Genetica

Chiar cu mult inainte de nasterea efectiva a stiintei denumita genetica au existat precursori si activitati ce au tatonat terenul, usurand aparitia acesteia.

Astfel, mezoliticul marcheaza tranzitia de la civilizatia vanatorii si a culesului la cea bazata pe cultura plantelor si domesticirea animalelor, aceasta din urma generalizandu-se la inceputul neoliticului. Devenind producatorul hranei sale, probabil ca omul a realizat si o oarecare selectie a semintelor si animalelor. Este insa greu de admis ca aceasta selectie s-ar fi facut pe criteriul productivitatii, chiar daca modificarea comportamentului ancestral al omului, determinata de trecerea la agricultura, a putut sa conduca si la posibilitatea unor oarecare evaluari, dobandite prin observarea repetata a unora din fenomenele naturii. Este usor de presupus ca selectia opera prin inlaturarea a ceea ce omului nu-i parea viabil, demn sau posibil sa creasca si chiar sa se reproduca.

De asemenea, trebuie mentionate polenizarile artificiale si crearea primelor rase de animale de catre sumerieni, acum aproximativ 13.000 de ani, precum si intuitiile de ereditate pe care le intalnim in mitologia hindusa sau in eugenia antica practicata in Sparta.

Din Antichitate si pana in secolul XIX s-a adancit cunoasterea mecanismelor de transmitere a caracterelor, netezind astfel drumul lui Gregor Mendel, obscurul calugar de undeva de prin nordul Cehiei, al carui timp, dupa cum singur a spus, inca nu venise. Charles Darwin va dobandi nemurirea incercand si izbutind, in limitele timpului sau, sa explice fenomenul ereditatii si mecanismul lui. La pragul dintre secolul XIX si secolul XX, August Weismann si Thomas Hunt Morgan aveau sa-si imprime numele pe doua din curentele de profunda respiratie stiintifica si de fundamentala insemnatate pentru dezvoltarea geneticii. De aici si pana in zilele noastre ascensiunea geneticii se precipita, cu rezultate ce depasesc cele mai optimiste promisiuni.

Abia, insa, incepand cu naturalistul si matematicianul Gregor Mendel istoria geneticii poate fi scrisa fara ghilimele, marcandu-se intr-adevar nasterea unei stiinte a ereditatii si variabilitatii. Dupa mai bine de 15 ani de la moartea sa, legile ereditatii, pe care Mendel le-a formulat, aveau sa fie proclamate si acreditate ca universale. In 8 februarie 1865 Mendel isi prezinta concluziile la care a ajuns dupa doi ani de verificari a puritatii genetice la numeroase forme de specii de plante si dupa opt ani in care, realizand aproximativ 10.000 de incrucisari, a urmarit comportarea hibrizilor in mai multe generatii. Atat cercetarile sale, cat si lucrarea, intitulata “Cercetari asupra hibridarii plantelor”, au fost trecute sub tacere. Abia dupa anul 1900, la propunerea lui Hugo de Vries, “legile lui Mendel” sau “legile ereditatii”, intr-un cuvant teoria stiintifica a ereditatii, au fost integrate ca prim capitol al stiintei geneticii. Conform acestei teorii, toate insusirile, caracterele, sunt conditionate de particularitatile materiale, imperceptibile cu ochiul liber, pe care Mendel le-a numit factori ereditari.