Dragobetele, o sarbatoare straveche de iubire la Români

Pe 24 februarie se iubeste. Se iubeste in stilul dulce romanesc, in cel mai curat si mai intens mod. Este zi de primavara, iar natura revine la viata, pasarile presara bucurie, florile anotimpului ne incanta simturile, voia buna e la ea acasa, pe plaiurile mioritice.
Este ziua lui Dragobete, numit si Navalnicul sau Logodnicul Pasarilor, fecior chipes si puternic, ce ne aduce iubirea in casa si in suflet.
Legenda povesteste despre Dragobete ca fiind un personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, si lui Cupidon, al romanilor, ce oficia in cer, la inceputul fiecarei primaveri, nunta tuturor animalelor, traditie ce s-a extins treptat pana in randul oamenilor si a da nastere unor obiceiuri specifice romanilor din sudul si nordul Dunarii.
Din pacate, acestea tind sa fie tot mai mult uitate de romani si inlocuite cu sarbatoarea catolicilor dinspre Apus, aceea a Sf-ului Valentin. In mediul rural, in special, traditia straveche, riturile vechilor traci raman inca vii. Romanul de aici isi mai aduce inca aminte de obiceiul de demult al fetelor si baietilor, care, in ziua lui Dragobete, se primeneau in haine curate de sarbatoare si porneau cu voie buna inspre padure, pentru a culege ghiocei, viorele, tamaioasa, pe care le asezau la icoane si le foloseau la diverse farmece de dragoste. Inspre ora pranzului, fetele porneau in goana inspre sat, fuga fiecareia atragand dupa sine cate un baiat, si nu unul oarecare, ci acela care le indragea. De isi prindea aleasa, acesta ii fura o sarutare in vazul lumii, sarutare ce simboliza legamantul lor de dragoste pe intregul an de zile. De aici si celebra zicala "Dragobetele saruta fetele!", mult indragita de fetele nerabdatoare, ce purtau in suflet speranta primirii a cat mai multor sarutari, ce erau menite sa le aduca acestora dragoste pe deplin in viitor. Un alt obicei al fetelor era de a strange omatul netopit, apa de ploaie sau de izvor, pe care o considerau ca avand efecte magice asupra lor atunci cand o foloseau, intrucat deveneau mai frumoase si mai dragastoase.
Flacaii stransi in cete sau multimile de fete obisnuiau ca, in ziua de Dragobete, sa isi cresteze bratul in forma de cruce, dupa care isi suprapuneau taieturile, devenind astfel frati, respectiv surori de cruce.
Traditia mai spune ca, in aceasta zi, cand biserica crestina sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan, oamenii isi intrerupeau toate muncile, curatandu-si si aranjandu-si insa casa, pentru a-l intampina sum se cuvine pe zeul iubirii, care nu venea singur, ci insotit de asa-numitele zane Dragostele, ce le sopteau vorbe de amor indragostitilor.
Fiecare avea grija ca aceasta zi sa nu ii prinda fara pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rau, prevestitor de singuratate pe intreg parcursul anului, pana la urmatoarea zi de Dragobete.
Prilej de bucurie si bunastare, Dragobetele reprezinta una dintre cele mai frumoase obiceiuri stravechi ale poporului roman. Pacat insa ca foarte multi i-au uitat semnificatia si au substituit-o cu sarbatoarea vecinilor nostri occidentali, aceea a Sf-ului Valentin, ce nu are nici o inrudire cu mitologia populara romana. Insa romanii care cunosc legenda lui Dragobete o celebreaza pe 24 februarie a fiecarei primaveri. Nu uitati nici voi ca iubirea este la ea acasa!