sacrul camuflat in profan

sunt un fel de piele placuTa la atingere
ma vand mai scump decat majoritatea produselor similare
existente pe piata
dar tu sa nu te gandesti la asta cand imi rontai
tesuturile opace ca un text scris la nimerEala
pe care n-o sa ai timp sa-l
citesti
pana la sfarsit

alunec pe darele roz-portocalii lasate de cateVa lucruri
care incepuseRa la un moment dat sa capete forme din ce in ce mai bine definite
peste mintea mea ca un oras ramas in bezna
carora le crescuse peste oasele ascutite
o carne putin atoasa dar fierbintE
si plAcuta la atingere. dansez cu toate cadavrele gandurilor
care mi-au trecut la Un moment dat prin minte si atat.
de scheletele Lor
brusc insufletite ma puteam bucura cA de niste oameNi care ma iubesc
fara sa ceara nimic in schimb. si ele mi se roteau mereu
in fata ochilor
cu formele lor constante in siGuranta
ASA NU SE MAI POATE
N-O SA SE ALEAGA NIMIC DE TINE
O SA RAMAI O OARECARE
ESTI O FATA SI LUMEA VEDE CA ESTI DOAR INCA O FATA
toate gAndurile de cum ar fi daca mi-ar fi bine de mai demult
mi se cuibaresc duioase la piept
iar eu
adorM tinandu-le strans in brate
ca un copil care are prea multe jucarii
sI nu poate sa aleaga o preferata
de care sa fie Nedespartit.

sa stii iubitule: camera mEa veche
cu lucruri stranse doldora ca niste martisoare purtate
deodata pe reverul sacoului
este corpul Slabit
al amintirii sI o sa te inghita ca pe un energizAnt
mainile tale s-ar putea confunda din clipa-n clipa
cu aerul. Mainile tale ar putea incepe oricand
Sa semene cu ale mele. si-Atunci tu, iubitule, ce-o sa te faci?

iubesc mulTi oameni si ei habar n-au de asta
ei isi curata pantofii cu mansEtele unor foste camasi de forta
ajustate acum pe masura nebuniei de care eu nu ma mai impiedic asa des
cand ma trezesc in toiul noptii
sa merg la baie
sI mi se pare cA recuzita minima de acolo
cada wc-ul chiuveta raftUl
e mobilierul luxos al ganganiilor care mi se plimba pe sub minte
ca acolo se retrag toate aparentele nefericirii
sau intr-un loc care seamana foarte bine cu asta.

dupa o noapte
raman doar pete pe cearceaf si urme de ruj pe toate oglinzile
in care te privesti. traim in case si lumi
care nu ne accepta decat la patru ace sau in
camasi dungate. no chances for the middle class, imi zicea cineva intr-o discutie deasupra orasului.
de mici, parintii ne pun masti le leaga strans
la spate cu o sfoara de rafie. si-atunci scalpul fiecarui copil pare despartit
de un rift din care ar putea iesi in orice moment
magma si pucioasa. dar lucrurile se petrec mereu ca la carte
si eu ma simt ca o papusa care abia
invata sa se tina pe picioare.

urmele tuturor sforilor care ne pastreaza perfecti
si cuminti seamana cu niste partii abrupte
pe care nimeni nu indrazneste sa se avante. acolo e nebunia.
acolo e furia. acolo e dovada ca atingerile tale imi
umplu si golesc plamanii
intre creier si inima o autostrada umeda
pe mijlocul careia te intinzi ca o linie continua
trasata cu ceva alb care nu se curata cu nici un detergent. intre creier si inima masini
care te transporta pe bucati.

stii ce am visat ieri-noapte? un animal frumos
cu ochii albastri pe care o rusoaica
trupesa si vulgara il invata sa faca tumbe
si sa danseze pe sfoara. si atunci am simtit cum
mi se strange stomacul de frica. as putea fi oricand
un animal despre care lumea se-ntreaba diferite lucruri si deocamdata
numai lipsa raspunsurilor ma obliga sa fac atatea scamatorii
de care nu pot sa fiu decat mandra sau plictisita.

dar la aceeasi ora ca si atunci cand am plans cu
lacrimi imense monstruoase
ai venit la usa mea
si sucindu-mi mana dreapta ai zis ca DE ACUM PUTEM SA RESPIRAM IMPREUNA ACELASI AER. apoi
am facut dragoste cu lumina stinsa
acolo am vrut sa ne perpetuam specia
sa facem copii carora sa le mancam placentele
intre felii de paine ca pe niste avataruri de junk-food
foarte gustoase
si pe care sa-i purtam goi pe strazile orasului meu
ramas in bezna.

dar.visele se sfarsesc dimineata.cand dispare bezna.cand ating catul fiecarui lucru sticlos si palpabil din jur.cand ma loveste in fata un aer meschin.cand trebuie sa stau dreapta chiar daca nu-mi mai simt picioarele.cand trebuie sa zambesc si sa inghit in sec.
acum nu mai astept decat o noua forma.o schimbare.o introvertire voita.o carcasa de schimb
cu care sa pot inota
in cafea solubila si ness.
inainte rateurile erau fapte tacite
pe care le impingeam sub pat cu discretie
si de care mi se facea intotdeauna frica
noaptea.
acum nu-mi ramane decat sa mi le asum.sunt ale mele le vreau le iau cu mine si trec peste.pe autostrada cu linie continua.

cateodata ma mai opresc sa o admir.