Tristete

Soare nu-i. Sunt doar nori. Dar nu am timp sa observ asta. In fiecare clipa imi doresc sa dorm...somn adanc, odihnitor. Dar nu-i timp. In mintea mea se agita febril teorii care vor sa fie scrise. Revolte interioare, batalii, revolutii... le innabus pe toate ca si cum nu ar fi. Stau toate acolo si ard mocnit. M-am obisnuit intr-atat incat mi se pare normal, nu imi mai atrage atentia.
Am plans ieri. Si azi. Am plans de deznadejde. Apoi am plans de ciuda. Am plans si de dor. Am plans.
Si in capul meu se agita atatea probleme mai mult sau mai putin existentiale. Atatea dureri si temeri, si stres...din toate directiile. Sunt ca o cetate sub asediu si din toate partile numai inamici. Ne-am baricadat inauntru si ne hranim cu proviziile ramase. Cu soarele de asta vara. Cu nisipul ramas cate un fir uitat prin geanta, cu amintiri, cu poze, stiu...noua ne plac florile....
Si in mintea mea nu-i decat confuzie...si am impresia ca nu mai stiu nimic. Ma detasez de mine si ma simt straina.