Prosititutia in Europa

Dupa Revolutie, Napoleon are intentia de a transforma Franta intr-o cazarma, ceea ce marcheaza o tendinta de disparitie a prostitutiei din motive politice. Abia sub Napoleon al III-lea regasim personajul prostituatei in jurul tronului regal.

Timp de patru secole, cea mai celebra prosititutie din Europa este cea din Venetia. Se povestesc lucruri minunate despre curtezana venetiana, pe care vocile vremii o descriu de o deosebita frumusete, stil, rafinament, eleganta. Fata de lucrurile care s-au spus pana acum despre positutia timpurilor, putem afirma ca la Venetia aparusera chiar si unele noutati in materie de morala sexuala. Exista astfel ceea ce unii libertini numesc "camaraderia amoroasa", un fel de schimb amical de parteneri/partenere, strain total de notiunea de dragoste, dar avnd drept consecinta imediata diminuarea geloziilor si a crimelor generate de aceasta.

Interesant este insa ca, desi peste tot si in toate timpurile au existat curtezane, ca de altfel si nenumarati clienti ai acestora provenind din toate paturile societatii, poporul a penalizat deseori prositutia mai mult decat conducatorii statului, dovedindu-se mai plin de forta si de cruzime fata de curtezane, comparand mizeria din jur cu bogatia, cel putin aparenta, a acestei lumi, pentru care, in acceptiunea majoritatii, munca inseamna o continua cautare a placerii.

Se poate cu usurinta observa ca, de-a lungul Evului Mediu, cand prin intermediul catolicismului si multiplelor manifestari ale acestuia s-ar fi putut crede ca avem de-a face cu triumful castitatii si refularea instinctelor, prostitutia este in egala masura oprimata si tacit sustinuta. Marturii ale acestei realitati se gasesc pretutindeni: in arta si in documente, de la relatarile istoricilor vremii pana la listele de pedepse aplicate curtezanelor de varii curti si instante. Dovezi istorice de o uriasa forta atesta existenta unui desfrau la toate nivelele societatii, cu atat mai inspaimantator si tulburator cu cat se contureaza pe fundalul unei epoci a oprimarii maselor, a mizeriei, a parvenirii si a atrocitatilor inimaginabile de tot felul. Manastirile, asa zise refugii ale puritatii care oficial combateau irevocabil "tagma curtezanelor", devenisera neoficial advarate case de toleranta iar edictele regale care pledau cu aceeasi vehementa impotriva "jocurilor murdare ale placerii pe bani", participau din plin la acestea.

In privinta dorintei sexuale, putem spune ca a fost aproximativ aceeasi in toate timpurile, numai modul de manifestare fiind diferit: de-a lungul epocilor puritane totul s-a desfasurat pe ascuns, in timp ce in perioadele mai relaxate lucrurile s-au derulat aproximativ pe fata. Mai mult chiar, o lege sub forma de interdictie indreptata vehement impotriva sexualitatii omului a dovedit ca nu poate avea alt efect decat exaltarea libidoului sexual al maselor. Si nu in ultima instanta, majoritatea celor care fac legea au fost din toate timpurile primii care au incalcat-o si ultimii care au recunoscut acest lucru. Asta a fost si din pacate este situatia intr-o lume in care placerea pe care si-o poate oferi oricine, indiferent ca este rege sau cersetor, primeaza, in general, in detrimentul oricarei morale! Ceea ce vrea insa a evidentia acest articol este nici mai mult nici mai putin decat datoria guvernelor de se elibera cel putin de ipocrizia unei false sexualitati, caci aceasta obsesie preconceputa de a disimula adevarul negand sau reprimand in forta o realitate acuta, poate constitui un viciu echivalent cu un dezastru social pe termen lung.