REVOLUŢIA DIN 1989 UN EVENIMENT AŞTEPTAT
autor Mihai LEONTE

Anul 1989 a fost un an plin de evenimente mai mult sau mai puţin aşteptate. Personal am avut unele evenimente. În 20 ianuarie 1989 am fost operat de hernie şi a trebuit sa stau câteva zile în spital. Aici ascultam la radio diversele cuvântări ale tovarăşului. Aveam în salon un coleg de suferinţă care îmi cerea radio-ul noaptea să asculte Europa Liberă, astfel că acesta ne informa cu multe lucruri, şi despre multe evenimente ce aveau să se întâmple. Prin aprilie s-a anunţat la toate posturile de radio şi televiziune, câtă erau pe atunci, că România şi-a achitat datoria externă. Eram în Iugoslavia la o cunoştinţă şi am zis că este posibil să fie vreo schimbare în bine. Chiar s-a vehiculat ideea că se vor deschide graniţele, şi românilor li se vor da paşapoarte. La clubul nostru filatelic unde ne adunam în fiecare luni, unul dintre cunoştinţele noastre comune, ce pretindea că a fost coleg de liceu cu Constantin DĂSCĂLESCU, ne-a spus la toţi cu glas tare că Ceauşescu va cădea în 30 decembrie 1989, chiar de ziua republicii. Ne aşteptam ca la congresul al XIV-lea al PCR, Ceauşescu să renunţe la funcţia de partid, adică aceea de secretar general. Nu s-a întâmplat asta.
O serie de întâmplări aveau să confirme spusele colegului nostru. Prin luna august eram schimbul 2, şi după apel mă pregăteam să intru în mină, când femeia de serviciu de la vestiarul nostru m-a anunţat că pe uşile de la intrare, în spate era scris cu cretă; JOS CEAUŞESCU, JOS COMUNISMUL! M-a întrebat ce să facă? I-am spus să şteargă şi să nu mai spună la nimeni, dar ca din pământ a apărut securistul întreprinderii şi i-a spus femeii ce îi spusesem eu mai înainte, adică să şteargă acele lozinci prea dure pentru acel timp. Ne-a atras atenţia să nu difuzăm ce văzusem. Astfel că timpul a trecut, şi la sfârşitului anului 1989 mă aflam din nou în spital, cu o infecţie destul de grava la o mână. Astfel că revoluţia m-a prins internat în spital. Totuşi prin 17-18 decembrie 1989 la un pacient internat, a venit în vizită un tânăr care îi povestea cum fugise pe jos din Timişoara, noaptea căci ziua nu ieşea nimeni necontrolat din oraş . Acest tânăr văzuse unele aspecte printre care şi cum se trăgea în manifestanţi. Mulţi cetăţeni din oraşul nostru, după ce se luau salariile la Întreprinderea Minieră mergeau la Timişoara pentru cumpărături la magazinele Comtim, după produse din carne pentru sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou 1990. Se mergea până la Oraviţa cu autobuze, sau ocazional, iar de acolo se mergea cu trenul la Timişoara. Care aveau autoturisme personale luau şi alţi clienţi, însă erau obligaţi să oprească undeva în afara oraşului. Europa Liberă îi informa pe români despre acele evenimente. Vineri în 22 decembrie 1989, fiind vineri, după ce mi s-a administrat tratamentul la ora 14, i-am solicita medicului care mă avea ca pacient să mă lase acasă până luni. Acesta m-a învoit. La ieşirea din spital se formau coloane de manifestanţi ce aveau să se îndrepte către primăria oraşului Moldova Nouă, căci se anunţase fuga lui Ceauşescu. În drum spre blocul unde stăteam oraşul era pustiu, doar câţiva minori încercau să spargă geamurile de la un magazin, dar văzându-mă pe mine au fugit, abandonând acţiunea lor. La unele ferestre apăruseră steaguri fără stemă. Ajuns acasă la televizor se transmitea ,,revoluţia în direct” cum avea să fie denumită de către speculanţii de ştiri. Atunci nu ştiam ce avea să se întâmple, acum după 20 ani am văzut ce s-a întâmplat. Avem mai multă libertate, însă multe lucruri s-au schimbat.
Articolul este inedit, şi sigur va face parte dintr-un viitor volum tipărit.