Ziua Europeana Fara Masini

Detalii

CategoriiDivertisment
Taguri
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari2798

Voteaza & Distribuie

Descriere

In fiecare an, pe 22 septembrie, sarbatorim Ziua Europeana Fara Masini. Acest lucru inseamna ca, timp de o zi, suntem incurajati sa renuntam la transportul cu masini poluante, optand pentru mijloace de transport "verzi" precum bicicleta sau chiar pentru mersul pe jos. Mai mult decat atat, Ziua Europeana Fara Masini indeamna la formarea comunitatilor in care locurile de munca sunt aproape de casa iar magazinele sunt pozitionate la o distanta de casa care poate fi parcursa pe jos.




Ziua Europeana fara Masini


Ziua Europeana fara Masini: 22 septembrie




Evenimentul este organizat in anumite tari si orase, la initiativa Comisiei Europene, care a extins proiectul zilei fara masini la o intreaga saptamana si poarta numele de European Mobility Week.




Saptamana Mobilitatii Europene


Saptamana Mobilitatii Europene




Istoria zilei fara masini

Initial, evenimente similare aveau loc ad hoc, in orase diverse, demarate din dorinta de a trage un semnal de alarma privind criza iminenta a petrolului. Abia din 1994 s-a tras un semnal de alarma oficial, structurat intr-un discurs in cadrul Conferintei Internationale "Ciudades Accesibles" ce s-a desfasurat la Toledo, in Spania.


Din acel moment, au fost organizate astfel de zile fara masini in orase precum Reykjavik (Islanda), Bath (Marea Britanie) sau La Rochelle (Franta). Din anul 2000, ziua fara masini s-a extins la nivel global printr-un program lansat de Reteaua Mondiala Fara Masini, primind numele de Ziua Mondiala Fara Masini.




Ziua Mondiala Fara Masini


Ziua Mondiala Fara Masini




Din experienta acumulata in timp, organizatorii acestor evenimente au realizat ca astfel de proiecte sunt greu de pus in practica astfel incat sa si obtina efectul scontat, fie din cauza dificultatii reorganizarii sistemului de transport in orasul gazda, fie din cauza cetatenilor. S-a ajuns pana la a se pune in discutie utilitatea unui astfel de proiect, intrucat scopul final, si anume obtinerea unui sprijin public al comunitatii precum si dorinta profunda de schimbare a unor obiceiuri adanc inradacinate in ceea ce priveste transportul, era foarte greu de atins.




Trafic in marile orase


Trafic in marile orase




In prezent, Bogota detine recordul pentru cel mai amplu eveniment fara masini desfasurat de-a lungul unui weekend si care cuprinde intregul oras. Evenimentul a fost stabilit oficial prin referendum inca din februarie 2000 si se desfasoara anual. Au mai fost organizate evenimente similare la Jakarta (Indonezia), in orasele Statelor Unite ale Americii, in Japonia si Europa.




Ziua fara masini in Jakarta


Ziua fara masini in Jakarta




Europa

In Town, without my car! este un proiect instituit de Uniunea Europeana in cadrul Saptamanii Europene a Mobilitatii si are ca scop promovarea altor mijloace de transport decat automobilele. Campania a fost un real succes, raspandindu-se in 35 de tari si peste 2000 de orase. In anul 2008 existau deja 39 de tari participante la Ziua Europeana Fara Masini cu 2012 orase implicate. Initiativa UE doreste sa incurajeze populatia sa apeleze la alte mijloace de transport decat masina si sa determine constientizarea riscurilor pe termen lung ale poluarii si ale altor efecte negative ale deplasarii cu automobilele. Evenimentul este coordonat de Directoratul General pentru Mediu al Comisiei Europene iar obiectivul pe termen lung este imbunatatirea sanatatii si calitatii vietii cetatenilor europeni.




Mars cu bicicletele cu ocazia Car Free Day


Mars cu bicicletele cu ocazia Car Free Days




Cu ocazia Zilei Europene Fara Masini, traficul automobilistic in orase si cu precadere in centru este inchis sau limitat si deschis in exclusivitate pietonilor sau biciclistilor. Cu acest prilej se organizeaza activitati sportive in aer liber precum fotbalul, voleiul, badmintonul sau ruibi, dar si marsuri cu bicicleta in parcuri.