Sambata seara

Iata ce fac eu sambata seara... "sambata seara", vorba asta are o sonoritate aparte pt unii, multi chiar, si eu printre ei. De ce? nu stiu probabil pt ca e weekend si toata lumea ar trebui sa se distreze pt ca nu lucreaza nimeni etc.. dar vorba si ziua asta avea semnificatia asta aparte pt mine si inainte sa am un job si deci, un program cat de cat fix. De fapt e mirajul a ceea ce poti sa faci, nu trebui sa faci neaparat, dar ideea de 'ce poti face' e antrenanta..... si-acum unii ma inteleg mai bine altii mai putin (si binenteles exista si unii care nu ma inteleg deloc si pe care sincer ii compatimesc). Oamenii se multumesc mai mult cu posibilitatea de a face un lucru, decat cu actul in sine de a face acel lucru. Un exemplu....Ma satisface ideea ca stau langa mall si pot merge la film desi nu ma duc la film. Dar ideea ca pot s-o fac 'daca vreau' e imbucuratoare. ideea ca totul devine un act al vointei mele imi satisface orgoliul(?).
Revenind, acum e 'sambata seara'......... si as fi putut face multe alte lucruri (oare?) decat sa stau acasa pe internet... Da as fi putut. Viata e o insiruire de alegeri, un labirint in care traseul pe care apucam se schimba poate de n ori pe zi, in functie de alegerile pe care le facem; fie ele constiente sau nu. As fi putut fi in multe locuri acum, cu oameni de o calitate indoielnica poate (din ce punct de vedere indoielnica?). Cred ca tocmai am aflat de ce fac asta, incerc sa-mi cumintesc instinctele de a pleca cu orice pret 'pt ca e sambata seara', si incerc sa-mi intaresc si confirm gandirea si ideea ca am facut bine ca am renuntat la anumite persoane din viata mea, la un stil de viata de fapt, chiar cu acest pret al unei perioade de tranzitie... fiind constienta in acelasi timp ca imi voi da viata peste cap, dar si neavand de ales... cu alte cuvinte, e GREU! Mi-e greu. Mi-a fost greu si s-o scriu, imi dau seama ca s-o spun mi-era imposibil.
Nu stiu de ce exista tendinta asta de bravura, si o observ si la mine. Cel putin in Bucuresti asa este, si mi-a confirmat-o un tip din Timisoara (un tip de buna calitate). Lumea in Bucuresti greu accepta cand greseste, femeile in general pt ca despre ele era vorba. Cu greu cer ajutorul chiar si cand au nevoie. Si uneori e bine sa fii ajutat, nu trebuie sa porti toate greutatile pe umeri. Orisicum ideea ramane aceeasi, de bravura, de neacceptare a slabiciunilor de fapt. Dar sunt niste slabiciuni care nu ne aduc rusine, pentru ca nu suntem 'supraoameni' totusi Trebuie sa facem diferenta intre slabiciunile ce trebuie tratate si vindecate, si cele ce trebuiesc acceptate pentru ca sunt perfect normale. Un om ce incearca sa-si infraneze toate slabiciunile si nu si le accepta spre vindecare sau pur si simplu acceptare, va deveni un om frustrat. Nu stiu cum am ajuns de la una la alta dar faptul ca am apucat sa scriu lucrurile astea e ceva bun, sper. Si totusi incerc sa zambesc cand ma trezesc dimineata. Uneori imi iese, alteori nu. Dar un zambet e un pas inainte