România a fost printre ultimele ţări europene care au adoptat calendarul gregorian (III)

În anul 1582-1583 papa Grigorie al XIII-lea trimite misionari în părţile Răsăritului pentru a atrage adepţi din rândurile Ortodoxiei. În aceste condiţii erezia se infiltra printre ortodocşi. Pentru combaterea acestei erezii în anul 1583, Eremia, Patriarhul Constantinopolului organizează Sinod bisericesc, la care participă Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, Silvestru, Patriarhul Alexandriei şi un mare număr de arhierei ai Bisericii Ortodoxe de Răsărit. În urma dezbaterilor a fost promulgată următoarea enciclică:
"Oricine nu urmează învăţăturile sfintei noastre credinţe Ortodoxe, după cum au aşezat şi cele şapte sfinte Soboare Ecumenice, care au hotărât pentru Sfintele Paşti şi pentru Calendar şi care bine le-au legiuit să-l urmăm , şi va voi să urmeze după Pascalia şi după calendarul cel născocit de ateii lui papa sau se va împotrivi la toate acestea şi va voi să strice dogmele şi obiceiurile, pe care ni le-au predat Sf. Părinţi ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, (unul ca acesta n. ed.) să fie dat anatemii şi scos afară din rândul creştinilor Sfintei noastre Biserici conduse de Domnul nostru Iisus Hristos. Voi binecredincioşilor creştini ortodocşi să rămâneţi în cele în care v-aţi născut, aţi crescut şi v-aţi învăţat. Şi când va sosi vremea, însuşi sângele vostru să-l vărsaţi, ca să păstraţi credinţa care ne-au lăsat-o Sf. Părinţi; şi mărturisirea voastră să o păstraţi şi să vă feriţi de aceştia (latinii n. ed.). Să vă ajute Domnul nostru Iisus Hristos şi smeritele noastre rugăciuni să fie cu voi cu toţi. Amin."
În octombrie 1924, calendarul gregorian a fost introdus în uzul BOR de către primatul ei, Mitropolitul Miron Cristea, fiind primit de aproape întreaga comunitate ortodoxă. Cu toate acestea, preoţii şi călugării de la mănăstirile Neamţ, Secu, Sihăstria şi schiturile afiliate lor, precum şi maicile de la mănăstirile din Moldova, ca şi o parte dintre credincioşi, n-au vrut să primească schimbarea calendarului.
Dintre aceştia s-a remarcat ieromonahul Glicherie Tănase, stareţul schitului Pocrov, care, împreună cu obştea sa, a refuzat să primească noul calendar, continuând să slujească după calendarul iulian. Timp de mai bine de un an de zile, lui şi călugărilor săi li s-a permis să rămână în schitul lor, după care au fost alungaţi. Ca urmare a prigonirii lor şi a interdicţiei de a urma calendarul iulian, cei care s-au împotrivit schimbării calendarului, în frunte cu ieromonahul Glicherie, au iniţiat o mişcare de rezistenţă, pentru a păstra rânduiala şi predania Sf. Părinţi, pe care o primiseră moştenire de la predecesorii lor. Sărbătorirea necanonică şi neortodoxă a Învierii Domnului odată cu latinii a întristat profund clerul şi credincioşii români, mulţi dintre ei întorcându-se la calendarul iulian.
Urmând calendarul gregorian, Patriarhia Română, atât în 1926 cât şi în 1929, a sărbătorit Învierea Domnului, odată cu Biserica Catolică, rupând ciclul liturgic neîntrerupt de secole al tradiţiei ortodoxe. În anul 1929, patriarhul Miron (fost cleric greco-catolic), căruia i s-au alăturat alţi clerici, având sprijinul susţinut al prim-ministrului de atunci Iuliu Maniu (de religie greco-catolică), a determinat toate mitropoliile române să sărbătorească Paştele cu Biserica Catolică, fapt care a provocat o reacţie puternică în rândurile clerului român. Mitropolitul Gurie al Basarabiei l-a criticat deschis pe patriarhul Miron şi, ignorând hotărârea acestuia, a ordonat ca bisericile din jurisdicţia sa să sărbătorească Învierea Domnului odată cu celelalte Biserici Ortodoxe autocefale (de fapt cu întreaga lume ortodoxă, cu excepţia modernistei Biserici Ortodoxe a Finlandei).
Acţiunea patriarhului Miron a scandalizat şi celelalte Biserici Ortodoxe, multe dintre acestea luând o poziţie dură faţă de acesta şi protestând.”
Eugenia Enescu