Ii privesc pe toti, ii studiez , incerc sa le aflu slabiciunile , placerile , preferintele , incerc sa ma integrez .
Insa in ochii lor nu vad nimic , sunt terni , inexpresivi , aproape vulgari , nu au nimic din acea cautatura la care cu atata ravna tanjesc .


Ei nu inteleg de ce tac , niciodata nu au inteles si nici nu o vor face , ma privesc cu ochi straini , pe mine , tocmai pe mine .
Ei nu stiu ce caut , nu au nici cea mai vaga idee despre ceea ce ravnesc , si nici nu vor afla vreodata ca tocmai pe acea privire calda si intelegatoare o caut , ca eu , aceea fiinta insensibila , dezinteresata , nesociabila , tocmai eu caut alinare in ei , desi stiu , stiu ca ei sunt ultimul loc in care as gasi-o .


Toti ma cred egoista , si tocmai eu , in egoismul meu sunt mai dependenta decat oricine de ei , de parerea lor , de aprobarea lor , desi in sine atat de neimportanta .
Tocmai eu ce par atat de distanta , tocmai eu ma arunc cu cel mai mare avant in vartejul cuvintelor , nesigura pe propriile-mi forte , si tocmai din aceasta cauza atat de insetata de apreciere .