Acum câteva luni vă ceream nişte sfaturi privind împăcarea mea cu el. Ei bine, ne-am împăcat în decembrie, dar am decis la momentul ăla să ţinem ascunsă relaţia, pentru a evita alte "intervenţii" din afară, şi alte implicări "bine-intenţionate". De împăcarea noastră nu au ştiut nici părinţii mei, nici ai lui. Ai mei, pentru că nu-s de acord cu această relaţie - nepotrivire de religie între mine şi el. Ai lui, pentru că au încercat odată să ne despartă, pe motiv că "încerc să le schimb băiatul".
Pe la sfârşitul lui ianuarie, ai lui au venit în ţară, şi iubitul meu a avut o discuţie care a cam lămurit lucrurile, astfel că acum singura problemă rămâne familia mea.
Ei au aflat adevărul acum o săptămână, şi mi'au cerut clar şi răspicat să aleg între ei şi el. Dacă îi aleg pe ei, mă susţin în continuare (mă refer la partea financiară, din nefericire încă depind de ei). Dacă nu, înseamnă că îmi bat joc ce ei, de viitorul meu, şi ei vor uita că m'am născut, nu mai am dreptul să îi numesc părinţi, etc.
Chestiile pe care mi le'au spus, acuzele şi vorbele aiurea, au cam durut, pentru că nu prea au dreptul să judece un om fără a'l cunoaşte, şi cu atât mai puţin să îmi impună ceva, sau să treacă la ameninţări şi şantaj.
Întrebarea mea este: dumneavoastră ca părinţi, dacă eu aş spune că nu renunţ la iubitul meu, ce aţi face? Aţi rupe într'adevăr toate legăturile cu mine, pentru totdeauna? Pe mine mă sperie un pic ideea asta, de'a nu le mai vorbi de'acum încolo, dar cred în relaţia asta şi nu aş vrea să regret mai târziu că am renunţat la iubirea mea. Eu am impresia că lor nu le pasă deloc de ce simt, şi tot ce'şi doresc e să închidă "gura lumii", asta îi doare cel mai mult, ce v'a spune unul sau altul.
Ce e mai important pentru un părinte? Fericirea copilului său, sau faptul că întotdeauna l'a ascultat, în orice a spus şi'n orice alegere?

Eu nu sunt parinte, sunt un om care a facut multe greseli si daca ma intrebi pe mine in momentele astea, ti-as zice sa nu renunti la familie pentru nimeni si nimic in lumea.
Dar, cati ani ai? Cat de serioasa e relatia cu baiatul asta? De cand sunteti impreuna? Parintii tai nu ii suporta numai religia sau mai stiu ei si alte detalii?

Dupa ce imi raspunzi o sa iti argumentez si raspunsul meu, eventual si cu un exemplu.

Fericirea copilului său în mod cert asta reprezintă prioritatea oricărui părinte , doar că ... lucrurile nu stau chiar aşa cum crezi tu la momentul de faţă .

să presupun că vei rupe legăturile cu părinţii, pentru "dragostea" vieţii tale , insă ... cât va dura această mare dragoste ?
un an. doi, zece ... o viaţă ?

Experienţa de viaţă a părinţilor tăi le spune clar că eşti pe punctul de a da cu piciorul la viitorul tău, pentru o dragoste care va dura cel mult 1an şi jumătate .

D.p.d.v. sufletesc însă , te înţeleg foarte, foarte bine ... oricum, numai părinte să nu fi !

Nu. Nu cred ca vor face asa ceva, sa rupa orice legatura cu tine, chiar daca au amenintat. Poate un timp veti fi suparati, dar nu va fi nimic definitiv. Acum insa trebuie sa te gandesti cat de serioasa e relatia cu baiatul asta, pentru ca mie mi se pare doar o iubire de adolescenti, cu tinut secret relatia, tu care depinzi de parinti financiar... etc.

Acum un an si jumatate am trecut prin acelasi lucru ca si tine. relatia a durat 3 ani ...timp in care eu nu realizam ce fel de om e. am avut multe scandaluri cu parintii mei ...se ajunsese la amenintari mult mai grave care ma dureau( si la un momentat sa imi zica si el acelasi lucru ), vecinii ma urmareau , cat despre partea financiara .....mi-e si rusine sa spun ...mai deloc, in plus mi s-a spus sa ma duc la tatal meu ( parintii mei fiind divortati ) .ajunsesem sa ii urasc sa nu mai vreau sa ii vad. reactionand asa gresesc , e mai bine sa discute cu tine sa te apropie mai mult daca nu o fac ei incerca tu (indepartandu-te fac mult mai rau ) si sa te lase in pace " omul din greseli invata " dupa atata timp si atata iubire am ajuns sa urasc acel om sa nu vreau sa il mai vad in viata mea sa imi schimb nr de telefon ori de cate ori il afla . parerea mea ....gandeste-te f bine ce ai de facut ...parintii iti vor fi alaturi mereu chiar daca faci greseli si cateodata procedeaza gresit ca si in cazul asta.

Acest mesaj a fost editat de catre sweet_butterfly_ella: Feb 28 2008, 09:57 AM

eu as fi curioasa sa stiu care va sunt religiile. se pare ca acest aspect e destul de important.
si pana la o anumita varsta, intr-adevar parintii stiu mult mai bine ce e bine sic e nu. dar asta nu e un motiv sa ameninte. se pare ca nu-si gasesc cuvintele si metodele sa te convinga si sa-ti arate ce anume este gresit in relatia voastra.

Am 21 de ani. Suntem împreună de un an (şi'o zi), dar am fost despărţiţi 2 luni, din motivele pe care le'am prezentat mai sus (familia lui). În momentul împăcării am analizat amândoi foarte bine tot ce presupune pasul ăsta, adică ştiam că vom avea de trecut peste multe, din partea familiilor noastre.. şi'am decis că putem lupta pentru relaţia asta, şi că merită.
Da, problema lor e religia, dar e un maaare minus ăsta, pentru că ai mei sunt extrem de religioşi, şi ai lui la fel. Alte detalii nu prea văd de unde'ar putea şti, şi oricum nu ar fi corect să îl judece prin prisma vorbelor unuia sau altuia, fără a'l cunoaşte mai bine.




Nu ştiu cât va dura, presupun că niciunul dintre voi nu ar putea spune, chiar şi în cazul unei căsătorii spre exemplu, că e 100% sigur că va fi cu acea persoană toată viaţa. Dar la momentul ăsta cred în noi, şi în ceea ce poate fi, chiar şi peste 10 ani. Dacă o să se termine peste 2 luni, sau peste un an, prefer să fie din cauza noastră, şi nu pentru că aşa ni s'a impus, să ne despărţim. Sper că e destul de clară ideea.
Sunt pe punctul de'a da cu piciorul viitorului? De ce? Oare aş fi prima şi singura din lume care va avea de trecut peste problemele astea, şi chiar nu sunt în stare să mă descurc şi fără ei?

esti?

El e ortodox, ai mei sunt protestanţi; eu încă nu's convinsă că religia lor e cea mai bună, cea mai corectă, cea mai cea. Mi se pare firesc să pot eu să aleg, nu să mi se impună ce să cred.

era sa ajung si eu in situatia ta, dar ai mei vazut ca ma mentin pe pozitii si noroc ca sunt si oameni deschisi la minte si la suflet ... a trecut furtuna, ei au acceptat si eu m-am maritat daca incepeau cu amenintari de genul l-as fi ales pe El desigur. Si as fi suferit si eu si parintii daca ei alegeau sa nu mai vorbeasca cu mine, Asa ceva nu face un parinte. Tatal meu are un fel de vorba, lasa-l sa se dea el cu capul de pragul de sus, nu poti controla un om, nu poti decide viata copilului tau. Si le multumesc ca nu m-au pus in situatia in care esi tu. Eu acum ca si parinte bineinteles ca doresc fericirea copilului meu si daca vad ca greseste ii explic, dar nu ii pot impune ceva. Pentru mine, parintii tai nu procedeaza corect!