desi construit in urma cu sute de ani oferea un minim de adapost. Era construit in creierii muntilor si o data pe luna isi schimba ocupantii. Erau patru strajeri in total, Gerald ramasese inauntru pentru a intretine focul in timp ce ceilalti erau afara , doi dintre ei la vanat pentru cina de cu seara, iar Robert, cel mai tanar dintre ei era la postul de paza. Trebuia sa fie cu ochii la poalele muntilor din nord, acolo unde lordul Utarg in citadela sa: Craigtop tineau piept barbarilor din Nord. Trecusera deja patru ierni de cand focul de avertizare din citadela nu mai fusese aprins, desi de cateva ori grupuri razlete de nordici atacasera satele din teritoriul lui Utarg, dar acesta ii respinsese de fiecare data fara prea mult efort...

Usa de lemn de la intrare se tranti cu putere si in prag aparu Robert , pe fata lui se citea groaza, parca hipnotizat isi indrepta grabit pasii catre dulapul din lemn de nuc in care tineau cele necesare avertizarii.

- Focul din citadela a fost aprins? , il intreba Gerald in timp ce lua o torta de pe perete si se indrepta catre treptele ce duceau etaj.

Robert il urma la etaj si in timp ce arunca uleiul peste mormanul de lemne ingaima usor, ingrozit:

- Rosuuu ..., si turna din punga din piele de urs, praful ce facea ca flacarile focului de avertizare sa fie rosii.

Focul rosu nu mai fusese aprins de cinci generatii, focul rosu insemna invazia krugilor, focul rosu in trecut aducea groaza ....

 

Pe drumul serpuit ce ducea catre cetatea Lordului Gregor Daragon doi calareti isi goneau de zor bidivii. Unul dintre ei, ce parea a fi trecut de patruzeci de ani era Sir Ulric, un cavaler calit in luptele impotriva nordicilor, inalt cat un munte si cu barba deasa, multi l-ar fi confundat cu un nordic daca nu luau in considerare armura si scutul dreptunghiular, obiecte pe care nordicii nici nu s-ar fi apropiat. Armura, din zale de otel inca mai purta semnele ultimelor lupte, iar sabia de la brau desi avea teaca roasa de vreme si manerul ruginit, probabil ca ar fi taiat un copacel dintr-o lovitura mai zdravana, iar. Sir Ulric era genul de persoana care ar fi putut da acea lovitura, si cu siguranta ca in luptele la care luase parte o facuse. Langa el Alexander Mograine era exact opusul acestuia: un flacau de douazeci de ani cu parul blond si lung ce-i flutura pe spate, imbracat intr-o armura impecabila din cel mai bun otel din Tarant, manerul sabiei era batut cu pietre pretioase, iar scutul ii lucea in lumina lunii. Singurul lucru care ii putea asocia pe acesti doi calareti era capul de urs, ce il aveau amandoi desenat pe scut, simbolul casei Mograine .

Era pentru prima data cand Alexander calatorea asa departe in Nord, venise aici la porunca tatalui sau, lordul Vladimir, pentru a-si alege una din fetele lui Gregor ca sotie, si astfel sa consolideze alianta dintre casele Mograine si Daragon. Din departare pe turnurile de ce strajuiau poarta mare a cetatii se vedeau steagurile cu flacara rosie, simbolul casei Daragon. Acest simbol fusese ales de stramosii lui Gregor, deoarece in timpurile de mult apuse cei din casa Daragon erau primii ce vedeau flacara rosie aprinsa in citadela de la Craigtop, si totodata primii ce se aveau de infruntat krugii.

In curtea cetatii aproape cincizeci de calareti isi faceau ultimele pregatiri pentru un drum lung. Alexander incepu sa dea semne de nervozitate, cand vazu ca este asteptat de un simplu strajer ce-l indruma catre camera de consiliu, si deja se simtea ofensat. Cand intra in camera de consiliu realiza ca ceva foarte grav avea sa se intample.

- Imposibil, nimeni nu a mai vazut un krug de cinci generatii, calaretii de dragoni i-au nimicit pe toti.....se auzi o voce din multimea de soldati adunati

- Macar calaretii de ar mai fi...dar nici ei nu au mai fost vazuti dupa infrangerea krugilor, se zice ca s-au retras undeva in taramul nisipipurilor ,peste marea sirenelor...continua un altu.

Pe tronul lui Lordul Gregor il observa pe Sir Ulric.

- Apropiete Ulric prietene, de cand nu ne-am mai vazut...si un zambet oarecum fortat ii aparu fugitiv, pentru o secunda pe fata. Avem vremuri grele inainte, Alexander nu ? , il intreba pe Ulric facand referire la insotitorul lui.

- Gregor, deja m-ai pus pe ganduri ...zi-mi despre ce e vorba, aud lucururi pe care doar babele le mai povestesc copiilor seara ca sa-i bage la culcare...

Harmalaia cuprinsese sala.

Cu greu Gregor reusi sa isi ridice vocea ca sa acopere pe toti ceilalti:

- Trimiteti calaretii sa anunte satele din jur sa se refugieze, si un baietandru o si zbughi pe usa catre calaretii din curte ce asteptau ordinele

- Chemati vasalii , tuna in continuare vocea lui Gregor!

Omul de incredere, care se ocupa de corespondenta, si anume coliviile cu corbi se apropia de tron.

- Pe care?

- Pe toti, rasuna iar vocea lui Gregor.

 

In timp ce grupuri de calareti ieseau pe poarta cetatii, deasupra lor zeci de corbi plecau spre destinatiile invatate de imediat ce incepeau sa zboare, fiecare catre unul din vasalii Lordului Gregor

 

Accept orice critici si sfaturi, parerea ta conteaza pentru mine

 

 

Pe mine nu m-ai pus pe o harta cu povestioara asta, desi mentionezi de nordici la greu. Este necesar sa convingi cititorul despre locul de unde se povesteste, altfel devine indiferent oricine la subiect. Trebuie sa mai citesti mult sa ai un vocabular specific descrierii istoriei.

 

Forma textului conteaza cel mai mult, in typing exista regului pe care trebuie respectat:

- virgula se pune dupa ultima litera din cuvant,

- intre 2 cuvinte se lasa 1 saptiu mereu, pana nu sint despartite printr-o liniuta

- dupa punct se lasa 2 spatii libere!!!

- daca te uiti pe instructii in engleza o sa mai dai de reguli

 

Las si la altii loc de comentat.

[Teeiany.ro 0]

merci mult de sfaturi. am sa incerc sa tin cont de ele in viitor.