E tarziu. Mi-am pierdut din nou capul. Pe zi ce trece, tot mai mult, simt ca innebunesc...
Aici te-nvata cum sa-ti tii gura cand simti ca explodezi de nervi sau de durere. Tot aici te invata cum sa uiti sa plangi sau daca totusi simti nevoia de a o face lacrimile iau conturul fetei si se disperseaza in ridurile ascunse sub un strat gros de fond de...
Spune-mi, dragul meu, ce vrei de fapt? Eternitatea inca n-am gustat. Si-atata vreme cat am numai o viata mi-e teama c-am trait-o doar in van.
M-am saturat de iluzii si de vise. M-am saturat sa fiu naiva... Spune-mi, rogu-te iubite, cum voi trai fara a te mai strange-o data la pieptul meu?
Si daca totul e relativ, iar visele-s desarte, cum oare sa...
Aminteste-mi sa uit de tine. Spune-mi ca nu ma mai iubesti, pentru a putea la randu-mi sa nu-ti mai port iubire.
In drumul meu spre fericire am uitat sa privesc in jur. Am uitat sa-ti ofer placerea de a ma privi. Am uitat sa-astept acea sclipire si pe tine te-am lasat sa ma urmezi prin toate cosmarurile inconstientei mele perfide. Iarta-ma de...
Ratacesc... te caut.... nici urma de tine. Unde esti? Raspunde-mi! Nici un raspuns. Ma-ntorc in locul unde te-am lasat odata, de mult, sa-mi scapi. Azi nu te mai am. Sunt goala fara tine. Te chem pentru o ultima data. Te chem, dar tu nu vii.
Ratacesc intr-o lume bizara, nevrotica si nemiloasa. Oare am sa am vreodata scapare? Ma uit in suflet...
Si uite-asa incepe o noua saptamana. Si iar e sumbra si maro. Si voi tipa din nou spre luna, ca ai plecat nepasator.
De ce trebuie oare sa ne crucificam pentru orice greseala? Sa ne torturam singuri pana uitam de ce am gresit in primul rand. Oare nu vedem cat rau ne facem? Greselile sunt facute pentru a invata din ele. Acesta e singurul...
A trecut mult timp. Mi se pare o eternitate. A trecut incet, mai greu, a trecut si nu mai vine...
Inca te mai visez, iubite. Inca las ochii a-mi plange dupa tine. Inca te iubesc si nu-mi pot face inima sa treaca peste a ta nepasare. Peste cruda ta alegere.
Ai fost o piatra. O piatra pe care o puteam inmuia uneori. O raza de soare in universu-mi...
Sa plang acum imi este greu. Deja am plans prea mult. Ocean de lacrimi in jurul meu am strans pentru a ma naste a doua oara din el.
Sa rad inca nu pot. Doar cate-un zambet mai las din cand in cand sa-mi mangaie buzele prea uscate de vant.
Mi-e dor de somnul prelung al tineretii mele furate, cand nu visam decat aievea la lucruri roz, neinsemnate....
Ochii vad numai ce vor, urechile aud doar cuvintele ce nu dor. Inima iti plange sa nu o mai ranesti, iar mintea iti spune la fiecare pas cat gresesti.
Oricat ai crede ca poti continua, mai mult te afunzi in noroi. Cu capul plecat astepti linistit osanda. Dar calaul intarzie, iar taisul racoros al sabiei ce te va cruta de asta lume isi lasa...
Credeam ca daca pot in fiecare zi sa ma trezesc cu zambetul pe buze, viata imi va surade si ea.
Cat de gresita era gandirea asta! Azi nici macar in timpul zilei nu mai zambesc... dimineata cand soarele ma trezeste ii raspund cu un gest furios. Apa cu care-mi clatesc ochii mi se pare din ce in ce mai rece, micul dejun nu mai are gust, iar...
Septembrie. Si totul e ud. Astept sa-mi cada-n cale cate o frunza, pentru a o calca cu ciuda, fara scuza.
Pe malul marii o ultima rafala de vant varatic mangaie usor nisipul. In larg valurile se contopesc unele in altele, se unduie si-apoi dispar. Mai fac un ultim retus portretului fara nume, apoi il las sa fie mangaiat de-al marii albe...
