Romania a fost printre ultimele tari europene care au adoptat calendarul gregorian

Vineri 26 septembrie, am fost la Manastirea „Adormirea Maicii Domnului”, din cartierul bucurestean Militari.Era Inaintepraznuirea Inaltarii Sfintei Cruci (stil vechi).
Este o Manastire unde, la fel ca si in manastirile romanesti din Sfantul Munte Athos, sau Patriarhia Ortodoxa de la Ierusalim, se pastreaza si se respecta calendarul iulian.
Situata pe strada Televiziunii, la numarul 13 a avut o istiorie zguduitoare.
In timpul regimului trecurt, aici, Prea Sfintitul Evloghie Oţa (†1979), in ciuda amenintarilor primite din partea autoritatlor statului comunist, intemeiase o mica obste monahala.
In anul 1983, la patru ani dupa mutarea la Domnul a Prea Sfintitului Evloghie Oţa, intemeietorul si parintele duhovnicesc al obstii de monahi din Bucuresti, biserica manastirii Adormirea Maicii Domnului este, pentru a treia oara, definitiv demolata (practic rasa de pe fata pamantului; terenul a fost arat, nivelat, iar pe locul bisericii au fost plantate maturi), impreuna cu celelalte constructii anexe.
Dupa evenimentele din 1989, parintele Flavian ( in prezent Preasfintitul Episcop Flavian Ilfoveanul ) si ierodiaconul Teoctist Murgu se intorc in Bucuresti, impreuna cu obstea risipita, dar si cu alti frati incepatori, ce dorisera sa se alature lor, redobandind terenul pe care candva fusese manastirea (demolata de trei ori) si unde, cu blagoslovenia pururea-pomenitului I.P.S. Mitropolit Silvestru, pun piatra de temelie a actualei Manastiri din Bucuresti, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, la data de 2 septembrie 1991. Cu ajutorul lui Dumnezeu, si a Preacuratei Maicii Sale, dupa cum se poate citi si in istoricul manastirii, incet-incet asezamantul s-a recladit, iar viata monahala a intrat pe un fagas firesc si a inflorit. Cu toate ca in incinta curtii inca se mai construieste, biserica, frumoasa, se inalta elegant, si ca si cum ar avea viata, te imbie sa-i treci pragul.
Aici am vorbit cu Preacuviosil Parinte Ahimandrit Nifon. Printre altele, mi-a vorbit cu durere in suflet despre scindarea Bisericii Ortodoxe in Romania, datorita adoptarii in tara noastra a calendarului gregorian. Mi-a spus ca: “La inceputul secolului XX, in contextul Unirii, a aparut problema unificarii stilului calendaristic, intucat stilurile practicate in provinciile istorice erau diferite. Transilvania si Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, in timp ce Regatul Romaniei si Basarabia foloseau stilul vechi. Necesitatea era una de ordin intern si extern, de consolidare si modernizare a noului stat unitar. Alinierea la standardele europene era deci o conditie a progresului si modernizarii, in contextul in care, la nivel international se cautau solutii pentru unificarea diferitelor unitati de masura. Trecerea la stilul nou s-a facut in anul 1919, cand data de 1 aprilie a devenit oficial data de 14 aprilie.Calendarul gregorian, adoptat de Romania in 1919, a substituit pe cel iulian, sau pe stil vechi. Numele celui dintai vine de la Papa Grigore al XIII-lea, a carui astronomi constatasera ca se acumulase o intarziere semnificativa (pana în 1582 erau circa 10 zile), din cauza unei erori de calcul in Calendarul Iulian. Papa Grigore a dispus reformarea acestuia si a introdus noul calendar, corectat, care ii poarta numele. Astfel, calendarul gregorian de la 1582 a fost rapid adoptat in mai toata lumea catolica, mai tarziu de lumea protestanta si deloc de tarile ortodoxe, din ratiuni dogmatice. In tarile ortodoxe, printre care si Romania, calendarul iulian s-a pastrat pana in primele decenii din secolul XX, dupa care a fost abandonat in favoarea calendarului gregorian.Daca institutiile statului au adoptat prin lege calendarul gregorian in 1919, nu acelasi lucru s-a intamplat cu Biserica Ortodoxa Romana, care se gasea intr-o situatie delicata din acest punct de vedere. Pe de-o partea ea nu putea ignora uzantele, pe de alta parte, exista o problema de ordin dogmatic. De altfel intreaga comunitate a bisericilor ortodoxe din estul Europei se gasea in aceeasi situatie, impunandu-se tot mai mult luarea unei decizii in acest sens. In urma conferintei pan-ortodoxe de la Constantinopol, din 1923, Biserica ortodoxa Romana a hotarat inlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian. Hotararile conferintei de la Constantinopol au provocat disensiuni in urma carora lumea ortodoxa s-a impartit in doua, pe de o parte - Biserica Ortodoxa Greaca, Romana, Bulgara, Patriarhia Constantinopolului, a Alexandriei si mai tarziu a Antiohiei, care au acceptat noul calendar gregorian, si, pe de alta parte - Biserica Ortodoxa Rusa, Sarba si parti din Biserica Ortodoxa Greaca, Bulgara si Romana, Sf. Munte Athos si Patriarhia Ierusalimului, care au pastrat calendarul iulian pana astazi. Biserica Ortodoxa Romana a trecut la noul calendar anul urmator, in octombrie 1924. Cu toate acestea, mai multi ierarhi nu au acceptat schimbarea calendarului bisericesc si au hotarat sa se desprinda de Biserica oficiala, continuand sa urmeze calendarul iulian. Ei au infiintat Biserica Ortodoxă de Stil Vechi.
Calendarul utilizat de romani inainte de reforma lui Iuliu Cezar avea la bază anul egiptean de 365 de zile. Spre deosebire de anul tropic - solar (intervalul de timp intre doua treceri succesive a soarelui prin acelasi echinoctiu) care determina adevarata lungime a anului solar, anul calendaristic era mai mic cu aproximativ 6h. Deci la un interval de patru ani, anul masurat dupa metoda calendaristica intarzia cu o zi, ceea ce a determinat pe Iuliu Cezar si consilierii lui, in frunte cu astronomul Sosigene, sa introduca reforma calendarului in anul 46 i.H. Acestia considerand anul tropic (solar) de 365 de zile şi 6 h. au dispus ca din sferturile de zi (cele 6 h) din decursul a patru ani, sa se constituie o zi, care sa se adauge la cel de-al patrulea an. Astfel la un interval de patru ani, primii trei ani consecutivi erau de 365 de zile si se numeau comuni, iar al patrulea an numara 366 de zile, ziua suplimentară adaugandu-se la luna Februarie. Deci anul bisect număra 366 de zile, luna Februarie a acestui an număra 29 de zile, iar aceasta se repeta o data la patru ani. In aceste conditii anul tropic, real (timpul unei intregi revolutii a pamantului in jurul soarelui) era perfect sincronizat cu anul calendaristic (masurat dupa metoda calendarului constituit din zile, saptamani si luni). La romani inceputul anului tropic era considerata ziua de 1 Ianuarie, iar anii se numarau de la zidirea Romei (754 i.H.). Reforma lui Cezar nu a fost inteleasa, nici chiar de cei care erau insarcinati cu aplicarea ei, ceea ce a determinat pe imparatul August, ca dupa o perioada de numai 36 de ani, sa realizeze o alta reforma a aceluiasi calendar. Astfel se stabileste ca patru luni din an sa numere 30 de zile, altele sapte sa numere 31 de zile, iar luna Februarie a ramas neschimbata, 28 de zile, iar cand anul este bisect 29 de zile.
In anul 325 d.H. Sf. Sinod de la Niceea, care a stabilit si principalele dogme ale Ortodoxiei, a adoptat calendarul iulian, drept calendar ecleziastic (bisericesc), introducand in sub-diviziunile acestui calendar si periodul de sapte zile ale vechii saptamani a iudeilor. Inceputul anului bisericesc s-a considerat a fi ziua de 1 septembrie, iar anii se numarau de la zidirea lumii, adica 5508 i.H. Tot la acest Sinod s-a stabilit si regulile determinarii datei Pastelui, hotarandu-se ca Sf. Pasti sa nu se serbeze mai devreme de a doua zi, de dupa echinotiu de primavara, care se considera a fi la 21 Martie si nici mai tarziu de 25 Aprilie. De aici putem constata ca data Paştelui nu poate avea loc decat intre intervalul de timp cuprins intre 22 Martie şi 25 Aprilie.
In 325 data echinoctiului de primavara era 21 Martie. In 1582, deci peste 1257 de ani s-a observat ca echinoctiu de primavara coborase cu 10 zile, adica la 11 Martie, ceea ce a determinat o noua reforma numita "reforma gregoriana". Calcule astronomice efectuate in anul 1582, nu mai corespundeau cu cele efectuate in anul 46 i.H., care s-au dovedit viabile vreme de 1257 de ani. In 1582 calculele noilor astronomi, voiau sa dovedeasca ca anul calendaristic (masurat dupa calendarul iulian), la un interval de 400, ramane in urma cu trei zile, fata de anul tropic (solar), ceea ce nu era adevarat.
Insa, introducerea calendarului gregorian in uzul Bisericii, avea sa genereze o greseala fatala raportata la data Sf. Pasti. Astfel erau denaturate conditiile sobornicesti de la Niceea in vederea serbarii Sf. Pasti.”
Aprinderea Luminii Sfinte de Pasti la Ierusalim este un miracol care se repeta de peste 2.000 de ani fara intrerupere, de Pastele Ortodox (data fiind stabilita dupa vechiul calendar iulian, care este corect). Acesta poate fi vazut de oricine. Sambata, intre orele 13.00 - 13.30, Lumina Sfanta coboara din cer in zig-zag prin capela mare a Bisericii, strabate capela Sfantului Mormant, dupa care se aseaza pe lespedea acestuia, de unde este luata de patriarh si impartita multimii. Lumina are proprietaţi deosebite, nu arde, este vindecatoare, iar cei care o detin marturisesc ca au suferit o transfigurare. Crestini sau nu, toti cei care au vazut aceasta lumina recunosc ca ceva inexplicabil s-a întamplat cu ei.
Asta intareste faptul ca nu noul calendar Gregorian este un calcul uman, iar intotdeauna omul este supus greselii. Niciodata, in nici o biserica catolica, Lumina Sfanta nu s-a coborat, pentru ca, Sf. Pasti ortodoxe nu au aceiasi data cu cele catolice, data acestora din urma fiind calculata dupa calendarul Gregorian. (Va urma).
Eugenia Enescu