Influenta divortului asupra copiilor
Ca iubirea dureaza trei ani sau, de foarte multe ori nici atat, n-ar trebui sa fie o veste noua pentru nimeni. Ca iubirea se consuma repede si de cele mai multe ori lasa roade, si-anume prunci, la fel. Totusi, aceste fiinte care iau nastere uneori din neatentie sau prea multa pasiune, nu sunt precum niste obiecte de care te scapi a doua zi. Iar daca familia, viitoarea familie sau cea care nu va deveni niciodata familie, decide sa-i pastreze, incepe nu doar o viata noua ci si un fel de chin. Divortul e ca o boala grea, dar ascunsa, un vierme ce creste incet sau prea repede si te consuma, dar ii ataca si pe cei din jur.

Oamenii au inceput sa se aprinda si sa se lege prea repede. De asemenea, tot mai multi uita sa faca diferenta dintre o aventura si un suflet pereche. Se ajunge astfel la legaturi si casatorii tot mai pripite. Se cunosc de doua luni si s-au mutat impreuna. Dupa inca trei luni ii vezi, probabil, in fata Starii Civile. El e putin crispat, iar ea rotunjoara, neamurile fericite, insa divortul bate la usa.
Cand privim in jur avem momente in care nu ne mai dam seama cum de au reusit parintii nostri sa stea uniti atatia ani, cu-atat mai mult cu cat observam ca n-au fac
ut-o doar pentru fructele pasiunii lor. Iar cand mai vezi cate un cuplu antic pe strada, ai impresia ca ai coborat cu totul in trecut. Nu poti decat sa te inclini, iar daca speri sa ai parte de asa ceva, devii mai mult decat indraznet.
Nu inseamna ca iubirile de lunga durata sunt imposibile, insa oamenii au inceput sa se bazeze mai mult pe jocuri, sa aplice teste incarcate cu indiferenta, ignoranta si sa uite un lucru foarte important, sa comunice. Ori cu interpretarile in carca, nu poti convietui prea mult si se ajunge, inevitabil, la un divort.
Copiii nu inteleg si nu vor intelege pana la o anumita varsta de ce tati nu mai vine pe acasa sau mami nu ii mai asteapta cand ies de la scoala. Primele persoane pe care ei le vad cand sunt mici si le vor aminti mereu legate si n-ar concepe o separare a lor. E greu sa cresti fara un parinte, cum e greu si pentru un parinte sa ajunga, peste noapte, si mama si tata.
Cel mai dificil e atunci cand esti nevoit sa-ti cari copilul dupa tine prin tribunale si sa-i oferi o experienta care, categoric, il va marca pentru ceva vreme. E mai mult decat suficient sa fie nevoit sa-si mute cortul in weekend la mama sau la tata, sa nu aiba cu cine merge la meciuri sau la cumparaturi sau compunerile lui de la scoala despre familie sa devina mai sarace.
Sunt prea multe nevoi ale copilului care vor ramane neimplinite in urma divortului, iar pentru ca orice copil sa creasca frumos, e nevoie si de mama si de tata. Altfel n-ar mai exista familie si nici copilul n-ar mai avea ganduri de-a forma una la un moment dat. Ca multi vor deveni iintre timp nversunati ori pe mama, ori pe tata sau ii vor cauta in toate persoanele pe care le intalnesc.
Scosi din armonia lor si aruncati intr-un drum imaginar unde nu-si dau seama ce cale trebuie sa aleaga, acestia sunt parca exclusi dintr-un trai normal al societatii noastre. Iar crunt e ca nici macar o lacrima pura ori un scancet, nu mai pot rezolva nimic. Situatia a fost clarificata, uneori, inainte ca o fiinta noua si plina de sperante sa se nasca.
Fara o legatura prea fericita cu acest caz care ne sare-n ochi, nu putem sa nu amintim de divortul fostei familii Columbeanu. Dincolo de intrigi, scandaluri si alte titluri de tabloid, ne putem da seama ca este un copil la mijloc. Saltat ca o minge de tenis dintr-o custodie fictiva in alta, copilul a ramas intr-un final in bratele mamei. Ori toata suflarea productiilor de scandal uita de emotia unor fiinte nevinovate si se avanta in analizarea unui subiect ce n-ar trebui sa-si faca loc in casele noastre prin tubul micului ecran.
Vad ca in general aici sunt femei care posteaza. Cred ca este importanta si parerea tatalui pentru ca la urma urmei un copil are si va avea intotdeauna 2 parinti, indiferent cat de mult ar vrea unul din parinte sa isi asume dictatura. Pe copil il intereseaza mai putin conflictul dintre parinti si mai mult relatia lui cu parintii din punct de vedere individual. Cea mai mare greseala este ca copilul sa fie implicat intre certurile dintre parinti, asta arata egoism, nivel intelectual scazut si mai ales imaturitate din partea parintilor.
Divortul poate fi, si chiar este ceva minunat. Nu stiu de ce este asa de stigmatizat in articolele genul celui de mai sus. Casatoria de multe ori ajunge o puscarie pentru amandoi parintii si sincer sa fiu nu vad de ce este nevoie ca trei persoane, sau mai multe (in functie de cati copii exista) sa fie parte din acest circ de teroare psihologica. Daca va uitati la statistici mult mai multi copii si parinti sunt mai fericiti dupa ce s-a divortat decat inainte....fiti realisti cand comentati.
Din pacate si eu sunt una dintre mamele singure... Am renuntat la o casnicie plina de vulgaritate si violenta. Copila mea m-a convins ca este timpul sa pun punct acestei relatii cu tatal sau.
Este rau sau este bine pentru copil? Dumnezeu stie, cert este ca acum putem dormi fara teama de a fi trezite in palme si injuraturi... Ce-i drept supravietuim cu greu, dar traim fara teama de a fi la cheremul unei bestii. Cu certitudine copila mea este linistita acum!
Sunt de parere ca desi divortul este un moment neplacut in viata unui copil, de cele mai multe ori...acesta aduce dupa el linistea celui din urma. Depinde in mare masura de parinti sa-l faca pe copil sa inteleaga "importanta" divortului.
Si totusi... e trist pentru ca in cele mai multe cazuri... pentru greselile parintilor, platesc copiii.
Bineinteles ca exista doua taisuri, iar copilul ajunge sa fie cel care alege. Si nu, nu e bine sa se traiasca in tensiuni, dar daca oamenii aia care au reusit sa-l faca, poate sunt suficient de demni sa se desparta decat sa-si faca viata un chin, lor si copilului. E prea mult de discutat pe tema asta, insa cred ca un divort n-are cum sa nu afecteze un copil. E automat transformat intr-o minge de ping-pong, fie ca pleaca de unul singur, ori de la mama la tata. Mereu ii va lipsi ceva.
fiecare fiinta nascuta pe acest pamant este in sine o entitate....fiecare este singur si are de invatat o lectie sau mai multe
....divortul este un esec ..doar atat...este un eveniment al vietii ...uneori necesat pentru armonizarea vietii celor care sufera
...sunt divortata de 9 ani ,am doi copii care nu sufera ....dar care au suferit inainte pentru ca erau martorii unor scene traumatizante
...de cand m am despartit copii mei rad din nou ...din tot sufletul ...se pot bucura de viata...traiesc in liniste si armonie
DIVORTATI - VA DACA ESTE NECESAR !!!
...FIECARE FIINTA ESTE SINGURA...ESTE UNICAT...POATE SUPRAVETUI...SE POATE DEZVOLTA ARMONIOS FARA SA SE IMPIEDICE DE "GUNOAIE"
NIMENI NU ISI ALEGE PARINTII !!...ASTA NU INSEAMNA CA TREBUIE SA I SUPORTAM FIIND COPII
...mentionez ca am avut o copilarie fericita si ca divortul meu a venit dupa 15 ani de casatorie ...o casatorie cu bune cu rele ...dar cand vicile sotului meu au inceput sa depaseasca limita....divortul a fost necesar si copii mei sunt bine...
...sa aveti parte de iubire multa in viata !
Un divort este mai usor de inteles pentru un colil decat o casnicie uin care vede si aude doar jigniri si cuvinte greu de reprodus. Acel copil ar suferi pe de o parte , iar pe alta parte ar fi mai linistit mai echilibrat..cand ar intelege ca aceasta situatie s-ar termina.
Din pacate asta mi se intampla mie. M-am despartit legal de 3 ani, dar locuim inca in aceeasi casa desi avem 2, dar una fiind inchiriata nu putem sa ne separam faptic. Desi am stabilit sa facem partajul fostul meu sot s-a razgandit si nu mai este de acord. Stiti cum se spune "Nu te lasa sa mori dar nici sa traiesti". Dar cel mai rau este faptul ca avem o fetita de 11 ani care este cam ca o minge de pimpong intre noi. Desi in cei 10 ani de viata ai copilului el nu prea a fost prezent decat pe ici pe colo material, acum in ultimele 3 luni este un tata "exemplar". Vorbeste cu el numai frumos ceea ce inainte nu se intampla, decat comanda si copilul trebuia sa execute, acum prin copil vrea sa se razbune pe mine. Ii baga in cap tot felul de chestii, ca eu sunt o mama care nu ma intereseaza de copil, ca de 3 luni mi-am gasit un jobs care intradevar ma solicita foarte mult iar de atunci......copilul este pur si simplu terorizatr psihic de el. M-am gandit sa merg cu fetita la un psiholog, ce parere aveti?
sunt perfect de acord. noi, ca adulti ne gandim foarte putin la copii si ii transformam in niste arme... cine ne impiedica sa divortam? dar sa o facem civilizat! asta inseamna sa ne asumam raspunderea pt actiunile noastre. noi, ca parinti nu ne mai iubim unul pe altu... ok. dar suntem siguri - sau ar trebui sa fim siguri de dragostea pe care si celelalt i-o poarta copilului si sa nu ii mai taram nici prin tribunale si nici sa ii folosim ca scuze pt a obtine diverse beneficii!! copii isi iubesc in aceeasi masura parinti si nu ar trebui pusi niciodata in situatia sa aleaga. chair daca parinti nu mai locuiesc sub acelasi acoperis, ce ii impiedica sa fie langa copil atunci cand acesta are nevoie? va spun eu: orgoliul! poate ca ar fi bine sa punem copiii pe primul plan, chiar daca familia nu mai este intreaga, si atunci ei nu ar mai suferii atat.
intr-adevar divortul este traumatizant pentru toti deopotriva. depinde de adulti sa nu transforme copilul intr-o arma in lupta orgoliilor si resentimentelor. dar ca in orice lucru exagerarea dauneaza. sa nu ne transformam copiii in invinsi si invingatori ca sa multumim psihologii si analistii de comportament infantil, adult etc. cam prea multe filme si "siropuri" pe aceasta tema. Repet nu este usor, dar ce nu te omoara te face mai puternic. Nu cred ca e benefic pentru un copil sa traiasca intr-o atmosfera de scandaluri, uri, comportamente nedemne, doar ca sa aiba mama si tata pe principiul "m-am sacrificat pentru tine". raspunsul corect al adolecentului, adultului de mai tarziu este "cine te-a pus". Deci, fiecare caz este deosebit, divortul este perceput diferit, dar cu o atitudine vinovata fata de copil pentru alegerile noastre, nu cred ca-l ajutam. Dimpotriva. Trebuie ajutat sa inteleaga ca viata nu este numai veselie, chiar daca este mic, trebuie ocrotit cat se poate dar sa nu uitam scopul principal. Copilul de acum, adultul de maine trebuie sa se simta iubit, ocrotit, ajutat in conditiile date, iar timpul le sterge pe toate. Depinde doar de noi. Mai putina filozofie si mai multa actiune. Copiii nu platesc nimic, parintii platesc o data pentru ei si apoi pentru copii. Daca incepem sa-i compatimim, saracul de tine ai parintii divortai il vom "ajuta" sa devina un instabil psihic sau un santajist emotional. Deci... masura in toate.
AUZI....filip ce spui...?! m-a intreb dupa accidentul cerebral care l-a avut in 2002 >>ce naiba de "sex" practica "irinel= DEGETEL" >>CA DE DRAGOSTE NICI NU POATE FII VORBA >ADICA SI CU SUFLETUL SI CU PRELUDIU
Din pacate divorturile sunt atat de fierbinti , incat nici copilul nu mai conteaza. Cum pisici sa stea omu fara sex?
In cel priveste pe Irinel, a gresit cand a luat o sotie cu 100 de ani mai tanara, insa pentru maniera divortului, nota 10 ( metoda "SILENT", fara noroi).
este si NU ESTE ADEVARAT, CE SCRIE IN ARTICOL !DECAT A TRAII IN SCANDAL >NU-I M-AI BINE IN LINISTE ..?!
Din pacate divorturile sunt atat de fierbinti , incat nici copilul nu mai conteaza. Cum pisici sa stea omu fara sex?
In cel priveste pe Irinel, a gresit cand a luat o sotie cu 100 de ani mai tanara, insa pentru maniera divortului, nota 10 ( metoda "SILENT", fara noroi).
Din pacate divorturile sunt atat de fierbinti , incat nici copilul nu mai conteaza. Cum pisici sa stea omu fara sex?
In cel priveste pe Irinel, a gresit cand a luat o sotie cu 100 de ani mai tanara, insa pentru maniera divortului, nota 10 ( metoda "SILENT", fara noroi).
Contact
Facebook
Twitter
RSS






