a la heidy Syndication Wed, 07 Apr 2010 19:59:58 +0300 forum@roportal.ro (Forum Roportal) IP.Blog 60 Printre altele, intotdeauna am crezut ca posibilitatea de a iubi cu adevarat din nou imi este necunoscuta, deoarece nu am putut simti... pana te-am cunoscut pe tine. Ce intamplare ciudata ! Te-am cunoscut in clipa in care chiar nu mai cautam nimic. Mi-am zis ca poate cine stie, esti persoana cu care pot lega o prietenie, pentru ca orice altceva mi se parea imposibil la acel moment. Si cum s-a facut ca legea atractiei a functionat, am fost iremediabil sedusa de vocea TA dulce si calda, ca o plaja pustie de valurile inspumate ale marii..
Si apoi, am inceput sa visez usor, usor.. am visat ca vom fi impreuna, ca ma vrei si TU.. am visat ca intr-o buna zi ma vei saruta si ca sarutul tau imi va placea atat de mult, ca buzele tale vor fi atat de moi si mainile tale vor strange mainile mele atat de tare incat nu se vor mai desprinde niciodata. Visele mele au devenit atat de dese, atat de clare in mintea mea incat nu mi-am mai dorit altceva, decat sa te intalnesc si sa te strang in brate, sa-ti mangai parul si sa iti simt respiratia..
Mi-a fost frica, recunosc ca mi-a fost. Mi-a fost frica ca TU nu ma vei vrea, ca TU vei vrea de la mine doar o simpla prietenie, un simplu umar pe care sa-ti versi gandurile si ofurile si ca am visat in zadar, ca mi-am facut iluzii ca o adolescenta proasta care cunoaste pentru prima oara iubirea. Ma gandeam adesea... daca sa-ti spun sau nu, daca sa incerc sau nu. Cum puteai vreodata sa vrei sa ma iubesti, daca nici macar nu ma cunosteai ? Cum puteai sa iti doresti sa fii cu mine, daca nici macar nu imi sarutasei vreodata buzele, daca nici macar nu ma intalnisei ?
Si totusi... mi-am invins frica si am incercat sa te cuceresc. Mi-am spus ca singurul lucru care se poate intampla este sa pierd si dac-ai stii cat de frica imi este de esec... nu stiu cum ai facut de am trecut peste temerile mele. Dar am facut-o. A fost cea mai nebuneasca idee pe care am avut-o. Dar a meritat, pentru ca nu am pierdut. Nu. Am descoperit un baiat ranit, trist, singur care avea nevoie disperata de iubire. Nu cunosteai iubirea, dar sufletul tau cald tanjea dupa ea... simteam asta, simteam ca vrei si TU ceea ce imi doresc eu. Simteam ca ma doresti la fel de mult cum te doream si eu, chiar daca nu iti dadeai seama de asta, chiar daca nu vroiai sa recunosti asta.
Am fumat mult, sa stii. Fumam si ma intrebam cum arati. Ma intrebam cum esti. Ma intrebam cum esti TU si de ce sunt asa de innebunita dupa tine, de ce nu pot sa te scot din mintea mea.. iar apoi, cand scrumiera era plina, o goleam si o luam de la capat. Poate TU nu stii multe lucruri, dar numai TU m-ai facut sa visez din nou. TU esti responsabil pentru multe dintre iluziile mele, iluzii care ma hranesc in fiece zi in care TU nu esti si incerc sa ma resemnez ca nu vei fi..
Cine esti TU ? Ce vrei TU ?
Printre alte tigari stinse si aprinse incerc sa imi creionez in minte cum va fi viata noastra, cum ma voi trezi in fiecare zi in bratele tale si voi plange de fericire.. mi-ai ocupat toata mintea si mi-era ciuda ca orice as face, nu pot si nu reusesc sa scap de gandurile cu tine. Pana la urma m-am resemnat si am acceptat faptul ca acum... viata mea fara tine este inexistenta si incredibil de goala. Crezi ca vei putea vreodata sa ma crezi ?
Cum, necum, ai fost si esti ca o oaza de liniste pentru mine. Esti singurul meu refugiu, esti singura mea speranta ca ziua de maine va fi frumoasa, indiferent ca ploua, ninge sau este soare. Esti perfect.
Merg acum pe strada si ma gandesc 'Doamne... cat de proasta am fost. De ce oare am crezut ca dragostea este ceva atat de depasit si de fals ?". Nu stiu. Incerc sa imi dau raspunsul singura si singurul lucru care imi vine in minte este faptul ca poate pana acum nu am intalnit persoana care sa ma faca sa simt ca traiesc, persoana care atunci cand ma atinge, simt ca tremur, simt un milion de furnicaturi in tot corpul..
Si uite cum TU, baiatul care tanjea dupa dragoste, a ajuns sa iubeasca, sa ma iubeasca pe mine, fata care nu mai credea in dragoste.. iar acum, iti imparti fiecare respiratie, fiecare gand, fiecare traire a sufletelului tau cu mine. Ma atingi si simt ca mor, ma saruti si buzele tale sunt moi si dulci, asa cum am visat, ma strangi de mana, iar mainile tale le strang atat de tare pe ale mele, asa cum mi-am dorit..

Te iubesc.]]> Sun, 04 Apr 2010 22:02:33 +0300 Mi-am adus aminte de niste situatii care pur si simplu m-au lasat cu gura ca la dentist. Sunt ferm convinsa ca ele nu sunt asa de importante, dar am tras niste concluzii extraordinar de triste. De exemplu, am realizat ca oamenii sunt extrem de iritabili si de frustrati, nici macar vorba buna nu-i poate face sa ocoleasca samanta scandalului. Nu. Nu se poate asa ceva. Nu putem sa ne lasam nervii deoparte, trebuie sa ii varsam pe oricine apucam, ca sa ne dovedim noua insine cat suntem de penibili. Am renuntat de mult sa ma mai enervez pentru toate exemplarele proaspat scapate din cutia cu cele mai negre frustrari pentru ca am realizat ca n-are niciun sens sa te enervezi. Pentru nimeni. Doar ca... ma amuza. Sau ma intristeaza. Nu-s prea sigura de ce simt in momentele alea.
O alta concluzie pe care am tras-o este ca... suntem timizi. Suntem stangaci, neindemanatici. Mai ales in fata iubirii, a atractiei, a dorintelor. Vorbim de dragoste de parca am fi mari experti, mari cunoscatori. Iar cand vine vorba de practica... suntem de-a dreptul hilari. Bineinteles ca mai mult ca sigur aici ma includ si eu... probabil si eu sunt la fel de hilara.
Tin minte ca o data m-am blocat rau de tot. Initial vroiam sa fac multe, dar in momentul respectiv, am fost atat de emotionata, incat m-am blocat. Am ajuns acasa si mi-am dat palme... de ce n-am avut curaj sa-l pup, sa-l iau in brate ? Ce-mi facea ? Ma manca ?
Mi-e teama de penibil mai rau ca de orice. Prefer de o mie de ori sa pierd cu demnitate decat sa cad in penibil, chiar daca asta ma poate face sa castig. Nu stiu de ce. Din cauza asta nu spun multe lucruri, nu-mi dezvalui niciodata sentimentele si cu siguranta nu initiez nimic. Poate d-asta ar fi bine ca nimeni sa nu astepte nimic de la mine. Pentru ca da, asa e, nu o voi face.
Sunt constienta ca am pierdut de multe ori asa. Dar sunt la fel de constienta ca acela pe care il astept va stii sa ma faca sa am increderea necesara. Si va stii sa ma caute si sa ma apropie.

]]> Fri, 27 Feb 2009 22:20:57 +0200 Stii... nu ma cunosti nici cat negru sub unghie. Nu vei reusi sa descifrezi niciodata ceea ce se ascunde in mintea mea, ceea ce pot, ce vreau, ce simt.
Stii ce simt ? Simt ca pe zi ce trece te dispretuiesc mai mult si mai mult si mai mult. Si da, tu ma faci sa simt asa.
Stii ce e cel mai ciudat ? Ca tot dispretul meu pentru tine se transforma in compasiune.
Am fost furioasa. Destul timp. M-am gandit ca poate tu te gandesti ca nu-s suficient de buna pentru tine. Si m-am gandit ca poate sunt mica. Da, ca sunt mica, neinsemnata. Ca nu contez. Dar m-am inselat.
M-am gandit la tine zilele astea. Parca te vedeam, asa, trist, cu ochii tristi, inconjurat de fum de tigara. Erai tu, singur, in mintea mea. Nu stiu de ce mi-a ramas imaginea asta in minte. Poate ca asa te vad eu pe tine.
Mi-ai spus ca nu pot. Ca nu sunt in stare. Ca sunt banala. Sunt asa ? Daca sunt, cum de te-am suprins intr-atat ? Nu esti umpik cam ipocrit ? Nu le stii pe toate, dragul meu.
Niciodata sa nu judeci dupa aparente, dragul meu. Niciodata sa nu ai impresia ca vei cunoaste oamenii. Mai bine decat mine. Mai bine decat altii.]]> Thu, 05 Feb 2009 23:00:07 +0200 Intre timp, mi-am schimbat parerea. Schimbare inseamna transformare, inseamna renuntare. Renuntare la vechile obiceiuri, la amintiri, la ziua de ieri, la lucrurile care te tin in viata. Inseamna sa lasi o parte din tine acolo undeva, sa o inghesui intr-un colt al mintii numit dulap cu lucruri inutil de dureroase, sa-i pui eticheta de "TRECUT" si sa incerci sa abordezi altfel situatiile. Putem face asta ?
Eu nu pot. Eu nu pot renunta la ceea ce mi-a ramas, fie ca a fost rau, fie ca a fost bine. Ar insemna sa uit de mine ca persoana, sa ma ingrop de una singura. Dar asta este doar impresia mea. Poate ca schimbarea este intr-adevar binevenita.
De-a lungul a mai multi ani am crezut ca oamenii se pot schimba. Este fals. Oamenii nu se schimba niciodata. Cu adevarat, niciodata, orice s-ar intampla. Nu-i schimba nici sentimentele, nici nimic. Oamenii sunt rai, sunt cruzi, sunt cinici, sunt sarcastici. Oamenii prefera sa sufere, decat sa incerce sa remedieze o situatie. Oamenii prefera sa creada ceea ce mintea lor le coace, decat sa intrebe. Si acest lucru nu se va schimba niciodata.
Ironic, nu ?

Asta mi-aduce aminte de cineva... ma rog, un om imposibil, care nu crede in viata, moarte, dragoste, religie, fericire. Nu sunt nici macar sigura ca el crede in el. Experienta lui este mai degraba una trista, schimbarea a fost rea si nu buna. Stau si ma intreb daca schimbarea este reversibila si daca la un moment dat, cei care nu cred, vor crede. Pentru ca este foarte usor sa distrugi. Este foarte usor sa pierzi. Este infinit mai greu sa construiesti, sa castigi, sa inveti. La mine nici nu ma mai gandesc, eu sunt undeva la mijlocul acestei situatii. Balanta se inclina de fiecare data in directia data de situatie, de conjunctura, de experienta.. nu cred ca voi putea fi vreodata nici la extrema binelui, dar nici la extrema raului. Diferenta dintre mine si cei care au ajuns la capat este ca eu cred in oameni. Chiar daca spun ca nu o fac. Chiar daca nu o fac in totalitate. Chiar daca nu pare.
Eu cred ca oamenii au simtul schimbarii, au simtul binelui in ei, chiar daca el este in stare latenta, chiar daca el pare inexistent de cele mai multe ori. Incep o relatie cu un om pe considerentul de 100%, desi de cele mai multe ori, pe parcursul relatiei mele cu acel om descopar ca valoreaza jumatate sau poate chiar mai putin din multe puncte de vedere. Ajung vreodata sa fiu dezamagita ? Da, ajung. De cele mai multe ori o fac, dar ma alin spunandu-mi ca niciun om nu poate fi 100% perfect, nici macar eu, nici macar nimeni. Nu stiu in ce masura fac acest lucru bine. Nu stiu in ce masura acord procentajul fiecarei persoane, nu stiu in ce masura apreciez lucrurile. Probabil ca tot ceea ce acord se raporteaza la mine, la cat pot eu si la cat vreau eu, la ce sunt eu si la ce experienta am eu. Nu ma pot schimba si nu ma voi minti ca o voi face vreodata. De-altfel, nu voi minti pe nimeni, pentru ca am facut-o si stiu ca nu a fost placut.
Nu ma schimb ca nu vreau sau ca nu pot ?]]> Wed, 14 Jan 2009 22:17:44 +0200 ]. Nici bradu' nu l-am facut, ca deh, eram prea obosita ieri sa-l fac si sincer nici nu am unde sa-l pun. Afara era soare mai devreme, deci... numa a Craciun nu seamana aceasta zi. Singurul lucru pe placul meu este faptul ca pe toate posturile de tv sunt filme specifice [ca in fiecare an] pe care le-am mai vazut si anii trecuti, dar ce conteaza ? Imi plac, iar ca-n fiecare an le urmaresc.
As fi vrut sa imi trezeasca mai multe emotii ziua asta, dar se pare ca... nu-i cu nimic deosebita. Nu mai cred in lozinca "de sarbatori trebuie si suntem mai buni". In alti ani avea efect. Poate unde eram si mai mica, mai naiva, mai ... nu stiu cum sa zic. Mi-e tare ciuda ca nu ma mai simt ca atunci. Mi-e tare ciuda ca nici nu mai reprezinta ce reprezenta atunci pentru mine. Mi-e scarba ca Sarbatorile de iarna au capatat un aer ipocrit si comercial, o ocazie sa vindem mai mult si sa mintim mai mult.
Unde e spiritualitatea ?


]]> Thu, 25 Dec 2008 12:45:12 +0200 Zilele astea trec asa de greu... parca s-au vorbit intre ele sa se scurga cu incetinitorul. Nu mai trece odata agitatia asta, nu mai trec cumparaturile, urarile [de care sincer mi-e groaza], felicitarile, gesturile ipocrite de omenie si reclamele de la televizor. Vreau sa fie liniste. Sa fie 12 luni pe an moleseala aia tipic romaneasca, in care toti sunt falsi, dar nu exagerat de falsi, in care toti sunt indiferenti. Pe scurt, vreau perioada din an in care toata lumea te lasa in pace. Si totusi... cu toata agitatia asta, eu am intrat in transa. Sunt absenta la orice manifestare tipica sfarsitului de an. Nu aud, nu vad, nu simt.
Si cum spuneam.. ma gandeam. La nemurirea sufletului, mai exact. Adica... imi treceau prin minte tot felul de imagini pe care nu reuseam sa le descifrez. Iubire,sex, tabu, inocenta, jena, limita, inhibare. Frica. Mai ales. Oricum simteam ca imi scapa ceva, ca lipseste ceva.
Incercam sa le asociez cumva, dar culmea este ca nu reuseam. Ciudat, nu ? Asa ma gandeam si eu. Cum naiba sa nu poti asocia niste termeni atat de simplisti ? Atat de banali, de ordinari ? Habar n-am. Cert este ca singura imagine care-mi venea in minte era scena in care ei doi se sarutau. Asa... ca o fractiune de secunda. Si nu puteam crede ca azi-noapte a fost ce a fost. Unde naiba e inocenta, ma !? Ca io n-o vad. Esti un bou. Nu exista asa ceva, nu se pupa.
Stiu, discuti. Daaaaa... ai o vorba atat de dulce ! Poti sa-i vrajesti si pe aia pe a caror frunte se vede "Toma Necredinciosul" cu font 250 si bolduit de la 7 km departare. Si cum discutai asa.. aprins [ca tu intotdeauna faci asa] si aruncai cate-un zambet in coltul gurii, incercam sa concluzionez ce reiese din cuvintele alea de mai sus. Te mai observam, din cand in cand cum trageai nervos si cu pofta din tigara si mai ingaimam cate-un "Da.." si "Asa e", dar sa stii ca habar n-am ce-ai spus acolo. Probabil era interesant ce spuneai [ca doar am zis ca esti un magician al cuvintelor] si mi-ar fi placut la nebunie sa ma inec in dulceata glasului tau, dar totusi, esti mai putin important decat concluzia mea. Am mai zis o data ca esti un bou !?
Revenind. Nici macar n-am observat-o pe ea. Bine... nici tu. Pentru asta avem cate-o bila neagra amandoi. De la mine. Si iti zic io ca bila asta nu o sa te ajute prea mult sa te disculpi.
Pe mine nu prea ma intereseaza de bila asta. Eu macar ma fac ca nu vad, boule.
Asa... si cum vorbeai tu de unul singur, eu revedeam in minte clipele de azi-noapte. Si deodata realizez ca am uitat un lucru important: oare vreau sa ma chinui cu toate informatiile astea ? Si daca da, ce rost are ? Nu vreau sa te cunosc. Nu vreau sa mai cunosc pe nimeni. Mi-e de ajuns sa am in memorie ce s-a intamplat, nu e cazul sa ma mai si chinui cu concluzii covarsitoare. Iar stau. Iar te mai ascult 30 de secunde. Da... pare interesant ce spui. Asa e. Bineinteles... te contrazici. Si cand vezi ca am dreptate si iti dau peste nas cu asta, mai arunci cate-o remarca usturatoare, de genul " Oricum nu ma intereseaza, esti doar o cunostinta, intelegi !?". Da, bine, dom'le, te pun eu sa te lansezi in discutii carora nu le faci fata !? Si iar nu te mai ascult. Iar vad scena aia cu sarutu'. Iar imi trece prin minte imediat ce s-a intamplat azi-noapte. Ea intinde rufele, aeriseste, spala vasele. Nici macar n-ai vazut-o, ma boule !
Stau si ma gandesc ca mi-a placut. De fapt, nu, mint, nu ma gandesc la asa ceva. Ar fi prostesc din partea mea sa ma gandesc la asta. Pe urma ar trebui sa ma macine vina si mi-e groaza de propria-mi constiinta. Dar totusi, ce mama naibii lipseste !?
Si ma opresc. Iti mai aprinzi o tigara. Mai fac glume , poate asa mai iesim din discutia asta pe care eu oricum n-o ascult. Ma enerveaza ca ma fixezi cu privirea de 2 ore, ma privesti direct in ochi, cu scopul de a ma intimida, de a ma hipnotiza. Asa ca fac gluma despre scrumiera, ca stiu ca o sa te uiti la ea si o sa incepi sa razi ca un bou, chiar daca faci glume de o mie de ori mai bune ca mine. Si mai si stii asta.
A zis ea bine ca semeni mult cu... tipu` de care vorbiram noi mai inainte. Si asta te inhiba. De fapt, te enerveaza. Nu-ti place sa fi asociat cu persoane lipsite de bun simt pentru ca stiu ca nu iti place sa ti se reaminteasca ca nu esti vreun evoluat. Esti la fel de lipsit de bun simt si nu prea esti bun la ascunsul acestui fapt.
Despre ce vorbeam !? Aaa, stiu. Am degenerat. Dar te pricepi tu sa incropesti discutia la loc de unul singur, e suficient sa te ascult. Asa ca ma hotarasc sa te ascult, chiar daca o sa te uiti iar in ochii mei cu ochii aia ai tai mari si sclipiciosi. Si-mi pica fisa ! Za lady in red is... lust ! Dorinta, dragule, dorinta. Pofta carnala. Simturi. Asta era cuvantul care-mi lipsea. Dar tot nu vreau sa concluzionez nimic. N-am chef sa ma gandesc la asta acum.
Culmea este ca vreau sa plec. Si nu stiu cum s-o fac, sa nu fie penibil. S-a asezat si ea la masa, eu mi-am gasit cuvantul-cheie.. ahh, parca m-ai simtit. Si m-ai salvat spunand ca te duci pana la baie. Din nefericire pentru nervii mei, ai mai stat in usa de la baie 30 de minute, nu te puteai usura linistit fara sa-mi mai spui cateva cuvinte. Ca doar ai simtit ca vreau sa plec.
Si uite cum, din cauza celor ca tine urasc ipocrizia atat de mult. Pentru ca ma faci sa fiu la fel. Uite d-asta nu-mi plac sarbatorile, cu urarile lor ipocrite si rautacioase. Cu falsa lor compasiune pentru cei din jur. Cu reclamale lor pline de iubire. Ma duc sa-mi aprind o tigara.
'utu-i...

]]> Sun, 14 Dec 2008 00:29:44 +0200 Toata lumea vorbeste despre cat de frumos este sa iubesti. Si nu e condamnabil, doar iubirea este ratiunea multora de a trai. Ne nastem ca sa simtim ca traim. Sau cel putin avem iluzia ca asta este scopul nostru. Si deci, toata viata suntem in cautarea acestui sentiment numit "dragoste". Sentiment care este minunat pentru unii si ingrozitor pentru ceilalti.
Pornim in calatoria noastra prin viata cu gandul ca "dragostea schimba tot". Sau cel putin, avem impresia ca dragostea schimba lucrurile. Nu este adevarat. Dragostea doar ne schimba perceptia asupra lucrurilor si situatiilor din jurul nostru; din negru, totul se transforma in roz, iar din tristete, totul se transforma in bucurie.
Dragostea nu ne schimba pe noi ca oameni.. ci schimba perceptia noastra asupra a tot ceea ce ne inconjoara. Noi ramanem aceiasi, neschimbati, neatinsi. Dragostea ne invata sa simtim, sa triam, sa diferentiem rozul de negru si albastrul de portocaliu. Ne face mai umani, mai calzi, mai toleranti, mai milosi. De ce nu ne nastem cu acest sentiment ? Suntem chiar incapabili sa simtim aceste lucruri fara a fi ceva care sa le lege ? Probabil. Suntem deosebiti, dar dragostea nu ne este enumerata printre calitati. Ea vine ca un privilegiu... pe care-l dobandim traind.
In ceea ce priveste acest sentiment plin de nuante... oare suntem toti capabili sa il simtim ? Da, suntem toti capabili. Dar ceea ce nu intelegem noi, oamenii, este ca a iubi este un privilegiu. Nu toti meritam sa iubim, nu toti meritam sa descoperim acest zbucium al sufletului. Multi dintre voi, cei care cititi aceste randuri, ati spune ca dragostea nu este asa de luminoasa cum o vad eu. Ba este, dragii mei, doar ca nu o puteti intelege. Nu este vina sentimentului ca nu stiti sa-l apreciati. Nu este nici pe departe vina iubirii ca o respingeti, ca o alungati, ca o batjocoriti. Suferinta este alegerea fiecaruia.
Nu vreau sa invat pe nimeni nimic. Nu am nici timpul, nici starea, nici loc sa va spun tot ceea ce trebuie sa va spun despre dragoste. Si sincer, nici nu nu pretind sa va invat ce inseamna dragostea, pentru ca si eu de cele mai multe ori resping, alung si ignor dragostea.. mai am atatea de invatat. Atat de multe !
Pot sa va spun doar sa spuneti ce ganditi, sa faceti ce doriti, sa dati tot ceea ce aveti si niciodata sa nu regretati asta. Nu va limitati la ceea ce spune lumea. Nu va limitati la ceea ce vedeti in jur. Iar daca nu se intampla ceea ce vreti, ceea ce asteptati, nu va conformati, nu va dati batuti. Si maine e o zi, si maine puteti iubi...]]> Sat, 29 Nov 2008 00:25:14 +0200 Singurul miros pe care pielea mea il stie, este al tau, singurul chip pe care ochii mei il vad este al tau, singura voce pe care mintea mea o cunoaste, este a ta... singura dragoste pe care sufletul meu o simte, este a ta... tu esti singurul care ma face si acum sa simt ca traiesc, ca lumea este a mea, ca sunt fericita.
Ma tot gandesc si nu reusesc sa descifrez... ce s-a intamplat cu noi? De ce tu, daca tu m-ai salvat de la o viata fara viata?
Daca eu as fi fost alta si tu ai fi fost altul, ne-am mai fi intalnit? Daca eu si tu am fi fost altfel, ne-am mai fi ranit atat de mult? Daca eu si tu nu ne-am fi cunoscut, ar fi fost altfel? Viata mea ar fi avut alt sens? Viata mea ar mai fi avut sens...?
Intr-un timp, visam la acel miracol, la acea minunatie care m-ar fi salvat pe mine de mine insami. Dar intre timp, mi-am dat seama ca nu vreau sa fiu salvata. Tu m-ai salvat, tu m-ai iubit, tu mi-ai dat forta sa merg inainte.
Recunosc ca tot ceea ce se intampla, se intampla datorita tie. Tu m-ai invatat multe... tu mi-ai aratat multe.. tu mi-ai aratat iubirea dupa care altii tanjesc o viata intreaga si pe care nu reusesc sa o cunoasca niciodata. Tu ai stiut ca eu... am nevoie de sufletul tau, ca am nevoie de sclipirea din ochii tai..
Pielea ta este adanc intiparita in mangaierea mea... mirosul tau este impregnat in pielea mea pentru totdeauna.
Cand este intuneric, iar stelele rasar, vreau sa te gandesti mereu la mine, mereu la recunostinta pe care ti-o port.. mereu la faptul ca te voi pastra in sufletul meu pana cand moartea ma va desparti de amintirea ta.


Si totusi ma intreb... daca eu si tu nu ne-am fi urat atat de mult, ne-am mai fi iubit atat de mult..?]]> Thu, 13 Nov 2008 23:12:01 +0200 Nu pot dormi sub nicio forma. Ma gandesc ca mai sunt cateva ore si se va lumina in curand. N-am niciun pic de inspiratie, sterg, scriu, iar sterg, iar scriu si tot asa. Am impresia ca nimic din ce scriu nu este captivant. De fapt... daca stau bine si ma gandesc, in ultima vreme nimic din ce gandesc sau fac nu mai este captivant. Este ca si cum as fi intr-o stare continua de inertie.. tot ceea ce fac este automatizat, am aceleasi gesturi, aceleasi activitati, acelasi traseu. Zi de zi. Ora de ora. Ca fapt divers, precizez ca nici macar nu am stiut ce titlu sa-i dau acestei insemnari. Nu are niciun titlu si nici nu pot sa ma gandesc la vreun titlu potrivit pentru ceea ce scriu. Ahh, s-a racit ceaiul. Este si normal, doar stau uitandu-ma in gol de 15 minute. Cat putea sa fie ceaiul fierbinte?
Ma uit in gol si nu ma pot gandi la nimic. Sunt linistita. Nu sunt nici trista, nici fericita, nici vesela, nici nimic... poate doar nostalgica. Vremea de afara ma face sa retraiesc in minte anumite momente.. momente care au insemnat candva destul de mult pentru mine. Nu pot descrie ceea ce simt, pentru ca nu mai simt nimic. In prezent, ceea ce-mi amintesc nu mai reuseste sa-mi smulga altceva decat un zambet sters. Nici macar nu imi pot aduce aminte clar ceea ce a fost. Uneori am impresia ca am o debara a mea plina cu lucruri dureroase, vechi si impovaratoare in minte. Am creat-o special pentru astfel de lucruri, iar de fiecare data cand mai arunc cate ceva acolo, inchid usa din ce in ce mai greu. Pe masura ce trece timpul, parca fortez tot mai mult usa sa se inchida.. si sunt totusi convinsa ca multi au propria lor debara plina cu lucruri urate. Ca doar n-oi fi eu singura.
E toamna. Si parca s-a schimbat ceva. Nu, nu poate fi lumea din jur. Probabil ca eu m-am schimbat. Si cum? Cum m-am schimbat? Cu siguranta nu am idee... ca daca aveam, nu imi mai puneam intrebari atat de idioate. Si uite cum sar de la una la alta, de nici nu mai stiu. Ce am vrut sa scriu? Ahh... nu stiu. Nici nu ma mai obosesc sa imi caut raspunsul la intrebarea asta.
As vrea sa se intoarca... zilele acelea in care ma simteam... dar chiar ma simteam asa? Poate era de vina doar faptul ca simteam eu ceea ce simteam pentru tine.. nu are nicio legatura cu ceea ce simteai tu. Eu o simteam. Eu imi doream... eu te asteptam. Si inca te astept. Doar ca de data asta stiu ca nu te vei mai intoarce. Iar ceea ce este mai trist este faptul ca acum nici nu ma mai bucura, nici nu ma mai intristeaza asta. Sunt o proasta, nu-i asa?
Cred ca ar trebui sa ma duc sa-mi incalzesc ceaiul. Nu-mi mai place asa cum e. E parca si mai rece decat atunci cand am inceput sa scriu. Ahh. E 2:26. Inca nu am gasit titlul potrivit, dar nici nu-l mai caut. Am scris unul care mi-a venit, la intamplare.
Si daca stau bine sa ma gandesc, parca ar merge si o tigara..]]> Thu, 18 Sep 2008 02:27:24 +0300 Nu mai stiu cum e treaba. Nici macar nu-mi mai aduc aminte cine esti. Ce vrei de la mine? Ne cunoastem de undeva? Mie nu mi se pare...
Mi se pare ca te tin minte de undeva, dar nu mai stiu de unde. Poate ai fost doar o figura oarecare de pe strada pe care am tinut-o minte... sau poate nu ai insemnat ceva demn de retinut pentru mine.
Stau si ma gandesc ca poate amintirile mele au ramas blocate doar pe ceea ce a fost frumos de-a lungul timpului. Iar tu... n-ai fost nicidecum persoana care sa lase in urma aceste amintiri pe care eu le pastrez.]]> Fri, 02 May 2008 01:23:26 +0300