Tu si eu

Aminteste-mi sa uit de tine. Spune-mi ca nu ma mai iubesti, pentru a putea la randu-mi sa nu-ti mai port iubire.
In drumul meu spre fericire am uitat sa privesc in jur. Am uitat sa-ti ofer placerea de a ma privi. Am uitat sa-astept acea sclipire si pe tine te-am lasat sa ma urmezi prin toate cosmarurile inconstientei mele perfide. Iarta-ma de ti-am gresit, iţi voi ierta si eu greseala. Pe tine eu nu te-am iubit. Te-am adorat si pe altarul vietii mele, pe-un pedestal, te-am asezat.
Inima imi striga neajutorata: Indurare! Dar eu nu o mai aud. Azi, eu o calc in picioare. Mi-am reprimat orice sentiment pe care inainte il nutream. Orice dorinta de a fi iubita mi-am alungat-o din sistem. Sa mai iubesc imi e cu neputinta, caci tu mi-ai facut atata rau.
Poate, in navalnica-mi fuga spre perfectionism, am uitat sa zambesc spre soare, am lasat sa treaca clipe fericite fara a le lua in seama si, poate, am uitat ca esti doar un om si ca nici un om nu poate atinge perfectiunea.
In neincetatea-mi cautare te-am gasit pe tine: frumosul si inteleptul print al visurilor mele. Si totusi am continuat sa caut.
Pe tine viata te-a inzestrat cu numeroase calitati. Dar unicul defect al tau, care apasa asupra intregii tale existente, este ca nu ai sentimente. Sau poate ai, dar le ascunzi cu-atata maiestrie si-atata frica pentru propria-ti simtire, incat orice incercare de a-ti penetra scutul care te apara de orice atingere delicata sau binevoitoare exterioara, este inutila.
Iarta-mi, te rog, orice greseala, oricat de grava a fost ea, caci n-as putea suporta povara de a te sti atat de instrainat de mine.
Te-am iubit! Poate inca te iubesc, inconstient, dar totul ar fi in van daca in schimb nu am primit decat nepasare. As vrea sa cred ca m-ai iubit. Inima mea are nevoie sa creada acest lucru, dar ma tem ca va trebui s-o dezamagesc din nou...