România a fost printre ultimele ţări europene care au adoptat calendarul gregorian (II)

România a fost printre ultimele ţări europene
care au adoptat calendarul gregorian (II)


“A nu recunoaşte necesitatea corectării calendarului iulian, ar fi o notă de ignoranţă, dar pe de altă parte, a introduce în Biserică calendarul gregorian, lipsit de orice suport solid, care ştirbeşte orânduiala serviciilor bisericeşti, (data Paştelui, Postul Sf. Apostoli, sărbătorile cu dată variabilă, etc) aceasta ar fi cea mai grosieră indiferenţă la adresa Bisericii strămoşeşti clădită pe sânge de mucenici.
Calendarul care se apropia cel mai mult de valoarea corectă era cel egiptean folosit pentru stabilirea sărbătorilor religioase.
În calendarul solar, anul avea 12 luni a câte 30 de zile, la care se adăugau la sfârşitul anului încă 5 zile, rezultând un număr de 365 de zile. Între calendarul egiptean şi cel solar, diferenţa era de un sfert de zi, în 1460 de ani această diferenţă ajungând la un an. Pentru corectarea acestei diferenţe, în vremea lui Ptolomeu al III-lea, s-a decretat introducerea unei zile suplimentare epogomena la fiecare 4 ani, precum şi la noi în cazul anilor bisecţi, ziua de 29 februarie.
La romani, până la reforma lui Cezar, exista un calendar arbitrar. Cel dintâi avea 10 luni, a câte 30 de zile fiecare, creat de Romulus, iar succesorul său, Numa, a mai introdus 2 luni. În secolul I î.H., egipteanul Sosigene din Alexandria, colaboratorul lui Iuliu Cezar la reforma calendaristică, propune anul solar de 365 de zile, cu adăugarea de 1 zi la fiecare 4 ani. Acest calendar este cunoscut sub numele de calendarul Iulian şi intră în vigoare în anul 46 î.H. sau 708 de la întemeierea Romei, şi s-a menţinut până la 15 octombrie 1582 în Apusul catolic, când a fost substituit cu cel gregorian. Calendarul iulian a fost folosit în Franţa până în 1582, în Polonia până în1586, în Ungaria până în 1587, în Germania protestantă până în1700, în Anglia până în 1752, Japonia până în 1873, Turcia până în1916 etc. În ţările ortodoxe, reforma a întârziat aproape 3 secole, fiind considerată erezie catolică. Astfel în Bulgaria ortodoxă reforma are loc în anul 1916, în Rusia reforma are loc la 30 ianuarie 1918, în România la 1 Octombrie 1924, iar în Grecia în anul 1924.
Decalajul calendarului iulian faţă de timpul astronomic real a determinat trecerea la calendarul gregorian. Instituirea calendarului gregorian nu era cea mai potrivită soluţie de rezolvare a acestei probleme astronomice. Diferenţa dintre anul calendarului iulian şi cel solar putea fi anulată datorită anului bisect. O zi în plus la 4 ani, realiza legătura perfectă între cer şi pământ. Reforma impusă de papa Grigorie al 13-lea se baza numai pe argumente ştiinţifice, ignorând hotărârile sinodale ale celor 7 Sfinte Sinoade Ecumenice, deoarece sărbătoarea Paştelui nu mai cădea în zilele impuse de hotărârile sinodale ale Sfinţilor Părinţi.
După hotărârea canonului al 7-lea apostolesc, Paştele trebuie să se serbeze în prima Duminică de după echinocţiul de primăvară. Data Paştelui este legată de două fenomene cereşti: echinocţiul de primăvară (21 Martie, dată neschimbătoare) şi luna pascală ( sau plină, cu dată schimbătoare). Luna pascală poate cădea mai devreme, sau mai târziu faţă de echinocţiul de primăvară, ceea ce determină instabilitatea datei Paştelui.
Dacă luna plină cade începând cu 21 Martie, se numeşte lună pascală, iar dacă cade mai înainte de 21 Martie se numeşte nepascală şi se mai aşteaptă încă 29 de zile (perioadă în care luna revine în acelaşi punct astronomic), după care apare următoarea lună plină, şi de aici încolo se socoteşte data Paştelui.
Dacă luna plină cade pe 20 Martie se socoteşte a fi nepascală. Trebuie să se mai aştepte încă 29 de zile, adică până la 18 Aprilie. În aceste condiţii, Paştele se va sărbători abia în prima Duminică de după 18 Aprilie. Deci 18 Aprilie + 7 zile (intervalul unei săptămâni) = 25 Aprilie, cea mai târzie dată. Dacă luna plină cade pe 21 Martie, Paştele poate cădea chiar şi pe 22 Martie, aceasta fiind cea mai timpurie dată a sărbătoririi Paştelui, cea mai târzie rămânând ziua de 25 Aprilie, caz în care luna plină va fi înainte de 21 Martie.
În cadrul Sinodului Ecumenic de la Niceea s-au stabilit patru reguli privitoare la data sărbătorii Paştelui şi şi anume:
1) Paştele trebuie sărbătorit întotdeauna după primăvăreasca isimerie (echinocţiul de primăvară) - 21 martie
2) Paştele nu se cade a se sărbători în aceeaşi zi cu evreii.
3) Paştele nu trebuie să se ţină niciodată mai înainte de primăvăreasca isimerie (echinocţiul de primăvară), ci după cea dintâi lună plină a lui Martie, care va fi după echinocţiu.
4) Paştele să se ţină în cea dintâi Duminică, care va fi după luna plină a lui Martie (Pidalion).
Primele două regulile le avem din canonul al 7-lea al Sfinţilor Apostoli, iar ultimele două din predaniile Sfinţilor Părinţi.
Pentru inexactitatea mişcării lunii, data Paştelui nu poate fi aceeaşi pentru fiecare an. În anul 325 echinocţiul de primăvară a fost la 21 Martie şi aşa a rămas stabilit pentru totdeauna.
Compromisul calendarului gregorian constă în a sărbători Paştele şi celelalte sărbători aferente Paştelui, precum Izvorul Tămăduirii, Înălţarea Domnului, Pogorârea Sf. Duh, Sf. Treime, după calendarul iulian, iar celelalte sărbători cu dată neschimbată, din cursul anului să fie ţinute după calendarul gregorian. Acest lucru nu poate fi posibil, întrucât apar două calendare.
Compromisul calendarului gregorian s-a simţit din plin în anii 1926 şi 1929, când Biserica Ortodoxă Română a oficiat sărbătoare de Paşte la o dată anticanonică. Data Paştelui urma a fi fixată tot după calendarul iulian, după hotărârea stabilită la Congresul de la Constantinopol, 1923.
În anul 1926 luna plină a fost nepascală, adică înainte de echinocţiu, la 13 Martie s.v. S-a mai aşteptat încă 29 de zile până la viitoarea lună plină, care a fost la 12 Aprilie s.v., când luna plină (a lui Martie) a fost pascală, adică după echinocţiu şi în zi de Duminică. La această dată evreii au sărbătorit Paştele. Toate ţările ortodoxe au mai aşteptat încă 7 zile (prima Duminică de după ziua în care a fost luna pascală) până la 19 aprilie s.v., când au serbat Paştele după Pascalia şi calendarul iulian.
În acest an Biserica Ortodoxă Română a oficiat Paştele la data de 22 Martie s.v.- 4 Aprilie s.n. înaintea Paştelui evreilor şi în acelaşi timp cu catolicii, ţinând cont numai de scara pascală, 22 Martie - 25 Aprilie, dar nu şi de luna pascală sau nepascală. Biserica Ortodoxă Română s-a trezit într-o situaţie liturgică, fără precedent în toată istoria ei, aceea de a prăznui Paştele complet izolată de celelalte Biserici Ortodoxe. La această gravă abatere se adaugă şi încălcarea canonică, în ceea ce priveşte relaţia cu paştele iudaic, care nu poate să fie simultan, şi cu atât mai puţin după Paştele creştin.
În 1929 luna plină a fost iarăşi nepascală, la 16 Martie s.v., mai înainte de echinocţiu. S-a mai aşteptat încă 29 de zile, până la data 15 Aprilie s.v. (Duminică), când luna era pascală (a lui Martie). De la această dată s-a mai aşteptat încă 7 zile, până în viitoarea Duminică, 22 Aprilie s.v., când toate celelalte Biserici Ortodoxe au sărbătorit Paştele, urmând Pascalia tradiţională, adică cea rămasă după vechiul calendar. Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit Paştele la 18 Martie s.v.-31 Martie s.n. tot înaintea evreilor ca şi în 1926, nerespectându-se nici măcar scara pascală 22 Martie - 25 Aprilie, izolându-se prin aceasta de celelalte Biserici surori, de Pascalia Tradiţională, încălcând iarăşi dispoziţia privitoare la paştele iudaic.
Ce ştie poporul român despre cei care şi astăzi păstrează calendarul iulian, numiţi cel mai adesea vechi calendarişti, de stil vechi, sau stilişti ? Ce cunoaşte lumea de azi despre Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România? Oare de ce sunt priviti ca niste proscrisi? Cu ce au gresit ei?
După ce marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe de Răsărit au luat cunoştinţă de înnoirile calendaristice necanonice ale papei Grigorie al XIII-lea, pentru a înlătura acest pericol spiritual, hotărăsc instituirea unui nou Sinod Ecumenic în anul 1583, pe data 20 noiembrie la Constantinopol, sub conducerea lui Ieremia, Arhiepiscopul Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic, cât şi a Patriarhului Alexandriei, Silvestru, la care participă alţi mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe de Răsărit.
Tema dezbaterilor o constituie schimbarea calendaristică săvârşită la Roma de către Papa Grigorie al XIII-lea şi nesupunerea acestuia faţă de hotărârile celorlalte mari Patriarhii Ortodoxe, precum Alexandria, Constantinopol, Antiohia şi Ierusalim. Sinodul Ecumenic întrunit la Constantinopol în 1583 a luat atitudine împotriva înnoirilor calendaristice de ordin astronomic, introduse pe Papa Grigorie al XIII-lea în Biserică.” (Va urma)
Eugenia Enescu