Schimbare

Aveam intr-un timp impresia ca oricand este binevenita schimbarea. Probabil ca asa si este. Probabil ca schimbarea atrage cu sine lucrurile mai bune sau cel putin asta iti da impresia. Inceputurile sunt intotdeauna promitatoare, indiferent de punctul de vedere abordat.
Intre timp, mi-am schimbat parerea. Schimbare inseamna transformare, inseamna renuntare. Renuntare la vechile obiceiuri, la amintiri, la ziua de ieri, la lucrurile care te tin in viata. Inseamna sa lasi o parte din tine acolo undeva, sa o inghesui intr-un colt al mintii numit dulap cu lucruri inutil de dureroase, sa-i pui eticheta de "TRECUT" si sa incerci sa abordezi altfel situatiile. Putem face asta ?
Eu nu pot. Eu nu pot renunta la ceea ce mi-a ramas, fie ca a fost rau, fie ca a fost bine. Ar insemna sa uit de mine ca persoana, sa ma ingrop de una singura. Dar asta este doar impresia mea. Poate ca schimbarea este intr-adevar binevenita.
De-a lungul a mai multi ani am crezut ca oamenii se pot schimba. Este fals. Oamenii nu se schimba niciodata. Cu adevarat, niciodata, orice s-ar intampla. Nu-i schimba nici sentimentele, nici nimic. Oamenii sunt rai, sunt cruzi, sunt cinici, sunt sarcastici. Oamenii prefera sa sufere, decat sa incerce sa remedieze o situatie. Oamenii prefera sa creada ceea ce mintea lor le coace, decat sa intrebe. Si acest lucru nu se va schimba niciodata.
Ironic, nu ?

Asta mi-aduce aminte de cineva... ma rog, un om imposibil, care nu crede in viata, moarte, dragoste, religie, fericire. Nu sunt nici macar sigura ca el crede in el. Experienta lui este mai degraba una trista, schimbarea a fost rea si nu buna. Stau si ma intreb daca schimbarea este reversibila si daca la un moment dat, cei care nu cred, vor crede. Pentru ca este foarte usor sa distrugi. Este foarte usor sa pierzi. Este infinit mai greu sa construiesti, sa castigi, sa inveti. La mine nici nu ma mai gandesc, eu sunt undeva la mijlocul acestei situatii. Balanta se inclina de fiecare data in directia data de situatie, de conjunctura, de experienta.. nu cred ca voi putea fi vreodata nici la extrema binelui, dar nici la extrema raului. Diferenta dintre mine si cei care au ajuns la capat este ca eu cred in oameni. Chiar daca spun ca nu o fac. Chiar daca nu o fac in totalitate. Chiar daca nu pare.
Eu cred ca oamenii au simtul schimbarii, au simtul binelui in ei, chiar daca el este in stare latenta, chiar daca el pare inexistent de cele mai multe ori. Incep o relatie cu un om pe considerentul de 100%, desi de cele mai multe ori, pe parcursul relatiei mele cu acel om descopar ca valoreaza jumatate sau poate chiar mai putin din multe puncte de vedere. Ajung vreodata sa fiu dezamagita ? Da, ajung. De cele mai multe ori o fac, dar ma alin spunandu-mi ca niciun om nu poate fi 100% perfect, nici macar eu, nici macar nimeni. Nu stiu in ce masura fac acest lucru bine. Nu stiu in ce masura acord procentajul fiecarei persoane, nu stiu in ce masura apreciez lucrurile. Probabil ca tot ceea ce acord se raporteaza la mine, la cat pot eu si la cat vreau eu, la ce sunt eu si la ce experienta am eu. Nu ma pot schimba si nu ma voi minti ca o voi face vreodata. De-altfel, nu voi minti pe nimeni, pentru ca am facut-o si stiu ca nu a fost placut.
Nu ma schimb ca nu vreau sau ca nu pot ?