Ghidul tau pe internet
Practici socante de-a lungul istoriei
Detalii
| Categorii | International, Stiinta |
|---|---|
| Taguri | Istorie |
| Ultima actualizare | Duminica 19 martie 2023 |
| Vizualizari | 9168 |
Voteaza & Distribuie
Descriere
Vanzarea sotieiIn timpuri medievale, femeile erau complet subordonate sotilor lor. Dupa casatorie, sotul si sotia deveneau o entitate legala. In aceasta perioada din istorie, femeile nu puteau detine proprietati si erau, la randul lor, proprietatea sotului. Nu se stie exact cand ritualul vanzarii sotiei prin licitatie publica a inceput, dar documente scrise indica sfarsitul secolului XVII. In multe documente, vanzarea era anuntata in avans, probabil printr-un anunt in ziarul local. In mod normal vanzarea lua forma unei licitatii, de obicei in piata locala, unde femeia era adusa cu un streang la gat, sau legata cu o franghie de brat sau talie. Femeia era vanduta celui care platea mai mult, iar femeia se alatura noului sot dupa ce vanzarea era terminata. Vanzarea sotiei era ceva normal in secolele XVIII si XIX si era un mod prin care barbatul incheia o casatorie nesatisfacatoare.
In cele mai multe cazuri, un divort public nu era o optiune pentru oamenii din popor. In anul 1690, o lege a fost introdusa care spunea ca pentru a obtine divortul, cuplul trebuia sa depunao cerere la Parlament. Acest proces era costisitor si dura foarte mult timp. Obiceiul de a-si vinde sotia nu era insa unul legal, iar de la mijlocul secolului al XIX-lea, cei ce faceau acest lucru ar fi trebuit sa aiba probleme cu legea, dar autoritatile au ramas nepasatoare. In secolul al XIX-lea, sotiile au inceput sa se impotriveasca vanzarii, dar documentele din secolul al XVIII-lea nu amintesc de impotriviri ale femeilor.
In unele cazuri, femeia isi aranja singura vanzarea, si cateodata chiar furniza banii care sa o scoata din casatorie. Vanzarea femeii a continuat pana la inceputul secolului XX. In anul 1913, o femeie a reclamat la politie ca a fost vanduta colegului de lucru al sotului ei pentru 1 lira. Este ultimul document care aminteste de vanzarea unei femei in Anglia.
Isteria feminina
Isteria feminina a fost un diagnostic medical des intalnit, specific femeilor, care in ziua de azi nu mai e recunoscut ca fiind o boala. Diagnosticul si tratamentul isteriei feminine au fost o rutina timp de sute de ani in Europa de Vest si America. Boala sau tulburarea a fost discutata pe larg in Era Victoriana (1837 - 1901). In anul 1859, un fizician a fost remarcat dupa ce a afirmat ca mai mult de un sfert din toate femeile din lume sufereau de isterie. Un doctor american a facut o lista cu 75 de simptome posibile si a anuntat ca aceasta lista este incompleta. Potrivit acestui document, orice afectiune a femeii putea fi diagnosticata ca isterie feminina. Medicii credeau ca stresul, asociat cu viata moderna facea ca femeile sa fie predispuse la tulburari nervoase.
Femeile ce "sufereau" de isterie prezentau diferite simptome, precum stari de lesin, insomnii, spasme musculare, dificultati in respiratie, iritabilitate, pierderea apetitiului pentru mancare si sex si o "tendinta de a cauza probleme". Istoria acestui diagnostic este bineinteles controversata din cauza gamei largi de simptome, dar si mai socant este tratamentul aplicat. In acea vreme, isteria feminina era asociata cu insatisfactia sexuala. Din acest motiv, pacientele trebuiau sa aiba saptamanal "masaje pelvice". In timpul acestor sedinte, doctorul stimula manual organele genitale ale femeii, pana cand pacienta avea un "paroxism isteric", adica un orgasm. Este interesant de mentionat ca aceasta diagnoza era destul de convenienta pentru medici, deoarece pacientele nu prezentau nici un risc de deces, dar aveau nevoie de ingrijire permanenta. Masaje pelvice au fost folosite ca tratament medical pentru femei pana in anul 1900.
In jurul anului 1870, doctori din intreaga lume au realizat ca o noua inventie electrica poate ajuta la masajul vaginal, pentru ca, in multe cazuri, medicii nu reuseau sa aduca femeile la paroxism isteric. In anul 1873, primul vibrator electromecanic a fost folosit intr-un azil din Franta ca tratament pentru isteria feminina. Pentru cativa ani, acest instrument mecanic a fost disponibil doctorilor pentru a-l folosi pentru masajele pelvice. La inceputul secolului XX, raspandirea electricitatii in locuinte a adus vibratorul in mainile consumatorilor. Cu trecerea anilor, numarul de diagnosticuri de isterie feminina a scazut si in ziua de azi nu mai este considerata o boala.
Credinte socante din istorie: Drapetomania si Dreptul divin al regilor
Drapetomania sau fuga de captivitate Rasismul stiintific este actul de a folosi descoperiri stiintifice pentru a investiga diferentele dintre rasele umane. In istorie, acest tip de cercetare a fost facut pentru a stapani alte persoane. Este des intalnit in timpul perioadei Imperialismului Nou (1880 -1914). In acest timp, cativa oameni de stiinta au incercat sa dezvolte teorii pentru a justifica imperialismul european. De la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si pana la aparitia Holocaustului, rasismul stiintific a fost denuntat in mod oficial. Incepand cu secolul XX, rasismul stiintific a fost criticat ca invechit si pentru ca a fost folosit pentru a sprijini vederile rasiste.
Un exemplu de rasism stiintific este teoria numita drapetomania. Se spunea ca drapetomania este o boala mentala ce cauza fuga negrilor din captivitate. Ea a fost enuntata de catre Samuel A. Cartwright in 1851. Cartwright descria boala ca necunoscuta autoritatilor medicale, cu toate ca avea ca simptom fuga sclavilor. Cartwright si-a trimis descoperirile la Asociatia Medicala din Louisiana. Raportul sau a fost publicat in coloniile americane. El spunea ca aceasta tulburare se datora stapanilor care "s-au familiarizat prea multi cu sclavii, tratandu-i ca egali."
Citand din document: "Daca unul dintre ei sau mai multi, la un moment dat, vor dori sa isi ridice capul la nivelul stapanului, umanitatea cere ca ei (sclavii), sa fie pedepsiti pana cand vor cadea din noi in starea de supunere. Trebuie sa fie tinuti in aceasta stare permanent si sa fie tratati ca niste copii pentru a-i vindeca de dorinta de a fugi". Pentru a identidica drapetomania, Cartwright a descris si un remediu. In acest caz, sclavii "nemultumiti fara motiv" trebuiau sa fie "biciuiti pana iesea diavolul din ei", ca o masura preventiva.
Dreptul divin al regilor Dreptul divin al regilor a fost o doctrina politica si religioasa ce afirma ca monarhul are autoritate suprema asupra omului, puterea lui tragandu-se din voia lui Dumnezeu. Doctrina spunea ca orice incercare de a inlatura regele sau de a-i restrictiona puterea, era impotriva dorintei lui Dumnezeu si putea fi considerata erezie. Teoria a fost aplicata in timpul domniei lui James al VI-lea al Scotiei (1567 - 1625), lui James I al Angliei (1603 - 1625) si al lui Luis al XIV-lea al Frantei (1643 - 1715). Dreptul divin al regilor nu a fost pus in aplicare in timpul Revolutiei Glorioase din Anglia (1688 - 1689).
Revolutia americana si revolutia franceza de la sfarsitul secolului XVIII-lea au slabit mult credinta in aceasta teorie si pe la inceputul secolului XX a fost abandonata in intreaga lume. Ideea de drept divin al regilor declara ca nimeni, cu exceptia regelui, nu era demn de a pedepsi pe cineva de acelasi sange. Aceasta lege a creat probleme tutorilor in antichitate, deoarece regele nu era intotdeauna disponibil sa isi creasca fiul. Profesorilor regali le era foarte greu sa isi aplice regulile de invatare, din acest motiv, au fost introdus baieti pentru a fi biciuiti. De fieacere data cand un print nu se comporta normal sau cauza probleme tutorilor, baiatul era biciut in fata printului.
Baietii adusi spre a fi biciuti erau de obicei de sange nobil si educati impreuna cu printul. Din acest motiv, viitorul conducator si baiatul "de biciuit" nu aveau alti prieteni de joaca sau colegi de scoala. Legatura dintre cei doi devenea cu timpul tot mai puternica, asa ca aceasta tehnica de a-l pedepsi pe print a devenit din ce in ce mai eficienta. Dar, se stie, ca multi conductori nu au avut nici o simpatie pentru cei ce se trageau dintr-o clasa mai jos de a lor. In aceste cazuri, baietii "de biciuit" erau foarte rau torturati. Principiul dreptului divin al regelui ii facea pe conducatori sa se creada de neatins. In general, viata unui baiat adus pentru a fi biciut era una plina de durere.
Curiozitati din istorie: Siropul calmant al Doamnei Winslow si Testul iepure
Siropul calmant al Doamnei Winslow In timpul secolelor XIX si XX, cand populatia planetei a inceput sa se extinda, s-au facut experimente cu o gama larga de medicamente. In acest timp din istorie, comunitatea stiintifica au efectuat studii cu medicamente noi. Au fost descoperite substante ce aveau impact asupra creierului uman. In unele cazuri, companii internationale au lansat pe piata produse periculoase. Un astfel de produs a fost Siropul calmant al Doamnei Winslow, o formula compusa de catre Doamna Charlotte N. Winslow si comercializat pentru prima data in anul 1849, in Bangor, statul Maine.
Reclama la Sirpul calmant al doamnei Winslow
Produsul a fost promovat ca fiind un "calmant pentru orice fiinta umana sau animal" si s-a specificat ca este indicata mai ales copiilor si bebelusilor. Ingredientele formulei erau: cantitati mari de sulfat de morfina, praf de opiu, carbonat de sodiu si amoniac. Acest cocktail de droguri isi facea imediat efect, incetinind bataile inimii. Siropul a avut parte de o mare campanie de publicitate in Marea Britanie si Statele Unite, reclama aparand in ziare, carti de bucate, calendare si carduri comerciale. Pe la inceputul secolului XX, produsul a inceput sa omoare bebelusi. In anul 1911, Asociatia Medicilor Americani a incriminat Siropul calmant al Doamnei Winslow, intr-o publicatie denumita "Remedii si eschrocherii", intr-o sectiune cu titlul "Ucigasi de bebelusi".Siropul calmant al Doamnei Winslow nu a fost scos de pe rafturi in Marea Britanie pana in 1930.
In anul 1897, chimistii de la compania farmaceutica Bayer din Elberfeld, Germania, au inceput sa experimenteze cu diacetilmorfina cunoscuta sub numele de heroina. Din 1898 pana in 1910, Compania Bayer a vandut diacetilmorfina, sub numele de Heroina si a fost pusa pe rafturi ca un susbtitut de morfina ce nu produce dependenta si ca antitusiv. De fapt, Heroina Bayer era de doua ori mai puternica decat morfina in sine si a cauzat dependenta multor oameni. Raspunsul publicului a venit imediat, dar compania a continuat sa vanda heroina pentru alti 10 ani.
Testul iepure In ziua de azi ni se pare normal ca o femeie sa stie ca este insarcinata. In Grecia Antica si Egipt, pentru a stii daca este insarcinata, o femeie trebuia sa urineze pe saci de cereale si daca cerealele "sareau in sus", insemna ca femeia era insarcinata. Hipocrate a sugerat ca pentru a afla daca este insarcinata, femeia trebuie sa bea o solutie de apa minerala la culcare. Daca aceasta bautura cauza crampe abdominale, femeia era insarcinata.
In Evul Mediu, oamenii de stiinta efectuau uroscopia, un mod ineficient de a examina urina pacientului. In anul 1928, a avut loc un progres major cu privire la testele de sarcina cand doi ginecologi germani, Selmar Ascheim si Bernard Sondek, au facut un experiment cu un hormon, gonadotropina corionica umana (hCG). Inainte se credea ca acest hCG era produs de catre glanda pituitara, dar in anii ‘30, Giorgiana Jones a descoperit ca HCG-ul era produs de catre placenta. Descoperirea a fost vitala in dezvoltarea testelor de sarcina moderne, ce se bazeaza pe hCG ca un semn al sarcinii.
Iepuroaice in laborator
In anul 1927, Zondej si Aschheim au inventat testul iepure. Testul consta in injectarea unei iepuroaice cu urina femeii ce vroia sa vada daca este gravida. Iepurele era examinat in zilele urmatoare. Daca ovarele iepuraoicei raspundeau la urina, insemna ca hormonul hCG este prezent si femeia era insarcinata. Testul iepure a fost folosit intre anii 1930 si 1950. Toti iepurii ce erau folositi in program trebuiau operati si apoi omorati. Era posibila operatia fara a omori iepurele, dar era prea costisitoare. In ziua de azi, stiinta a evoluat si nu mai foloseste animale pentru testele de sarcina, dar iepurele a fost considerat o piatra de hotar in secolul XX.