Sete de miracol

Parca traiesc intr-o lume care se clatina, penduland indecisa intre beatitudine si colaps.

Ca o vedeta care, abia iesita de sub lumina reflectoarelor, cade-n depresie cu tendinte sinucigase, pentru ca nu reuseste sa vada inainte altceva decat decadere si alunecare-n intuneric.

Ca un bancher care si-a cladit un imperiu, dar care stie ca, dintr-un moment intr-altul, ii vor aparea la usa creditorii, fluturandu-i facturi neachitate ce vor ruina totul. Bancherul acela sta cu mana pe sertarul biroului in care e revolverul, plimbandu-si privirea peste sutele de fotografii si certificate care-au constituit, fiecare-n parte, o treapta pe drumul pana aici, in varf.

Ca un rege care-a tinut o viata piept vrajmasilor, tinandu-i la respect dincolo de hotare, dar care-a imbatranit si simte iminenta navala a hoardelor ce-i simt sfarsitul. Deja le aude tropotul copitelor si urletele nerabdatoare!

Cand stii ca orice pas ai face te va duce spre poale, mai zabovesti o clipa pe culme, intrebandu-te daca mai are rost sa continui. Are rost sa cobori? Poti trai din amintiri?

Intunericul ce te asteapta-n fata inca te respecta, dar iti pandeste primul gest de slabiciune ca sa se apropie amenintator.

Lumea asta ar ingheta totul, prinzand clipa prezenta-ntr-o crisalida de sticla si oprind, c-o mana tremuranda, pendularea limbii orologiului, refuzand viitorul.

Lumea asta nu are incredere in viitor!

Nu are incredere in viitor pentru ca nu are incredere in ea insasi.

Intr-o lume de fiare, masculul dominant isi pleaca privirea, resemnat.

Tot ce-l mai tine e credinta-ntr-un miracol.