Kabuki

Cele trei ideograme care formeaza cuvantul „Kabuki" inseamna „cantec", „dans" si „talent", desi ar fi o greseala sa presupunem ca termenii au doar aceasta insemnatate. De fapt, termenul este, de asemenea, un joc de cuvinte pentru ideea de „bizar" sau „avangarda", care este, cu siguranta, o descriere exacta a istoriei dansului Kabuki.

Primii interpreti si dansatori de kabuki erau haiducii. Shogunatul Tokugawa, aflat la putere in secolul al XVII-lea, le-a interzis artistilor interpretilor sa dea spectacole din cauza presupusei lor influente imorale asupra populatiei. Cu toate acestea, din moment ce malurile raurilor nu se aflau sub autoritatea Shogunului din punct de vedere tehnic, in timpul sezonului uscat, dansatorii si cantaretii de kabuki isi incropeau acolo propriile teatre si acolo dadeau spectacolele. Prima interpreta pioniera a acestei combinatii de dans si actorie a fost Okuni, o curtezana. Pe masura ce ea devenea tot mai populara, au inceput sa se formeze si alte trupe.



Piesele de teatru Kabuki au inceput sa se raspandeasca de pe malurile raurilor spre cartierele rosii (ukiyo), iar actritele jucau in mod explicit scene erotice si licentioase, care au atras critici din partea guvernului. Intr-un efort de a eradica prostitutia, au fost adoptate legi care interziceu tuturor femeilor sa danseze Kabuki, iar in cele din urma legea a fost extinsa pentru a-i include si pe tinerii baieti. Pana in 1673 toate dansurile Kabuki erau dansate de Yaro-Kabuki, adulti de sex masculin. Aceasta traditie va continua pana dupa al doilea razboi mondial.

Tot ce tine de Kabuki este stilizat si semnificativ. Fiecare aspect al fiecarui personaj de pe scena este atent conceput pentru a avea o insemnatate. In timp ce costumele si machiajul sunt mare parte a intregului, insa miscarea e cea care da aceasta forma dramatica spectacolului.



Fiecarui tip de personaj ii sunt atribuite diferite moduri de miscare. De exemplu, personajele Doki (din benzi desenate) sunt de obicei infatisate in costume de calugari si au un mers hotarat si voios. Eroii rezuma ideea de aregota, aroganta masculina intensa si increderea redata prin pasi mari si lungi pe scena. Personajele Onnegata (feminine) au un mers lin, aproape ca o plutire. Avand in vedere punerea in scena a pieselor de kabuki, artistii trebuiau sa traverseze nu doar intreaga scena, ci si o pasarela extinsa in public. Multe solo-uri de dans erau interpretate pe acest hanamichi, si tot acolo se prezentau multe personaje din piesa. Toti actorii petreceu ani la rand pentru perfectionarea modului in care personajul lor umbla si asta era doar inceputul coregrafiei.

Un alt aspect semnificativ al dansului Kabuki este miscarea numita „mie" (pronuntat mi-iei), care serveste asemeni efectului de slow-motion din filme. Cand un actor Kabuki efectueaza o „mie", actiunea din jurul lui ingheata, de multe ori in tablouri care scot in evidenta o anumita parte a scenei. In timp ce „mie" este diferita pentru diferite tipuri de personaje, atat cele masculine, cat si cele feminine o folosesc ca emfaza in timpul unui spectacol. Alte parti ale traditiei Kabuki, cum ar fi machiajul kumadori, ajuta la sublinierea expresiilor faciale, care sunt, de asemenea, coregrafiate cu precizie.

Desi s-a straduit sa supravietuiasca in timp, dupa cel de-al doilea razboi mondial, Kabuki s-a adaptat incet, asa cum a facut intotdeauna, la cerintele unui public modern. Oamenii de stiinta si artistii interpreti, cum ar fi David Furumoto, presedintele Universitatii de Teatru si al Departamentului de Teatru din Wisconsin, pastreaza traditia dansului Kabuki si o extind. Furumoto a adaptat multe piese occidentale, cum ar fi Richard al III-lea si piese de-ale lui Yeats in stilul kabuki. In acelasi timp, pastreaza traditia pieselor clasice de Kabuki, cum ar fi Narakami, zeul tunetului pentru publicul occidental. Furumoto nu este singurul care isi exprima dragostea pentru kabuki si care ii continua traditia.