Am plecat de la serviciu mai tarziu ca de obicei.Afara era intuneric deja.M-am indreptat spre statia de unde iau autobuzul in fiecare seara cu aceasi senzatie neplacuta, anticipand 20-30 de minute petrecute spanzurat de-o bara intr-un musuroi de oameni furnici care se intorc de la treburi vorbind la goarnele mobilelor in mod indecent despre una sau alta.Absenta rusinii si a pretuirii pentru intimitatea ta sau a celuilalt se revarsa acum de peste tot nu numai din budele reality show-urilor fara perdea si hartie igienica.Fiecare moment petrecut in aglomeratie te apasa greu, la propriu si la figurat fara poarta de scapare. In statie se aduna rapid dupa fiecare autobuz care opreste oameni cu priviri, inhibitii, rucsaci, snobism, banalitate, sau cu venalitate atasata la voci ragusite, tupeiste, gata sa rastoarne peste tine glumoaie coapte in miros intepator de obraznicie si tanguiala tiganesca ce curge din aceleasi mobile cu butoane si megafon.Caut un vehicul cat mai gol cu putinta care sa ma plimbe macar doua statii pe acelasi traseu in conditii decente.Apare asa ceva si-l iau.Ajung iar intr-o statie.Mai astept putin.
Deodata rasare un autobuz pe care il stiu doar din vedere.Pe una din directii duce la gara.Despre directia cealalta am doar vagi amintiri, capatul liniei e un strand vecin cu un cimitir.Am fost pe la strand cand eram copil deci suna cunoscut intr-un sens cam straniu.Avantajul e ca are traseu comun pentru o perioada cu drumul meu obisnuit, si, mai ales, e un autobuz aproape gol.Doar cativa oameni care nu sunt pusi in situatia de a-si rapi libertatea unii altora.Nu stiu precis unde o sa cobor dar ma bazez pe hazard.Sunt multe coclauri prin zona, dar nu m-ar deranja sa cobor asa, undeva langa o cale ferata tivita cu buruieni inalte cu miros de camp si noroi.Toate astea combinate imi fac pofta sa ma sui in el.
Trec de statia unde ar fi trebuit sa cobor.Stiu asta pentru ca mai sunt si altii ca mine, care vor sa evite aglomeratia, si autobuzul s-a golit aproape de tot.Hotarasc sa merg mai departe deci.O intersectie si o curba sunt anuntul pentru intrarea intr-o zona intunecata si neprietenoasa.Pe geam se vad coclaurile pe care le anticipam, se anunta o statie dar nu opreste.Soferul nu a vazut pe nimeni in dreptul usilor, statia era probabil de umplutura la ora aia.Nu am nici o reactie.Ar fi trebuit sa zic ceva, sa strig "Ce faci ma acolo, ai adormit?" sau alta amabilitate obisnuita, dar nu mi-a venit nimic in cap pe moment.Nici nu m-am apropiat de usa aratandu-i astfel ca am de gand sa cobor la urmatoarea.Un sentiment ciudat de aventura ma invaluia pe masura ce peisajul devenea din ce in ce mai necunoscut si mai salbatic.Garduri fara dinti ce lasau sa se vada fabrici holbate in semiintuneric prin ferestre sparte, vile masive cu antene si umbrele de gradina si maidane bucurestene afisandu-si grotesc pustiul umed.Se anunta o alta statie dar soferul nu opreste nici la aceea.
Inauntru langa mine muncitori romani si tigani cu figuri dubioase spunand gros cate-o gluma apoi ranjind stirb la ea, iar mai in fata niste femei ce vorbesc despre noaptea de afara sau despre o statie anume.Muncitorii coboara la un moment dat si traseul devine din ce in ce mai departat de ce stiu sau cred ca stiu.Masina e goala si decorul intunecat si strain.Simt ca autobuzul a parasit orasul si se indreapta undeva spre nicaieri purtandu-ma in maruntaiele sale luminate galben si caldut.Am ramas doar eu si vreo trei femei, ma duc spre ele si le cer confirmarea pentru o indoiala.Oare capatul e acolo unde stiam eu?Imi raspund ca da.Dar au un ton nesigur, pentru ca nu stiu de fapt ce le-am intrebat.Asta mi se intampla foarte des.Desi articulez propozitiile corect oamenii nu inteleg ce le spun.Ceva din tonul si privirea mea ii face sa se simta nesiguri asa ca uneori trebuie sa reformulez intrebarea .La un moment dat coboara toata lumea si raman singur.Numele statiilor suna ciudat, ca intr-o poveste, asemanatoare intre ele dar totodata diferite si am o senzatie puternica de ireal, de om pierdut intr-o lume total straina, la granita dintre vis si realitate.
Senzatia inceteaza brusc.E anuntata ultima statie care imi suna cunoscut in mod placut, ca o mangaiere.
Locul unde cobor e la margine de lume, cam pe unde-a dus mutu roata si surdu iapa dar il stiu.Niste troleibuze vechi prietene, niste soferi pe jumatate amabili care discuta molcom, in momentul lor de pauza, aseaza lumea pe pilonii obisnuintei.Ma sui intr-unul dintre vehicule. Porneste si noaptea imi redevine familiara atasata la peisaje din ce in ce mai cunoscute.Numar statiile.Sunt vreo opt, noua, la un moment dat pierd sirul.Cobor aproape de casa si seara reintra in anonimat.

Dupa un pic de somn, desi lucrurile au ramas la fel, se vad parca mai bine.Noaptea a inlocuit ziua aducand cu ea o serenitate inca fierbinte, de vara.Se mai aude bazaitul cate unui scuter, o masina intarziata sau strigate de copii ce-si petrec ultimele minute de libertate inainte de somnul de seara.Exact acum, ca un huhurez, imi incep treaba ca sa-mi alung nevrozele, incercand sa ma conving ca actiunile mele duc spre mai bine, si doar mintea mea le face sa arate rau.E o minciuna ca oricare alta, care unge insa masinaria si o aseaza in trafic.
Aburii betiei din weekend s-au risipit.Diferentele intre starea de betie si cea de trezie au ajuns atat de mici incat nu prea mai are rost sa beau.Luciditatea ma insoteste chinuitor si nu imi lasa nici un moment de ragaz.Nu se lasa decat orientata, de aceea e mult mai bine sa lucrez, sa intreprind ceva, sa nu ii permit sa se lege iar fara rost de aceasi personalitate intortocheata si sinuoasa.
Constat cu oarecare tristete ca am renuntat la visare, ca reveria nu isi mai gaseste nici un loc in mintea mea.Pe vremuri pierdeam ore intregi inventand zeci de scenarii in care luptam eroic pentru cine stie ce cauza, ori reconstruiam scenarii de film ce mi se pareau prost facute, incomplete, lipsite de profunzime.Sau doar salvam femei frumoase de la felurite primejdii pe care lecturile copilariei nu intarziau sa le aduca in vizor.Evident pe atunci nu aveam burta si viata era un domeniu nedestelenit care putea sa ascunda orice minune.
Ma intreb daca starea asta maracinoasa de lehamite, de sila, de lipsa de speranta, de dezgust profund imi apartine doar mie sau dau glas unui sentiment mai general pe care il traiesc doar mai acut si mai dureros.O frica de schimbare dublata in mod paradoxal cu scarba fata de lipsa de orizont si nemiscare.Nu orice schimbare e buna sau orice lucru statornic si consolidat e rau.Dar daca fac niste operatii simple de adunare si scadere ma sperii.Cui ii trebuie aritmetica, insa?E vorba in fond de o alta zi(noapte) pe care va trebui sa o fac suportabila.O zi calduroasa de inceput de toamna.

Iarasi o noapte alba.Ma simt desprins de lume, fara nici una din legaturile ce consolideaza o viata normala si o aseaza potrivit in paienjenisul delicat al firescului.Chiar si cand lucrez, ceea ce fac nu are o finalitate precisa, vreo legatura cu lumea reala ori cu situatia in care ma aflu, ci e doar o descarcare nervoasa care mai alunga din angoase.Incerc sa urmez sfatul unui prieten care mi-a urat intr-o vineri, weekend suportabil.O realitate acceptabila devine un deziderat destul de greu de obtinut insa.
Imi cultiv singuratatea cu grija si o ascunsa satisfactie, caci doar asa imi pot crea orice iluzie despre mine insumi, negasindu-se nimeni care sa o contrazica.Astfel chiar daca sunt un las, un ticalos si un om lipsit complet de caracter nu exista nici un om care sa dezvaluiasca asta cuiva, nu exista nici un context in care aceste insusiri pot face obiectul dezgustului, al dezaprobarii si al oprobiului public.Raman deci un nemernic ascuns, unicul posesor al acestor proprietati odioase dar nemanifestate in actualitate.Martorii stau pititi in trecutul meu si doar uneori ies la suprafata din memorie ca sa ma acuze crud si fara dubii.
Sunt momente cand toate amintirile intre oameni imi devin neplacute si urate, ca si cum as fi plantat in sufletele celor pe care i-am cunoscut buruieni, ciulini si cuiburi de coropisnite, mirandu-ma apoi naiv de ce nu rodeste gradina.Firea noastra reflectata in cei de langa noi creaza un spatiu invizibil care ne limiteaza miscarile sau le ofera anvergura.Eu m-am trezit intr-o celula ingusta cu un pat si o latrina.

Azi am dormit toata ziua.Vise incalcite de care nu imi mai aduc aminte bine, presarate cu cosmaruri, mi-au bantuit somnul.Ma trezesc cu un sentiment de panica si groaza.Visele urate sunt mai suportabile decat realitatea pe care mi-am construit-o.Mi se intampla ca activitatile de peste zi sa imi revina sub forma de obsesii in timpul somnului.Am citit mult zilele astea si parti din ce-am citit au revenit confuz si alambicat in timp ce dormeam.Am visat conversatii interesante cu Mihail Sebastian dupa ce dimineata am citit cateva zeci de pagini din romanul "De doua mii de ani...", si m-am invartit prin lumea interbelica romaneasca dupa ce am citit "Memoriile" lui Mircea Eliade.Acea lume asezata, promitatoare, plina de verva m-a fascinat.Departe de a fi perfecta, era totusi construita pe valori autentice, solide, altele decat banii si dorinta obsesiva de inavutire .Mi-ar fi placut sa mai raman acolo, in vis, cat mai departe in timp si spirit de lumea de azi, ce imi pare maniaca si isterica.
Senzatia ca viata trece pe langa mine rapid si eu nu pot face nimic sa o influentez ma insoteste permanent.Imi irosesc timpul in actiuni minore si fara importanta, sau pur si simplu pierd vremea in mod iresponsabil, fara sa storc de la zile nici un rezultat concret.Panica fata de viitor ma ataca astfel din diferite unghiuri si imi paralizeaza faptele.Un cerc vicios ingrosat de alcool care sufoca totul, amanand indefinit orice actiune cu valente benefice.Cand nu mai vad nici o iesire citesc cu furie, identificandu-ma cu trairile altora care si-au valorificat timpul mai bine decat o fac eu.Daca sunt pe jumatate mort, macar sa parazitez pofta de a exista a celor care s-au priceput sa traiasca.Senzatia ca mi-am facut din viata cavou ma inspaimanta si ma urmareste si in somn.Uneori , insa, tot la oniric apelez ca sa vad alte variante de a trai unde fiecare lucru intreprins e placut si plin de savoare.Daca as reusi sa continui starea din unele vise in realitatea de zi cu zi ar fi fantastic.Dar imi atarna de gat bolovanii grei ai experientelor, obisnuintelor si temerilor care imi paralizeaza gandurile bune.Toate lucrurile au un sfarsit, totusi.Asta ma mai linisteste.

O discutie prelungita mai mult decat era nevoie pe un forum, cu un personaj antipatic si agresiv, m-a influentat de parca as fi fost un copil la primele contacte cu oamenii.Interlocutorul meu analiza fiecare fraza si purica fiecare cuvant in parte obligandu-ma la o rigurozitate a expunerii cu care nu sunt obisnuit si care nu ma intereseaza.Pentru mine cuvintele sunt ca si culorile intr-o compozitie.Se influenteaza unele pe altele si capata sens in fiecare tablou.Chiar daca vezi acolo o pata care poarta numele de rosu spre exemplu ,ea nu supravietuieste si nu are sens decat in ansamblul sustinut de griuri colorate sau ce a preferat autorul sa aseze pe panza.Dictionarul iti ofera culorile in stare pura, culori ce asteapta mana unui artist mai mult ori mai putin priceput, gata sa delecteze privirea, sa o jigneasca agresiv si fals, sa o plictiseasca in mod didactic sau sa o indemne la meditatie si cucernicie.
Pentru partenerul meu la dezbatere cuvintele trebuiau sa fie ustensile inoxidabile ale unei pedanterii exagerate, arme ale unei eruditii prost intelese de pe pozitiile unei vanitati afisate obscen.Toata discutia a sfarsit prin a ma enerva, m-a determinat sa devin agresiv si vulgar ceea ce nu mi s-a mai intamplat pe forumuri.Suficienta si ifosele ma irita foarte tare, mai ales cand sunt dublate de agresivitate si rautate.Desi a trecut ceva vreme de cand nu am mai intervenit pe acolo, ma simt inca sub influenta acelei polemici incordate si murdare, plina de remarci sau atacuri la persoana meschine si perfide .Exista o vorba inteleapta:nu te contrazice cu un prost pentru ca risti sa fii confundat cu el.
Experienta asta m-a mai facut sa vad cu claritate un lucru pe care altii il stiu intuitiv din frageda copilarie: e important sa-ti alegi cu grija interlocutorul.Influenta pe care o avem unii asupra altora poate fi covarsitoare si decisiva.Fiecare om cu care intram in contact provoaca in noi stari si atitudini cu care tindem sa ne obisnuim si sa le perpetuam chiar si cand cel ce a generat acestea dispare.Oamenii agreabili, interesanti si binevoitori nu sunt prea usor de gasit, insa.Adeseori intalnim doar pe cei care mimeaza prost aceste calitati stricandu-le buna faima si terfelindu-le intelesul.

Am simtit nevoia sa schimb titlul blogului din Ritmic in Dincolo de margine.Ritmic nu isi mai gasea sensul pentru ca aproape nimic nu mai e ritmic in viata mea, si in plus suna ca un fel de obligatie.Viata de zi cu zi nu imi ofera materialul necesar pentru un jurnal si nici nu am energia si cheful necesar sa tin unul.Nu mai puteam sa asez nici un cuvant sub auspiciile acelui titlu.Insemnarile mai vechi pot sta sub umbrela acestui nou topic, si pot capata un nou sens.Acum ca si atunci zilele aluneca asa cum mi le fac, presarate cu atacuri de panica si cosmaruri indescifrabile.
De ce dincolo de margine?
Sunt dincolo de marginea unei varste care ar fi trebuit sa insemne ceva.O cariera, o familie, copii ori macar confort financiar.Nu am nimic din toate astea, dimpotriva, sunt in afara lor si fiecare zi ce trece ma indeparteaza de ele.
Sunt in afara sistemului cu tot ce decurge din asta.Nu lucrez pentru nimeni , nu am angajati, nici vreo asigurare de vreun fel.
Alcoolul ineaca ce mai ramane dupa fiecare zi ce trece rapid si fara sa lase urme.
Intr-un anumit sens sunt liber cum nu poti fi decat dincolo de margine.

Ba viata mea chiar decurge dramatic.Simt enorm si vaz monstruos - cica ar fi zis Caragiale.Ma simt foarte aproape de vorba asta.Fac din evenimente marunte lucruri uriesesti, cu care ma lupt mai apoi fara sanse de reusita.Fiind singur, si petrecand multa vreme in singuratate, am devenit supersensibil si umflu orice intamplare pana ajunge sa ma sufoce.Azi am iesit la bere cu un amic.Lucurile au decurs relativ bine.Fiind atat de rare momentele cand intalnesc oameni si comunic cu ei sunt atent la fiecare amanunt.Spre exemplu am observat ca se intampla in timp ce discut sa uit ce vroiam sa spun.Adica vorbesc, vorbesc si ma trezesc in mijlocul unei fraze complet in aer.Habar nu am cum am inceput si despre ce era vorba dar pentru ca nu stiu cum sa inchei propozitia continui vorba cu un fel de balbaieli si amabilitati.In seara asta am patit-o doar odata sau de doua ori, dar sunt si momente cand nu imi mai vine sa incep fraze din cauza asta.Amicul a ignorat bizareriile mele pentru ca ma stie si pentru ca e politicos.Dupa cum ziceam deci, seara a decurs totusi placut si interesant.Am incercat sa demonstrez ca evolutionismul e o teorie ca oricare alta si ca filmele americane sunt pline de clisee stupide si am ajuns amandoi la concluzia ca nu cunoastem indeajuns cinematograful european iar evolutia e doar o vorba.Am mai discutat de un film sarbesc foarte frumos despre un hot de camioane si iubita lui nebuna.
Si acum intamplarea.Carciuma unde am baut e una de cartier.Foarte aproape de local, chiar lipit de el, e un fel de magazin alimentar de unde imi iau in mod regulat bere.Sunt mai multe muncitoare la acest magazin organizate de obicei pe ture din cate am observat.In tura respectiva era una care ma cunostea, deci.Ma feresc sa leg relatii de vreun fel cu personalul muncitor de unde imi fac cumparaturile.Pastrez adica o distanta cat pot de mare intre prestatorii de servicii si mine.Dar sar in ochi pentru ca cer cu regularitate aceleasi lucruri.Asta seara, dupa berile de rigoare, am intrat in acest magazin pentru ca l-am vazut deschis.Era destul de tarziu si m-am mirat ca l-am vazut luminat, dar vazandu-l asa nu am putut rezista tentatiei.Daca ai bani in buzunar tot timpul e de cumparat ceva.Si zicandu-mi asta in gand am hotarat sa cheltuiesc.Aveau de toate.Mezeluri, bauturi, dulciuri, ce mai, un butic ce se respecta.Ei bine, incep sa ma uit, doar doar mi-o face vreun produs cu ochiul.Dintre toate imi sar in ochi cele care necesita efort din partea vanzatoarei.Dulciuri asezate frumos pe sortimente care se cer cantarite si evaluate apoi platite.Nu servea nimeni in momentul ala asa ca am avut timp sa ma gandesc atent si sa aleg pe indelete.Intre timp se adunasera cateva persoane la rand.Cand a aparut cineva sa serveasca m-am dus deci hotarat si am cerut cu incredere de o suma infima cateva paleuri.Ei bine, in momentul asta vanzatoarea izbucneste si imi reproseaza zgomotos ca cer paleuri la asa ora tarzie si se duce bombanind sa ma serveasca.Ezit cateva secunde apoi zic pe un ton un pic ridicat ca nu mai e nevoie, merci frumos, apoi ies din magazin.Si iata ca incidentul m-a framantat suficient ca sa fac o poveste din el.

Am recitit cateva din notele anterioare si nu ma recunosc in toate.Unele au fost scrise sub influenta unor intamplari care mi-au facut viata amara, altele sunt doar pline de naduf.Viata mea nu e atat de abrupta si tensionata totusi.Cred ca sunt doar un tip cat se poate de normal si obisnuit care incearca sa umfle lucrurile ca sa para interesant.Si momentan nu are ce umfla.

Lucrurile nerezolvate se razbuna.Si cum nu poti sa fii niciodata suficient de precaut, sau sa rezolvi toate problemele ce apar, ajungi sa fii sufocat de un trecut vesnic dusmanos si iritat.Rautatea e ca praful.Ai tot timpul de curatat.Indiferent daca l-ai starnit tu pentru altul ori altul pentru tine.Si daca nu il cureti la timp te trezesti cu sufletul imbacsit.
Oricum asupra trecutului nu mai pot interveni.Tot ce pot e sa-i dau alta semnificatie, facand ce am de facut bine si cu simt de raspundere.Astfel am cel putin iluzia ca imi controlez prezentul si fac viitorul prietenos si acceptabil.
Am spus intr-o nota anterioara ca vad ce e mai urat in oameni.Este incomplet.Ma observ si pe mine intre ei fara sa-mi placa ce iese la iveala. Uneori imi pare inepuizabila sursa de surprize neplacute pe care mi le fac atunci cand sunt nevoit de o imprejurare sau alta sa ies in lume.Chiar daca solitudinea e seaca si fara speranta, e mai placuta decat iadul clocotitor al relatiilor interumane.
Ca de obicei exagerez.Exista si oameni buni a caror prezenta e reconfortanta, exista si momente placute alaturi de cei apropiati pe care le rechemi in memorie si iti ofera satisfactie, mai e si dragoste, mai sunt zambete frumoase indreptate spre tine care dau savoare vietii.Totusi ele par disparute din peisajul cotidian romanesc si din viata mea.In loc de lucruri bune vad ranjetul invidios, ironic ori pur si simplu plin de rautate, posomorala si agresivitatea, bascalia si bataia de joc, nervii rastiti si vulgaritatea balcaza, vanitatea si ingamfarea ce transforma prostii obisnuiti in bestii feroce.Vreau sa cred ca toate astea vor trece si va veni si ziua cand oamenii isi vor zambi mai mult.

Intr-adevar, faptul ca gandirea pozitiva da rezultate nu e un cliseu.Daca incepi sa crezi ca lucrurile se vor rezolva si intreprinzi tot ce tine de tine sa le duci la bun sfarsit ai toate sansele sa reusesti.Plangandu-ti de mila in permanenta, consumandu-ti energia sustinand ca lumea e rea si tu neputincios in fata ei, nu faci decat sa-ti pui in spate o cocoasa, pentru ca apoi sa te plimbi asa printre oameni, minunandu-te cat de incomod devine mersul pe zi ce trece.A gandi pozitiv e in fond un act de vointa.Nu functioneaza insa in orice situatie.Uneori necazurile sunt multe, mari si te apleaca fara sa ai vreo contributie.Nu e si cazul meu.Cred ca merg stramb si incovoiat pentru ca m-am obisnuit asa.Dar in cele din urma tot invatul are si dezvat.Nu stiu insa daca gandirea pozitiva poate sa faca dintr-o groapa de gunoi o gradina inflorita.Modul benefic de a privi lucrurile reuseste doar sa te puna la munca si sa iti dea speranta ca intr-o zi, dupa un efort sustinut si atent, vei schimba groapa imputita in ceva frumos inflorit.Nu cred ca exista garantii.E mult mai simplu sa fii religios totusi.Nu bigot, nu superstitios ori fanatic - doar religios.In cazul asta nimic nu va mai merge rau.