Genetica

In 1909, W. Johannsen a introdus notiunea de gena, sinonima cu factorii ereditari mendelieni si considerata ca unitate functionala de baza a ereditatii, unitatea de baza structurala si functionala a materialului genetic reprezentat de acizii nucleici. Apoi, nimic mai simplu decat ca de la gena sa se treaca la genetica, numele curent al eredobiologiei, adica al stiintei axate pe studiul genelor, stiinta care studiaza ereditatea si variabilitatea organismelor. Existenta in celule a unor factori ereditari sau gene explica imensa varietate a lumii vii, caracterele individuale fiind tocmai rezultatul interactiunii genelor cu conditiile de mediu.

Saltul spectaculos in stiinta l-a realizat insa Thomas Hunt Morgan, prin elaborarea teoriei cromozomiale a ereditatii. Pasul sau a insemnat patrunderea in descifrarea ereditatii la nivel celular.

In 1924 Feulgen si Rossenbeck au evidentiat prezenta ADN-ului la nivelul nucleului celular si al cromozomilor, fara insa sa poata stabili vreo relatie cu factorii ereditari. Dupa alti cativa pasi, facuti in 1928 de Griffith, prin descrierea fenomenului de transformare genetica, si in anii 1932, 1936 de Alloway, respectiv Dawson si Sia, care au reusit finalizarea unor procese de transformare genetica, in sfarsit, in 1944, O.T.Avery, C.M.MacLeod si M.MacCarty au stabilit experimental ca ADN-ul este substanta mult cautata, cu proprietati transformante, in masura sa transfere caractere de la un organism la altul, ca el este materialul genetic prezent la majoritatea vietuitoarelor si ca factorii ereditari (genele) sunt constituiti din acid nucleic. In 1953 J. Watson, F. Crick si M. Wilkins au identificat structura macromoleculelor de ADN, elaborand binecunoscutul model al dublului helix. Modelul propus si acceptat astazi explica caracteristicile materialului ereditar: de a contine informatie, de a se reproduce si de a se modifica.

Pe fondul geneticii in general, a dobandit contur si profunzime genetica umana, in special. Astfel, putem exemplifica cu cateva din realizarile in continua dezvoltare: postularea indispensabilei si permanentei interactiuni dintre ereditate si mediu in edificarea organismului uman; examenul tot mai larg si mai plin de foloase al corolarului evolutiei, adica mutatiile si urmarile lor, bolile ereditare; genetica umana a oferit insurmontabile si cu adevarat autentice argumente stiintifice asupra identitatii si diversitatii oamenilor; imbatranirea, ca fenomen progresiv si ireversibil, este pe cale sa dobandeasca expresia unei viguroase longevitati; maladiile autoimune au angajat medicina contemporana intr-una dintre cele mai dinamice si promitatoare etape; ideea stimularii imunitatii nespecifice s-ar putea sa devina una din eficientele interventii in lupta impotriva cancerului; transplanturile de tesuturi si organe au devenit una dintre marile preocupari si promisiuni ale medicinii; procurarea organelor artificiale, capabile sa preia functiile organelor malformate, lezate sau distruse, tinde sa se transforme intr-o operatiune de proportii; ingineria genetica a devenit astazi un capitol firesc, organit integrat in cartea geneticii.

Observam deci ca in ultimele decenii ingineria genetica a luat o amploare fara precedent, promitand un progres continuu in domeniul medicinii si o dezvoltare a societatii umane, caci orice descoperire este pusa in slujba umanitatii.