In perioada asta a inceput forfota pe la noi la tara. Masini cu gramada.
Vin copii, plecati de mult din sat, care cu damigene, care cu peturi, sacose sau saci de plastic, sa-si ridice vinul si porcul, sau partea care i se cuvine. Normal ca scopul e unul nobil: cum poa' sa manance amaratii aia, care un an de zile s-au chinuit sa hraneasca bietul animal, sa-i raneasca, atata carne??? Doamne fereste, poate fac vreo colica biliara, ajung pe la urgenta si le mai strica si petrecerea deranjandu-i cu telefoane, daca gasesc pe undeva, ca tel. mobile neee... Pai vinul, cum sa bea niste bieti batrani atata vin, dupa ce au tuns, sapat, legat via? Daca le creste tensiunea?
Ma uit la batrani cum li se vede bucuria pe fata cand incep sa care in portbagajul fiului/ginerelui, totdeauna pe graba si enervat ca nu se misca mai repede, offf... batranii astia!, toate cele, intrebandu-i daca mai au nevoie de ceva?!?
....raman in poarta varsand o lacrima... uitandu-se luuung dupa masina ce pleaca repede, si tot raman pe loc chiar daca masina a plecat de mult. Se consoleaza cu ideea ca vor veni si de Paste sa ia mielul si damigeana de vin inca nedesfacuta, ca deh sunt ocupati saracii, au obligatii, n-au cum sa vina mai des.
Pentru oamenii astia sarbatorile sunt triste.
Sunt triste pt ca acei copii pe care i-au crescut nu le mai deschid usa tocmai de sarbatori cand ar trebui sa fie aproape.
Gata, nu mai pot scrie ca ma buseste plansul.
Daca nu puteti fi aproape de parinti, dati-le macar un telefon!
...s-apoi si Paunescu asta cu versurile lui...
Adrian Păunescu - Repetabila povară
&
Gil Dobrica - Ruga pentru parinti
CFr2-jF7F28
Vin copii, plecati de mult din sat, care cu damigene, care cu peturi, sacose sau saci de plastic, sa-si ridice vinul si porcul, sau partea care i se cuvine. Normal ca scopul e unul nobil: cum poa' sa manance amaratii aia, care un an de zile s-au chinuit sa hraneasca bietul animal, sa-i raneasca, atata carne??? Doamne fereste, poate fac vreo colica biliara, ajung pe la urgenta si le mai strica si petrecerea deranjandu-i cu telefoane, daca gasesc pe undeva, ca tel. mobile neee... Pai vinul, cum sa bea niste bieti batrani atata vin, dupa ce au tuns, sapat, legat via? Daca le creste tensiunea?
Ma uit la batrani cum li se vede bucuria pe fata cand incep sa care in portbagajul fiului/ginerelui, totdeauna pe graba si enervat ca nu se misca mai repede, offf... batranii astia!, toate cele, intrebandu-i daca mai au nevoie de ceva?!?
....raman in poarta varsand o lacrima... uitandu-se luuung dupa masina ce pleaca repede, si tot raman pe loc chiar daca masina a plecat de mult. Se consoleaza cu ideea ca vor veni si de Paste sa ia mielul si damigeana de vin inca nedesfacuta, ca deh sunt ocupati saracii, au obligatii, n-au cum sa vina mai des.
Pentru oamenii astia sarbatorile sunt triste.
Sunt triste pt ca acei copii pe care i-au crescut nu le mai deschid usa tocmai de sarbatori cand ar trebui sa fie aproape. Gata, nu mai pot scrie ca ma buseste plansul.
Daca nu puteti fi aproape de parinti, dati-le macar un telefon!
...s-apoi si Paunescu asta cu versurile lui...
Adrian Păunescu - Repetabila povară
&
Gil Dobrica - Ruga pentru parinti
CFr2-jF7F28
Citeaza
Repetabila povară
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.
Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
Adrian Paunescu
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.
Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.
Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
Adrian Paunescu
Share This Entry:
16 Comentarii la aceasta intrare
Pentru ..."prieteni"
0 useri care vad blogul
0 vizitatori
0 membri
0 membri anonimi
0 membri
0 membri anonimi
Posturile recente
-
-
"Repetabila povară"
on Feb 23 2008 03:43 AM
-
-
-
E doar durerea pierderii irepetabile a celor apropiati?
E doar bunatatea din noi la ceas de revarsare?
E cate putin din toate....si mai trecem o liniuta.
Sarbatori fericite! Emma
puiu.t, la Dec 18 2007, 06:04 AM, a spus:
Nostalgie... poate mai degraba revolta amestecata cu multa tristete pentru cei ce nu se plang.
Cand nu-i vom mai avea oare ce-o sa plangem: ca nu ne-am purtat ca niste fii sau ca nu mai avem de unde umple portbagajul?
Citeaza
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.
Ms pt urari.
flori de camp, la Dec 18 2007, 06:26 AM, a spus:
Vezi Flori daca n-ai "batut-o" la timp?
Las' ca se da ea pe brazda!
A mea zice ca vrea sa moara instant, ca cine se chinuie cu ea si de ce!!!
O linistesc spunandu-i c-o sa ne ingroape pe toti.
EmmaD, la Dec 18 2007, 08:55 AM, a spus:
e greu, numai in pielea lor sa nu fi ... . batranetea e grea , indiferent cat de aproape iti este un copil sau altul .
iar ceea ce doare cel mai mult e neputinta , neputinta de a face ... .
Imi doresc sa raman senila cu capu si sa nu o iau razna, iar daca e sa o iau razna mai bine mor decat sa fiu povara
Telefon..le dam, da nu sunt aici, imi e dor de ei
Tu cum esti?
S-au bucurat de fiecare cadou adus si m-au alitat 3 saptamani
Ravl, la Dec 18 2007, 08:30 AM, a spus:
EmmaD, la Dec 18 2007, 08:55 AM, a spus:
e greu, numai in pielea lor sa nu fi ... . batranetea e grea , indiferent cat de aproape iti este un copil sau altul .
iar ceea ce doare cel mai mult e neputinta , neputinta de a face ... .
Imi amintesc de bunici. Au trait frumos pana la 90 de ani, dar uneori ii auzeam: "of, nu ne mai ia moartea asta odata?". Raspundea tataie: "eh taica, e greu sa faci umbra pamantului degeaba". N-aveau stare iar cand un lucru era prea greu, da asta durea cel mai tare: neputinta.
Citeaza
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.
Mireluţa, la Dec 18 2007, 09:25 AM, a spus:
Imi doresc sa raman senila cu capu si sa nu o iau razna, iar daca e sa o iau razna mai bine mor decat sa fiu povara
Telefon..le dam, da nu sunt aici, imi e dor de ei
Tu cum esti?
Poate-ti doresti sa nu ramai senila.
Mie mi-a zis medicul de familie ca n-o sa scap asa usor, ca tre' sa ma chinui mai intai.
Nush' ce m-a apucat sa scriu despre asta chiar acum in prag de sarbatori, dar parca n-as mai vrea sa-i vad pe oamenii astia chiar in ziua de Craciun asa amarati.
Sunt ok, cu exceptia racelii care e lege de sarbatori.
ClassicBabyGirl, la Dec 18 2007, 10:38 AM, a spus:
S-au bucurat de fiecare cadou adus si m-au alitat 3 saptamani
Ma bucur pentru tine Alina!
Stiu ca tu-i suni, asa ca nu e nevoie sa-ti reamintesc eu.