Seppuku

Seppuku este o practica ce provine din China si era facut de catre femei pentru a dovedi ca nu sunt insarcinate si si-au pastrat virtutile intacte.



In Japonia, conform legendei, Minamoto no Tametomo a fost primul care a comis o eventratie dupa ce a incercat o lovitura de stat impotriva capitalei.



Seppuku, prin urmare, apare in era Kamakura, o perioada de razboi in care domneau crima si tortura, si uneori era mai buna sinuciderea pentru a scapa de suferinta si umilinta.



In 1716, cartea „Hagakure" va da Seppuku-ului un inteles chiar si mai dramatic facand din el una din singurele modalitati de realizare pentru samurai, care va fi rezumata in celebra fraza: „Calea Samuraiului este moartea."

Seppuku se practica pentru a demonstra onoarea, curajul, loialitatea, sinceritatea si vointa unui samurai. Un gest unic si radical incatcat de simbol si de o mare valoare.

Termenul de „hara-kiri" este mai des folosit decat seppuku, in ciuda faptului ca japonezii nu-l folosesc aproape niciodata. Cu toate acestea, nu este in intregime gresita utilizarea acestui cuvant, termentul „seppuku" fiind chinezesc si nu japonez. Japonezii refuza sa vorbeasca despre hara-kiri, cuvantul devenind vulgar pe buzele lor. Vorbim de hara-kiri daca fapta este comisa de oameni de rand, iar daca este comisa de un samurai, se vorbeste despre seppuku.

Seppuku

Este cel mai cunoscut caz: la sfarsitul unei lupte, decat sa fie luat prizonier, samuraiul prefera sa isi puna singur capat zilelor. Astfel, isi poate dovedi curajul si repara esecul infrangerii sale. De asemenea, evita odata cu tortura si dezvaluirea secretelor militare ale clanului sau.

Kanshi deseori practicat de vasalii shogunului, care isi insoteau plangerile in fata guvernului de sinuciderile lor. Aceasta traditie dateaza de pe vremea imparatului Nobunaga Oda, care intr-o zi a primit o scrisoare de ocara de la unul dintre vasalii sai, care, prin savarsirea Seppuku-ului a atras atentia asupra situatiei catastrofale din Japonia. Un alt exemplu dateaza din 1933, cand capitanul Kusuhara s-a sinucis intr-un tren, deoarece guvernul a refuzat sa construiasca doua crucisatoare. Dupa moartea acestuia, crucisatoare au fost construite.

Tsumebara, instituit de catre shogunul Tokugawa, sepukku permitea evitarea inchisorii sau a exilului. In era Edo, au existat doua categorii de pedepse: „sublime si atroce". Oamenii de rand erau, in functie de gravitatea faptei, expusi pe stalpul infamiei, tatuati, biciuiti si exilati, iar pentru pedeapsa cu moartea, decapitati, arsi sau rastigniti. Executiile aveau loc in public, in timp ce tsumebara se desfasura in liniste, cu usile inchise.

Junshi, direct inspirat de China, a fost singurul motiv care nu preovenea dintr-un esec. La moartea stapanului sau, samuraii isi dovedeau loialitatea si devotamentul urmandu-si maestrul in moarte. Este usor de imaginat ca aceasta practica a cauzat pierderea multor vieti avand in vedere ca un seppuku colectiv insemna moartea chiar a 500 de razboinici deodata.

Acesta este Seppuku feminin si poarta un alt nume deoarece practica ceremoniilor nu erau la fel. Femeia trebuia legata de picioare in prealabil pentru a pastra o atitudine decenta, dupa care isi taia vena jugulara cu un pumnal, Tanto, pe care il avea asupra ei. Aceasta practica le-a fost rezervata nobililor si femeilor samurai.

Jigai

Practica Junshi dispare in anul 1663 cand este interzisa de Shogun din cauza amplorii pierderilor umane. In ceea ce priveste Seppuku, cu exceptia unor cazuri rare exceptionale, practica a disparut in epoca Meiji.