V.I.P. de Weekend by New Polo.

Detalii

CategoriiSport
TaguriVolkswagen
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari3601

Voteaza & Distribuie

Descriere

Totul a inceput vineri, in urma unui telefon primit in jurul orei 12:00. O voce de femeie ma anunta ca sunt castigatorul concursului V.I.P. de Weekend by New Polo. Instantaneu, noua veste mi-a adus un zambet de incantare pe chip. Ora 18:00 era ora la care deveneam V.I.P la volanul noului model Volkswagen Polo. Emotiile m-au purtat mult mai devreme la showroom-ul Volkswagen de pe Calea Aradului.
Si am zarit-o. Era galbena si cocheta, atragandu-ti atentia si privirea. O adevarata regina in randul masinilor din clasa ei.

Si in mai putin de 10 minute mi-a fost prezentata. Cu un interior foarte spatios si confortabil, m-a fascinat din momentul in care am ocupat scaunul soferului. Sunetul motorului de 1,4 benzinar, a dat startul unei aventuri. Acomodarea la volanul noului Volkswagen Polo a fost realizata in primele sute de metri parcursi. Imediat am fost observat in trafic de soferi. Ma simteam in lumina reflectoarelor, ca o vedeta careia i se acorda atentia cuvenita. Era timpul sa parcurg un drum in exteriorul orasului. Eram nerabdator.
Am pornit spre Sag ca sa traversez orasul plin de gropi.
Primul test de stabilitate in curbe a fost facut la sensul giratoriu de la supermarketuri. Am fost tintuit in scaun in momentul virajului ca in fotoliul comod in care stau la TV. Sa mai testez curba unde se bifurca drumul dintre Parta si Sag. Este deja in viteza 5 si curge lin in curba ca pe un drum drept. In scurt timp ajung in Sag. Mi-a fost inlaturata orice suspiciune legata de performantele masinii.
Sambata este timpul sa merg la sedinta foto cu masina. Ma simt ca o vedeta. Posesorii de masini tunate ne privesc. Interesati de noul model, imi adreseaza tot felul de intrebari tehnice. Curiosii incep sa se adune in jurul masinii. Sunt mandru ca eu o conduc. Tin aproape de masina ca sa raman in centru atentiei. Dupa 2 ore plec spre casa, sa ma pregatesc de iesit prin cluburi.
Duminica am meci de minifotbal in campionat. E timpul sa vad daca poate trece neobservata. O parchez strategic, ca sa fie cat mai usor remarcata si ma indepartez la 50 de metri de ea. In nici 5 minute deja se strang tinerii in jurul ei. Design-ul ii fascineaza. Ca sa ma scot in evidenta, ma indrept spre masina si o deschid din telecomanda. Toti se uita spre mine. Din nou vedeta, cu publicul care intra in vorba cu mine. Dupa ce-mi iau echipamentul din masina ma retrag si ii las sa ma invidieze.
Luni dimineata ma indrept spre showroom pentru a preda masina. Sunt trist din acest motiv, dar raman cu satisfactia ca am fost primul care a condus noul Volkswagen Polo in concursului V.I.P. de Weekend by New Polo.