Sindromul Ierusalim ii afecteaza pe turistii veniti in orasul sfant

Detalii

CategoriiReligie
TaguriIerusalim
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari5469

Voteaza & Distribuie

Descriere



Sindromul Ierusalim


Sindromul Ierusalim



Sindromul Ierusalim reprezinta o serie de fenomene mentale declansate in prezenta unor idei religioase obsesive, iluzii pe teme religioase, psihoze, sau, pur si simplu, de o vizita la Ierusalim, la Biserica Sfantului Sepulcru, locul unde a fost crucificat Iisus.



Sindromul nu este caracteristic adeptilor unei singure religii. Expertii israelieni care au studiat fenomenul afirma ca ii afecteaza in egala masura pe crestini, evrei si musulmani. Este intalnit si la persoane cu alte convingeri religioase, insa turistii aflati in vizita la Ierusalim cad cu precadere victime manifestarilor sindromului religios-mesianic.


Potrivit expertilor din orasul sfant (pentru evrei, crestini si musulmani) intre 50 si 100 de turisti sositi anual in apropierea Bisericii Sfantului Sepulcru sunt afectati de Sindromul Ierusalim, iar Dumnezeu pare deosebit de „vorbaret" in preajma unor sarbatori religioase semnificative, cum ar fi Pastele sau Craciunul. Unii dintre cei banuiti ca ar fi afectati de sindrom sunt doar coplesiti de incarcatura istorica si religioasa a Ierusalimului. Ei sunt impresionati de parcurgerea Drumului Crucii, cu opririle lui Iisus.


Evident, manifestarile sindromului nu se declanseaza chiar din senin. Potrivit unor studii, este mai putin probabil ca un mecanic auto din Milano, sosit in vacanta la Ierusalim, sau o coafeza din Dallas, sa se trezeasca prin Orasul Sfant baiguind profetii si auzind ingerii cantand. Yoram Bilu, un psihiatru izraelian de la Universitatea din Chicago, afirma ca



„Iersualimul este doar un declansator al sindromului, de multe ori in cazuri cu antecedente de deranjamente psihiatrice".



Sindromul nu se manifesta atat de des incat sa intre in statisticile cunoscute de practica psihiatrica, si exista manifestari similare pe alte teme, cum ar fi Sindromul Stendhal, care-i afecteaza pe vizitatorii Florentei. Acestia sunt coplesiti de magnificele lucrari de arta din oras. Numele sindromului se trage din faptul ca Stendhal l-a descris pentru prima data in lucrarea sa Napoli si Florenta: O calatorie de la Milano spre Reggio. Scriitorul francez (pe numele sau real, Henri-Marie Bayle) a remarcat ca aceasta afectiune poate duce la lesinuri spontane, confuzie si la halucinatii. Exista si Sindromul Paris, identificat pentru prima data in 1986, care include halucinatii acute printre vizitatorii Orasului Luminilor. Printr-o selectivitate bizara si ironica, cei mai afectati de Sindromul Paris par sa fie turistii japonezi.


Insa ceea ce se intampla in creierul celor afectati de Sindromul Ierusalim este inca greu de explicat. Cu ajutorul tehnicilor de imagerie cerebrala, s-a constatat ca in momentele de mare fervoare religioasa, sistemul limbic (amigdala, hipocampul, talamusul), centrul emotiilor omenesti, devine hiperactiv, in vreme ce lobii frontali, care ordoneaza aceste emotii, incep sa-si reduca activitatea.



„In cazuri extreme, acest lucru duce la aparitia de halucinatii, cand cineva ar putea crede ca vede fata Domnului, ori ca aude voci",



explica Andrew Newberg, neurolog la Universiatea Thomas Jefferson, din Philadelphia.



„Lobii tai frontali nu mai sunt activi atunci, sa-ti spuna: hei, nu credem ca ar fi o idee prea buna sa te increzi in asa ceva",



continua Newberg. Suferinzii ar putea chiar intra intr-o serie de ritualuri purificatoare, cum ar fi raderea parului de pe intregul corp, taierea unghiilor si spalarea de orice „impuritati pamantesti". Ei se pot aventura apoi in Orasul Vechi tinand predici dezlanate, despre rascumpararea pacatelor si dumnezeire. In unele cazuri acute, ei pot cadea victima unor iluzii atat de intense si de elaborate, incat proclama ca ei sunt Mesia, Mantuitorul, se cred Iisus. Yoram Bilu observa ca



„orasul este seducator, iar oamenii care sunt foarte influentabili pot cadea victimele acestei seductii. Sunt mereu invidios pe cei care locuiesc la San Diego, unde istoria aproape ca este inexistenta."



In psihiatrie functioneaza o butada: cand vorbesti cu Dumnezeu, inseamna ca te rogi, dar cand Dumnezeu vorbeste cu tine, esti dus…


Cand turistii ajung la spital cu Sindromul Ierusalim, medicii israelieni ii lasa sa-si depene povestile, indiferent cat sunt de abracadabrante. Daca nu sunt periculosi, sunt externati imediat dupa discutie. Pacientii violenti sunt medicati si tinuti sub observatie pana la contactarea familiilor si a consulatului tarii lor.