Educatia interculturala

Educatia interculturala – educatia intru toleranta minoritatilor sexuale

La modul cel mai general de abordare, educatia „semnifica orice activitate sociala vizand transmiterea catre indivizi a mostenirii colective a societatii in care acestia se insereaza" (Ferréol, G., 1998, p.62). Sociologia educatiei foloseste termenul intr-un sens mai restrans decat acesta, referindu-se la in primul rand (totusi nu numai) la sistemul educativ formal, adica institutiile educative specializate in formare si transmitere de informatii (Ferréol, G., 1998, ibid.).

Totusi, educatia are loc pe tot parcursul vietii unui individ, fiind mult mai intensa in prima perioada a vietii. Primul cadru in care se desfasoara este chiar cadrul informal al familiei, prin intermediul socializarii. Aceasta va determina in mare masura structura personalitatii individului adult de mai tarziu. Notiunea de cultura este greu de definit, intrucat acopera un mare si greu de delimitat areal. De asemenea, diverse stiinte sociale au abordat termenul din puncte de vedere particulare, fiind greu de enuntat o definitie exhaustiva.

Ea cuprinde normele, valorile si „modurile de a face" specifice unui grup de oameni, produsele activitatii lor spirituale si materiale, sau dupa cum sustine Wissler „trasaturi materiale", „activitati sociale" si „idei" (Zamfir C.; Vlasceanu L., 1998, p.150). Este utopic sa consideram ca o societate are o singura cultura, desi exista ceea ce se cheama o „cultura dominanta".

Totusi, se manifesta si o serie de subculturi a diverselor grupuri. De cele mai multe ori, coexistenta mai multor tipuri de cultura (sau subculturi) se desfasoara pasnic. Exista insa cazuri cand o subcultura poate lua forma unei subculturi criminale, precum si altele cand aderentii unei subculturi pot fi supusi la presiuni sau chiar asupriri din partea culturii dominante. O subcultura care intra tot mai mult in atentia publicului este subcultura gay. Inca de prin anii ’60, gruparile homosexuale au inceput sa desfasoare puternice activitati de militare pentru recunoasterea dreptului la orientare sexuala si acceptarea subculturii gay in societate.

Demersul a fost mai mult sau mai putin o reusita in societatea occidentala, cel putin la nivel formal: homosexualitatea nu mai este privita ca o devianta criminala, iar unele state au legiferat casatoria persoanelor de acelasi sex. In Romania, situatia minoritatilor sexuale nu este deloc una usoara. "Indemnarea sau ademenirea unei persoane in vederea practicarii de relatii sexuale intre persoane de acelasi sex, precum si propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism, savarsite in acelasi scop se pedepsesc cu inchisoarea de la unu la 5 ani." (Crisu, Crisu, 2000 p.423) Astfel suna aliniatul 5 al mult controversatului articol 200 din Codul Penal, abrogat prin Ordonanta de urgenta nr. 89/2001 din 21 iunie 2001, intrata in vigoare incepand cu 30 ianuarie 2002, data publicarii in Monitorul Oficial.

„Daca vreti sa va formati o parere asupra unei societati, mergeti si aflati cine este in inchisoare", spunea candva John Dewey. Ei bine, conform acestui articol al Codului Penal, o serie de discriminari erau justificate din punct de vedere legislativ. Societatea romaneasca era, daca nu homofoba, cel putin heterosexista, heterosexualitatea fiind institutionalizata drept singura orientare sexuala legitima din punct de vedere social (Andersen, Margaret L., Taylor, 2000 p.258).

Este gresit sa presupunem ca abrogarea respectivului articol a schimbat radical starea de fapt la nivelul practicii, in fond el nu era decat expresia formala a unei prejudecati pre-existente in societare, iar schimbarea unor asemenea atitudini reclama mult timp. Acest fapt este confirmat de rezultatele unui sondaj realizat de Institutul pentru Politici Publice si Gallup, care au fost prezentate si la Stirile ProTv