De ce?

De ce te ascunzi intre ramuri de vise? De ce nu indraznesti sa apari? Te temi c-am sa te-ascund in suflet? Stiu ca odata si odata tot vei veni. Eu te voi astepta. Si n-am sa te retin mult. Nu mai mult decat pana cand iti voi fi intrat in sange ca o otrava, lumina ochilor tai va fi prizoniera cerului din ochii mei, iar bratele si buzele mele vor fi lasat pecetea de nesters pe pielea ta. Doar pana atunci. Apoi vei fi liber sa pleci. Sa pleci si gandul sa-ti arda patruns de gandul meu. Sa fugi si noptile sa-ti fie tulburate de ritmul pulsului meu. Sa alergi si raceala mainii mele sa te inghete in noptile de vara. Atunci am sa stiu si am sa vin. Ai sa te ascunzi in pamant, dar am sa aplec urechea in lutul tanar si-am sa-ti simt bataia inimii. Ai sa te ascunzi in mare, dar rasuflarea ta ma va chema ca un cantec de sirena. Ai sa te ascunzi printre nori, dar ochii tai vor luci ca doua lacuri adanci de munte. Si tot te voi gasi. Invins va trebui sa te predai. Si-ti vei duce chinul mai departe. Te va durea cand voi inchide ochii, caci nu-mi vei mai soarbe otrava privirii. Vei suferi cand mainile mele iti vor mangaia parul, caci nu le vei mai simti reci pe obraji. Vei plange cand gura mea iti va sopti franturi de rugaciune in ureche, caci nu-I vei mai simti fructul sarutului. Si asa va fi pana la sfarsit. Te vei mistui de mine, clipa de clipa. Vei arde pana la capat, incet si mocnit. Ti se va spulbera cenusa in privirea mea. Dar zambetul meu va fi acolo. Va fi acolo mereu. Pana la sfarsit.