From: Originea vietii - creatie sau evolutie ?

Burel001, la 28 April 2011 - 05:56 PM, a spus:

Atâta vreme cât nu cunoaştem suficient de mult un fenomen, s-ar părea că o asemenea explicaţie este la fel de bună ca oricare alta.
Dar nu este chiar aşa. Nu am avut şi nici nu am foarte mult timp pentru explicaţii detaliate, de altfel, acestea pot fi găsite în orice lucrare de filosofia ştiinţei, dar, pe suct, comentariile mele ar fi următoarele.
Pentru majoritatea oamenilor teoriile ştiinţifice sunt nişte ''cutii negre''. Puţini sunt aceia care au răbdarea, timpul şi puterea să deschidă aceste cutii. Şi atunci, pentru ei atât creaţionismul cât şi evoluţionismul sunt doar concepte abstracte. Alegerea între cele două nu se face prin studierea atentă a argumentelor fiecărei părţi, ci se alege teoria care se potriveşte cel mai bine cu concepţiile deja existente ale persoanei. Există, e drept mai rar, chiar atei care aleg evoluţionismul fără să ştie prea multe despre el,doar pentru că se potriveşte propriilor concepţii. Este mult mai comod aşa, dar este calea greşită. Acest lucru se observă atunci când persoana respectivă se confruntă cu o situaţie practică, concretă. În acel moment, fără a renunţa la concepţiile lui şi chiar dacă intră în contradicţie cu ele, alege teoria ştiinţifică. Consultăm buletinul meteo când vrem să ieşim, mergem la medic atunci când suntem bolnavi, folosim geologia bazată pe evoluţionism atunci când căutăm cărbuni sau petrol, etc. Doar cei extrem de îndoctrinaţi nu renunţă la credinţele lor şi sunt în stare să sacrifice viaţa lor şi a celor apropiaţi pentru câteva iluzii (vezi discuţia de la Transfuzii).
Ce anume face ştiinţa superioară credinţelor religioase, de ce spuneam că progresul omenirii este adus de ştiinţă, iar credinţele religioase duc la stagnare sau regres? Revin puţin la câteva replici de mai sus cu Lupini. Eu am spus că, în mare parte din cauza creştinismului s-a produs stagnarea cunoaşterii, Lupini susţinea că, dimpotrivă, societatea creştină a pregresat mai rapid decât cele necreştine, iar creştinismul ar fi un factor de progres.
Putem vedea aici cea mai frecventă şi mai gravă eroare pe care o comit oamenii - raţionamentul prin inducţie. Dacă A urmează după B, rezultă că B este efectul cauzei A. De aici derivă superstiţiile. Dacă odată, calea cuiva a fost tăiată de o pisică neagră, şi apoi respectivul a păţit ceva, automat, de vină este pisica neagră, şi, de fiecare dată când ne vom întâlni cu o pisică neagră ne va paşte ghinionul.
Această greşeală porneşte de la modul înnăscut de învăţare al omului. Este firesc până la un punct, pentru că este calea cea mai simplă. Dacă un copil atinge o flacără, data viitoare va evita contactul cu focul, nu se va întreba dacă şi a doua oară se va arde. Dacă i se dă supă fierbinte şi senzaţia este neplăcută, a doua oară va refuza supa, chiar rece. După un timp, din cauza foamei sau convins de părinţi, temător, va mai gusta o lingură de supă şi va vedea că este bună. Poate va face o altă legătură cauzală: atunci când ies aburi supa este fierbinte, atunci când nu ies este rece. Dar dacă scoate iarna afară o farfurie de supă care i se pare rece, vede cum ies din nou aburi, şi astfel raţionamentul este din ce în ce mai complex.
Astfel şi Lupini, pentru că revoluţia ştiinţifică a urmat după evul mediu întunecat, ajunge la concluzia că fără creştinism nu ar fi existat ştiinţa actuală. Nu există decât un singur caz de acest fel, dar este suficient pentru acest tip de raţionament bazat pe inducţie. Poate societăţile acele ale viitorului despre care vorbea Lupini vor putea să creeze societăţi virtuale pe care să facă experimente prin care să verifice acest lucru.
S-ar părea că, astfel, nici eu nu am vreun contraargument, dar nu este aşa. În primul rând, se poate face studiul istoriei ştiinţei, se poate urmări modul în care au raţionat toţi oamenii de ştiinţă importanţi ai trecutului. Astfel am nu un caz, ci mii de cazuri care pot fi studiate, pentru a vedea relaţia dintre credinţă şi cunoaşterea ştiinţifică. Şi aici există numeroase situaţii, în care, de exemplu, raţionamente greşite au dus la rezultate corecte - vezi Copernic, sau raţionamente corecte au dus la rezultate greşite, datorită erorilor de observaţie sau de măsurare.
Aici intervine o altă problemă: de câte observaţii este nevoie pentru ca raţionamentul prin inducţie să fie validat: de o sută? de o mie? Popper a arătat că acest tip de raţionament este greşit indiferent de câte observaţii am face, pentru că un singur contraexemplu distruge teoria. Ulterior, Kuhn şi alţii au demonstrat că, de fapt ştiinţa nu funcţionează în modul acesta simplist, ci mult mai complex (nu întâmplător Kuhn nu a fost profesor de filosofie, ci de Istoria ştiinţei). În primul rând, se face observarea. Apoi urmează raţionamentul prin inducţie care poate genera un mare număr de ipoteze. Aici este punctul de răscruce ce separă ştiinţa de credinţă. Un om de ştiinţă trebuie să fie sceptic, să nu considere ''a priori'' că una dintre ipoteze este neapărat mai bună, şi să încerce să o demonstreze. Mai întâi trebuie găsită explicaţia legăturii cauzale dintre A şi B. Cum anume A reuşeşte să-l influenţeze pe B? Începe să se contureze o teorie. Majoritatea oamenilor de ştiinţă se opresc la această primă teorie. Dar, în lumea ştiinţifică există o puternică concurenţă. Un alt om de ştiinţă dezvoltă o altă teorie. Cum alege comunitatea ştiinţifică între două sau mai multe teorii rivale? În primul rând este vorba despre precizie, despre posibilitatea de predicţie. Dacă şi în acest caz există egalitate de puncte, iarăşi Kuhn prezintă o listă de criterii de alegere a unei teorii: acurateţea, consistenţa internă şi externă, scopul să fie precis, simplitatea, să constituie un cadru pentru viitoare cercetări. Fireşte, şi aceste criterii sunt discutate şi discutabile filosofia ştiinţei din prezent este un vast câmp de dezbateri (sigur, nu în România...)
Ei bine, acum se poate vedea de ce ştiinţa este superioară credinţelor religioase:
-metodele de reţionamente sunt mult mai precise;
-disputele de idei şi alegerea unei teorii sau a alteia sunt transparente;
-precizia este incomparabil mai mare, şi ea creşte de la un an la altul;
-coerenţa;
-capacitatea de predicţia fenomenelor viitoare;
-utilitatea practică.
Din păcate, în România filosofie ştiinţei nu se studiază nici măcar în facultăţi, abia în acest an a fost introdus un masterat la facultatea de Filosofie a UB, în timp ce copii sunt îndoctrinaţi încă de mici cu poveşti absurde. Atunci când cresc, aşa cum am arătat, din comoditate, vor alege calea facilă a explicaţiilor creaţioniste. Nu e de mirare că astfel România se scufundă încetul cu încetul într-o mlaştină hâdă şi urăt mirositoare, şi suntem priviţi cu dispreţ de lumea civilizată.

Source: Originea vietii - creatie sau evolutie ?