Emile Durkheim - Studiu de autor

Repere biografice
Ultimul nascut al unei familii traditionale de evrei din estul Frantei, David Emile Durkheim s-a nascut la Epinal in 15 aprilie 1858. Provenit dintr-o familie cu o puternica traditie religioasa, Durkheim a studiat in tinerete ebraica si doctrina talmudica. A absolvit scoala normala superioara (la cea de a treia incercare) si a reusit la doua bacalaureate: unul in litere (1874) si celalalt in stiinte (1875). Si-a sustinut doctoratul in filosofie cu teza Despre diviziunea muncii sociale, insotita de o teza complementara redactata in latina asupra Contributiei lui Montesqieu la construirea stiintei sociale. Intre 1885-1886 studiaza stiintele sociale in Paris, apoi in Germania sub conducerea lui Wundt. Dupa intoarcerea din Germania publica in revista filosofica trei articole: „Studii recente asupra stiintelor sociale”, „Stiinta pozitiva si morala in Germania” si ”Filosofia in universitatile germane”. Din 1882 preda la doua licee din provincie, iar in 1887 Durkheim este remarcat de Louis Liard - director al invatamantului superior in Ministerul instructiei publice si astfel devine profesor de pedagogie si stiinta sociala la Universitatea din Bordeaux - acesta fiind primul curs de sociologie predat intr-o universitate. In toamna anului 1887 se casatoreste cu Louise Dreyfus, fiica unui industrias parizian specializat in cazangerie.

Realizarile sale stiintifice sunt foarte vaste; pe langa numeroase articole si recenzii critice, el publica Diviziunea muncii sociale (1893), Regulile metodei sociologice (1895), Sinuciderea (1897), Formele elementare ale vietii religioase (1912). Dupa moartea sa sunt publicate urmatoarele lucrari ale sale: L'education morale (1923), Sociologie et philosophie (1925), Le socialisme (1928), L'evolution pedagogique en France (1938).
Este numit in 1902 lector in Stiintele educatiei la Sorbona si profesor titular de pedagogie patru ani mai tarziu cand va preda si sociologia. In 1906 preda la catedra de pedagogie a facultatii de litere din Paris, si in 1913 catedra sa primeste numele de „chair de sociologie” de la Sorbona.
In jurul sau se strange o echipa de colaboratori muncitori si devotati printre care si Marcel Mauss, Paul Fauconnet, fratii Bourgin, Henri Hubert cu ajutorul carora el infiinteaza in 1898, AnnEe sociologique, prima revista de stiinte sociale din Franta.
Dureros lovit de moartea unicului sau fiu, AndrE - ucis pe frontul din Salonic, Durkheim se stinge din viata la Paris pe 15 noiembrie 1917 la doar 59 de ani.
Emile Durkheim este considerat „autorul cu cea mai importanta contributie in fixarea academica a sociologiei ca stiinta si in impunerea ei deplina in cercul stiintelor umaniste”, dupa ce Auguste Comte ii daduse numele si ratiunea de a exista. El este si organizatorul scolii franceze de sociologie.

Diviziunea muncii sociale
Sociologia lui Durkheim, privita dintr-o perspectiva contemporana este o morala cu valente sociologice, pentru ca agentul moralizator al omului ca fiinta sociala este societatea, sau altfel spus „fiinta sociala din om”. Durkheim considera societatea ca producatoare a regulii sociale, ca fundament al moralei. Diviziunea muncii sociale este vazuta in aceasta lucrare ca un fenomen fundamental pentru destinul societatii in ansamblu, nu doar pentru latura sa economica.

In prima parte a cartii autorul spune ca societatile parcurg in dezvoltarea lor istorica doua momente semnificative din punct de vedere al constiintei sociale. „Inceputul” care reprezinta faza primordiala asociata unei prezente si dezvoltari masive a constiintei comune a membrilor societatii. Constiinta comuna este ansamblul similitudinilor sociale, suma sentimentelor asemanatoare care se manifesta in constiintele individuale, care determina la randul ei o „solidaritate mecanica” specifica societatilor simple, arhaice. Pe masura ce evolueaza, societatile se confrunta cu fenomenul cresterii gradului de diferentiere sau individualizare. Constiinta comuna incepe sa-si piarda din importanta si astfel apare constiinta individuala, prin care oamenii se deosebesc intre ei. Aceasta din urma genereaza o solidaritate organica, raspandita in cadrul societatilor moderne. In mod cert nu exista societati care sa functioneze doar pe baza unui singur tip de solidaritate (mecanica sau organica) insa ele tind spre unul din acestea.
Durkheim face distinctia intre omul social sau omul etnic si omul mediu. Omul social nu poate fi decat omul moral, in timp ce omul mediu este omul banal, comun, cel supus greselilor si defectelor.