Vanatorii de recompense

Vanatorii de recompense nu sunt deloc personaje fictive. Ei au sarcina de a prinde delincventii dati in urmarire atunci cand autoritatile nu au resurse suficiente pentru a-i depista si aresta. Vanatorii de recompense nu sunt o „inovatie" specifica secolului XX. Pe vremea cand raufacatori precum Butch Cassidy si Jesse James bantuiau prin Far West si serifii nu mai faceau fata, in urmarirea lor plecau vanatorii de recompense, oameni atenti la toate afisele tiparite rudimentar, pe care scria WANTED. Recompensele ajungeau si pana la 5000 de dolari, o suma enorma la acea vreme. Asemenea cifre atrageau oamenii care se specializasera in urmarirea nelegiuitilor de tot felul, capabili de orice, si acestia faceau tot posibilul sa puna mana pe ei, „vii sau morti".

Astazi, imaginea stereotipa a vanatorului de recompense, dur si interesat strict de valoarea pecuniara a urmaritului, ramane valabila, cu toate ca vanatorii de recompense moderni sunt niste profesionisti care actioneaza conform unei licente speciale si sunt antrenati pentru misiunile lor in cadrul fortelor de ordine. Goana nebuneasca din Vestul Salbatic s-a transformat intr-o afacere banoasa si este parte din sistemul judiciar integrat al Statelor Unite. Este singura tara care permite astfel de activitate. Astfel, de fiecare data cand are loc o arestare si aceasta ajunge in buletinele de stiri de la televizor, se precizeaza ceva de genul:

„Cautiunea a fost fixata la suma de 100 000 de dolari."

Cautiunea este fixata pentru ca autoritatile sa se asigure ca persoana in cauza se va prezenta la judecata. Cum nu toti isi permit sa plateasca o cautiune, atunci intervine un garant al cautiunii care ofera suma cu o dobanda de 10% din cautiune. Suma va fi asigurata la o firma de asigurari. Daca insa acuzatul se decide sa fenteze legea si nu apare la proces (20% procedeaza in acest fel), cautiunea trebuie achitata si asta ii revine garantului. Cand politia nu-l poate localiza pe acuzat, atunci garantul angajeaza un vanator de recompense si de aici incepe urmarirea.

Vanatorii de recompense primesc intre 10 si 20% din valoarea cautiunii. Un vanator experimentat, care rezolva intre 80 si 150 de cazuri pe an, poate avea un venit anual intre 50 000 si 80 000 de dolari, insa munca este extrem de dificila si periculoasa. (vezi cele mai periculoase orase din America),

„Ca vanatori de recompensa, trebuie sa intri in zonele rau famate, sa discuti cu toti imbecilii, sa bei cafea rece, sa-i cauti pe toti nemernicii, si mai vorbesc unii de glorie si toate cele",

afirma Bob Burton, unul dintre cei mai experimentati vanatori de recompense din SUA, director al National Enforcement Agency. Adevarata rasplata, considera el, este valul de adrenalina revarsat prin vene cand face o arestare. El si colegii sai de breasla se refera la acest gen de recompensa cu termenul de „adrenodolari". Burton sustine ca pentru fiecare dolar obtinut arestand un urmarit, se fac 1000 de adrenodolari. Neimpozabili, fireste. Conform spuselor vanatorilor de recompense, ei sunt mult mai eficienti decat politia. Potrivit Asociatiei Nationale a Agentilor de Cautiune (cum le place sa li se spuna) ei captureaza circa 90% dintre cei care incearca sa se sustraga judecatii.

Cu toate ca legile statale in SUA difera de la un stat la altul, vanatoarea de recompense este o ocupatie recunoscuta ca legala in toate. Adesea, „agentii de cautiune" au mai multa autoritate la efectuarea unei arestari decat politistii locali. Burton explica mai departe:

„Cand acuzatii semneaza un contract pentru o cautiune, ei fac un lucru extrem de important. Practic, atunci renunta la drepturile lor constitutionale."

Ei se declara astfel de acord sa fie arestati de agentul de cautiune, daca va fi necesar. Cum renunta si la dreptul de a se opune extradarii dintr-un stat federal in altul, vanatorii de recompense au aceeasi mobilitate (si drepturi asupra lor) ca agentii FBI. Tot ce au nevoie este documentul care sa dovedeasca faptul ca urmaritii sunt fugiti din calea justitiei. In unele state se cere si o copie dupa documentul de cautiune, legalizata. Vanatorul de recompense nu are nevoie de mandat de arestare si nici nu-i va recita celui capturat codul Miranda („ai dreptul sa nu spui nimic, ai dreptul la un avocat…" etc).