Nu ma cunosti

Stau si ma-ntreb ce rost are sa imi arati ca tu le stii pe toate. Ce rost are sa imi demonstrezi mie ca tu stii multe pe care eu nu le stiu si mai presus de asta ca tu, tu ma cunosti mai bine decat ma cunosc eu.
Stii... nu ma cunosti nici cat negru sub unghie. Nu vei reusi sa descifrezi niciodata ceea ce se ascunde in mintea mea, ceea ce pot, ce vreau, ce simt.
Stii ce simt ? Simt ca pe zi ce trece te dispretuiesc mai mult si mai mult si mai mult. Si da, tu ma faci sa simt asa.
Stii ce e cel mai ciudat ? Ca tot dispretul meu pentru tine se transforma in compasiune.
Am fost furioasa. Destul timp. M-am gandit ca poate tu te gandesti ca nu-s suficient de buna pentru tine. Si m-am gandit ca poate sunt mica. Da, ca sunt mica, neinsemnata. Ca nu contez. Dar m-am inselat.
M-am gandit la tine zilele astea. Parca te vedeam, asa, trist, cu ochii tristi, inconjurat de fum de tigara. Erai tu, singur, in mintea mea. Nu stiu de ce mi-a ramas imaginea asta in minte. Poate ca asa te vad eu pe tine.
Mi-ai spus ca nu pot. Ca nu sunt in stare. Ca sunt banala. Sunt asa ? Daca sunt, cum de te-am suprins intr-atat ? Nu esti umpik cam ipocrit ? Nu le stii pe toate, dragul meu.
Niciodata sa nu judeci dupa aparente, dragul meu. Niciodata sa nu ai impresia ca vei cunoaste oamenii. Mai bine decat mine. Mai bine decat altii.