Emile Durkheim - Studiu de autor

Categoriile fundamentale ale religiei si stiintei au origini religioase. De fapt toate marile institutii sociale, regulile morale si legale au o baza in religie. Religia este o reflectie concentrata a vietii colective si principalul ei scop este influentarea vietii morale. Viata colectiva redesteapta gandul religios pentru a aduce o stare de efervescenta care schimba conditia activitatii psihice. Omul pune o alta lume (sacra, ideala) deasupra vietii lui profane de zi cu zi. In crearea unor noi idealuri, societatea se schimba singura.
O reprezentare globala garanteaza obiectivitate pentru ca este obiectiva. Ea a fost in stare sa se mentina si sa se generalizeze pentru ca are suficienta ratiune: oamenii care au acceptat-o, au verificat-o prin propria lor experienta. Durkheim formuleaza axioma conform careia „credintele religioase contin un adevar care trebuie descoperit”.
Nu este o diferenta atat de mare intre stiinta si religie, ambele sisteme de gandire fiind directionate inspre univers si sustinand ca individul se poate ridica deasupra propriei perspective si poate trai o viata impersonala. Gandirea impersonala este sinonima cu gandirea colectiva.

In a doua parte a lucrarii, Durkheim explica cum omul si-a construit propriile credinte in totemuri. Totemul simbolizeaza Dumnezeul, dar in acelasi timp si societatea care l-a facut (clanul). Dumnezeul clanului nu este altceva decat insusi clanul personificat in forma vizibila a totemului (animal sau planta). Eficacitatea lui vine din puterea lui fizica asupra celor care l-au infiintat si in acelasi timp datorita autoritatii lui morale asupra societatii. Societatea creaza in mod constant lucruri sacre din cele obisnuite, pentru ca oamenii dau calitati sacre obiectelor.
Individul nu poate sa penetreze sacrul fara sa intre in relatie cu puteri extraordinare care il emotioneaza pana la stadul de nebunie.
In a treia parte a cartii, Durkheim arata ca fiecare cult are un aspect dublu: negativ si pozitiv. Acestui dublu aspect ii sunt asociate doua tipuri de ritualuri. Scopul ritualului negativ consta in separarea formelor sacre si profane. Aceste ritualuri interzic anumite actiuni intr-o forma sau alta. De exemplu oamenii, profanii nu pot consuma anumite carnuri (de animale sacre). Daca anumite mancaruri sunt interzise profanului pentru ca sunt sacre, altele sunt interzise persoanelor sacre pentru ca sunt profane. In ambele cazuri, contactul intre cele doua este interzis. Cultul negativ pare sa fie numai un sistem de abstinente, dar totusi el are un efect pozitiv asupra naturii morale si religioase a individului. Individul nu poate avea o viata religioasa decat daca incepe sa se abtina de la lucruri din viata temporala. In acest fel, cultul negativ este o conditie de acces in cultul pozitiv. De exemplu rezultatul numeroaselor interdictii ale cultului negativ are ca scop sa aduca o schimbare radicala initiatului intr-o religie data, dupa ce ia parte la un ritual negativ, el obtine un caracter sacru si este considerat renascut de restul grupului.

Formele elementare ale vietii religioase este o lucrare de baza in antropologia religioasa. Durkheim analizeaza formele de religiozitate asa cum sunt ele exprimate de rituri si de credintele religioase si demonstreaza ca formele religioase au o solida baza sociala, prin analiza unor notiuni cum sunt cele de spirit, zeu, totem, sacrificiu, cult pozitiv sau cult negativ.
Intreaga opera a lui Durkheim reprezinta o importanta deosebita atat pentru sociologie cat si pentru pedagogie, conceptia sa pedagogica fiind o consecinta logica a conceptiei sale sociologice.


Bibliografie
1. Durkheim, Emile (2001). Diviziunea muncii sociale, Bucuresti, Editura Albatros
2. Durkheim, Emile (1993). Despre sinucidere, Iasi, Institutul European
3. Durkheim, Emile (1995). Formele elementare ale vietii religioase, Iasi, Editura Polirom
4. Durkheim, Emile (1980). Educatie si sociologie, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica
5. Stoica, Stelian (1969). Etica durkheimista, Bucuresti, Editura Stiintifica.