Magia si zeii

Despre zei si actiunile lor magice
Conceptia conform careia zeii sunt fiinte supraomenesti ale caror puteri nu se pot compara cu cele ale omului, a aparut cu timpul, de-a lungul istoriei.
La popoarele primitive toate fapturile fie ele naturale sau supranaturale stau pe picior de egalitate, insa pe masura ce cunostintele individului progreseaza, el incepe sa-si dea seama de propria-i micime si slabiciune si de atotputernicia fiintelor supranaturale.
Pe masura ce omul primitiv constientizeaza ca nu este egal cu zeii el abandoneaza speranta de a conduce singur mersul firii prin mijloacele sale proprii, adica prin magie, si se adreseaza din ce in ce mai mult divinitatilor. Astfel, magia este data incetul cu incetul deoparte si ajunge chiar sa fie considerata arta neagra. Mai tarziu, apare distinctia dintre religie si superstitie, sacrificiul si rugaciunea fiind resursele celor piosi si luminati din comunitate, iar magia fiind refugiul celor superstitiosi si ignoranti.
Pentru omul primitiv zeii nu sunt altceva decat magicieni invizibili care folosesc aceleasi vraji pe care le foloseste si magicianul-om. Insa trebuie mentionat faptul ca primitivul si omul civilizat au conceptii diferite despre zei, primitivul neintelegand gandurile omului civilizat si viceversa.

Sunt mai multe exemple de zei in societatea primitiva care s-au incarnat in fiinte omenesti vii, barbati sau femei. Incarnarea poate fi temporara sau permanenta. In ceea ce priveste incarnarea temporara se releveaza printr-o cunoastere supranaturala si nu printr-o putere de acest gen iar manifestarile sale obisnuite sunt mai degraba divinatia si profetia decat miracolele. Cand incarnarea este definitiva, adica spiritul divin si-a gasit salas intr-o fiinta omeneasca, omul-zeu trebuie sa-si justifice calitatea prin miracole.
Incarnarea temporara presupune intrarea unui spirit sau divinitate intr-o fiinta umana a carei personalitate dispare si provoaca anumite tremuraturi si scuturaturi ale intregului corp, gesturi nestapanite si priviri tulburate. Tot ceea rosteste omul este considerat a fi vocea unui zeu care vorbeste prin intermediul sau. De exemplu, in insulele meridionale din Pacific dar si in Grecia antica zeul se instala intr-un preot (taura). Acesta incepea sa se agite violent, sa se rostogoleasca pe pamant si sa faca spume la gura. Preotii versati in mistere desluseau cuvintele din oracol rostite de catre cel posedat. Dupa ce preotul posedat transmitea mesajul oracolului, el incepea sa se linisteasca. Atata timp cat preotul era uruhia (sub inspiratia unui spirit) el era considerat tot atat de sacru ca si zeul care il poseda si era numit atua.
Incarnarea permanenta apare cu timpul cand oamenii incep sa creada in zei pamanteni, carora li se acorda functii supranaturale sau spirituale. In unele parti existau anumiti oameni despre care se credea ca au puterea de a influenta recolta, bolile sau moartea si astfel ei erau zeificati. Ei traiau izolati de lume si ii aveau in preajma doar pe cei care-i slujeau. Ei inspirau teroare, cerand deseori victime omenesti si daruri. De cele mai multe ori oamenii-zeii erau chiar regi sau preoti.
Vechii germani credeau ca in femei salasluieste ceva sfant si din aceasta cauza le consultau ca pe niste oracole. Aceste femei sfinte priveau in valtoarea apelor sau ascultau susurul izvoarelor si prevesteau ce urma sa se intample.
Exista reminiscente ale acestei practici de zeificare a oamenilor chiar si in monarhiile din Peru, Mexic si Egipt. De exemplu incasii din Peru, ca fii ai Soarelui erau cinstiti ca zei: ei nu puteau gresi si nimeni nu indraznea sa le faca vreun rau lor sau familiei acestora.
Ca o concluzie se poate spune despre magicieni ca reprezinta cea mai veche clasa profesionala in evolutia societatii. Pe masura trecerii timpului, progresul diferentierii continua si chiar si ordinul vracilor se divide in clase (ex: clasa celor care vindeca bolile); membrul cel mai puternic al ordinului devine conducator si treptat devine rege sacru, astfel functiile sale magice trecand pe locul doi iar cele sacerdotale sau chiar divine vor fi cele principale. Cu trecerea timpului, s-a separat si aspectul civil al regalitatii de cel religios, desemnandu-se doi oameni separati pentru acestea. In acest timp, religia a diminuat forta magicienilor, dar nu a distrus-o si astfel ei continua sa se dedice artei lor oculte. Foarte aproape de zilele noastre apare o modalitate mai eficace de a stapani fortele naturii - stiinta - multi magicieni renuntand la vrajitorii in favoarea acesteia.