Moartea Neagra: ciuma bubonica

Moartea Neagra: ciuma bubonica

„Moartea Neagra", ciuma bubonica, a exterminat peste 50 de milioane de europeni intre anii 1347-1351, decimand intregul continent cu o furie care a ingrozit omenirea. Evenimentele au fost consemnate in diverse scrieri si documente oficiale, de curte, si din ele razbate, chiar si acum, groaza celor care au scapat teferi.

Biologii britanici si germani au reusit sa secventioneze ADN-ul complet al ciumei bubonice folosindu-se de probe prelevate de la scheletele ciumatilor ingropati intr-unul din „puturile ciumei" din estul Londrei, sub actuala cladire a Monetariei Regale, si este pentru prima oara cand s-a reusit reconstruirea unui vechi agent patogen. Acest lucru va permite expertilor sa urmareasca toate schimbarile din evolutia sa si sa-i estimeze corect virulenta.

Pasul urmator va fi secventionarea intregului genom, a declarat Henrick Poinar, unul dintre biologii germani din echipa internationala care studiaza bacteria responsabila pentru cumplita epidemie de ciuma din Evul Mediu.

„Datele de pana acum arata ca aceasta tulpina bacteriana este stramosul tuturor versiunilor de ciuma existente pana in timpurile moderne",

afirma el.

„Orice epidemie de ciuma de astazi isi are obarsia in Moartea Neagra din Evul Mediu",

sustine Poinar. Prin folosirea aceleiasi metodologii, este posibila studierea genomilor tuturor agentilor patogeni din istorie si intelegerea evolutiei lor si a pandemiilor. Descendentii directi ai acestui agent patogen care a adus Moartea Neagra populatiilor din Evul Mediu continua sa existe si astazi, ucigand cam 2000 de oameni in fiecare an.

„In cei 660 de ani de evolutie ca agent patogen, au existat relativ putine schimbari in genomul sau, dar aceste schimbari, indiferent cate mici, s-ar putea sa fie responsabile de virulenta teribila a ciumei care a ravasit Europa",

constata profesorul german.

„Pasul urmator va fi sa determinam de ce a fost atat de letal".

Din scheletele gasite in „putul ciumei" din East Smithfield s-au extras probe biologice (din dintii lor) care au permis cercetatorilor sa calculeze varsta stramosului germenului Yersina Pestis, responsabil de declansarea ciumei bubonice. Din datele obtinute s-a constatat ca epidemiile de ciuma anterioare, cum a fost cea Iustiniana, din secolul al VI-lea, au fost cauzate de un alt agent patogen, cu totul strain de cel responsabil de Moartea Neagra.

Ciuma Iustiniana a decimat intregul Imperiu Roman de Rasarit, ucigand peste 100 de milioane de oameni si se crede ca a fost prima pandemie din istoria omenirii. Organismul patogen din Evul Mediu a evoluat, se pare, dint-o bacterie inofensiva, gasita in sol. Cercetatorii nu pot preciza, inca, ce anume a determinat mutatia spre organismul letal care a ingrozit Europa medievala.

sobolanii, primii infectati de ciuma

Conform teoriilor in vigoare, vectorii ciumei au fost puricii contaminati, aflati in blana sobolanilor bolnavi deja de ciuma. Parazitii au muscat oamenii (in Evul Mediu ei stateau foarte, foarte prost cu igiena personala) si astfel s-a declansat epidemia.

Unii cercetatori incep astazi sa conteste aceasta teorie. Ei cauta sursa primara a contaminarii in alta parte. Ciuma este cea mai veche boala cunoscuta de omenire si focare recente de infectie arata ca aceasta poate reapare in locuri unde se credea ca a fost eradicata de mult. Daca este diagnosticata in primele faze, ciuma bubonica poate fi vindecata cu antibiotice de tipul streptomicinei sau tetraciclinei.

Forma sa mai grava, ciuma pulmonara, care se transmite prin aer, poate ucide in mai putin de 24 de ore. Exista informatii potrivit carora o asemenea epidemie ar fi izbucnit intr-o tabara de antrenament al-Quaida din Pakistan, ucigandu-i pe toti cei aflati acolo.

Povestea nu poate fi confirmata oficial, dar nu face decat sa sublinieze ca epidemiile de ciuma sunt posibile si astazi si ca studiul cauzelor virulentei agentului patogen ar putea feri omenirea de o noua catastrofa. Moartea Neagra (numita asa din cauza culorii pielii victimelor sale) a mai incercat un atac frontal in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea si n-a disparut cu totul.