Ghidul tau pe internet
Fundamentalismul islamic
Detalii
| Categorii | Educatie |
|---|---|
| Taguri | Referate |
| Ultima actualizare | Marti 5 august 2014 |
| Vizualizari | 23067 |
Voteaza & Distribuie
Descriere
Sursa fundamentalismului islamic nu e reprezentata de Coranul, Sharia sau alte precepte ale religiei musulmane, ci de dezvoltarea anacronica a tarilor musulmane in v ederea afirmarii economice si politice a Occidentului crestin.In institutia religiei islamice rolul central ii revine dreptului, jurisprudentei, iar nu teologiei sau liturghiei. In Islam, evolutia dreptului a fost condusa cu o mare tensiune spirituala, comparabila celei pe care crestinismul a dedicat-o teologiei. Aceasta –pentru ca de la inceput Islamul a fost asociat unei comunitati politice, si nu numai unei comunitati apartinand cultului religiei. E adevarat ca in Islam erezia era pedepsita; dar era vorba in primul rand de o chestiune juridica, ce avea adesea si o referire politica. Institutia religiei islamice, prin urmare, este in primul rand o institutie juridica. Evident ca, in Islam, exista si teologia; dar aceasta nu a fost niciodata "regina stiintelor", ca in Occident. "intr-un anumit sens, teologia a fost de-a dreptul subordonata jurisprudentei". Islamismul este o religie universala.
Coranul afirma unitatea fundamentala a neamului omenesc: toti oamenii au o natura identica, creata de Dumnezeu. Din punct de vedere al morfologiei religiei, mesajul lui Muhammad, asa cum a fost formulat in Coran, reprezinta expresia cea mai pura a monoteismului absolut. Allah este Dumnezeu, singurul Dumnezeu; el este cu desavarsire liber, omniscient si atotputernic; el este Creatorul cerului si pamantului si a tot ceea ce exista; el "adauga genezei ceea ce doreste" (Coran, XXXV, 1). Noptile urmeaza zilelor, ploaia cade din cer, corabia "pluteste pe mare" (II, 164), gratie acestei creatii continue. Altfel spus, Allah carmuieste nu numai ritmurile cosmice, ci si faptele oamenilor.Toate operele sale sunt insa acte libere, in ultima instanta arbitrare, pentru ca depind numai de hotararea sa.
Coranul este un indreptar de viata pentru omul obisnuit; etica pe care o predica este bazata pe cumpatare si bun-simt. Dispretul bogatiei, umilinta, generozitatea, sunt recomandate – dar, totodata, sa nu fie exagerate. Nu indeamna spre ascetism, ci doar spre moderatie: "Mancati si beti, insa nu fiti imbuibati" (Coran, VII, 29). "Islamul accepta lumea si viata omeneasca asa cum sunt, privindu-le ca o opera ce nu poate fi criticata si ca o manifestare a vointei inderogabile a lui Allah, deloc denaturata si corupta de urmarile unui pacat originar de neiertat. De aceea, potrivit gandirii musulmane, ascetismul si renuntarea la bunurile lumesti, proprii doctrinei crestine si care se rezolva printr-o abtinere de la bucuria darniciei divine, nu pot fi admise". in locul ascetismului, Coranul recomanda activitati folositoare oamenilor – ca ajutorarea saracilor, a vaduvelor si a orfanilor. Coranul – care, alaturi de Biblie, este cartea cea mai larg citita din cate s-au scris vreodata – este si textul de baza la care s-au facut cele mai frecvente referiri; caci teologia, jurisprudenta educatia, morala, stiinta, sunt considerate de musulmani ca fiind tot atatea aspecte ale unuia si aceluiasi "adevar".
Jihadul constituie o parte integranta a conceptiei de aparare a islamului. intelesul primar, initial al cuvantului jihad este: a se stradui din toate puterile, a se lupta. Se spune ca face jihad despre cineva care depune eforturi fizice si intelectuale deosebite sau despre cineva care isi dedica toata avutia sa in numele lui Allah. Dar, in realitate, dupa saria, adica dupa jurisprudenta islamica, acest cuvant se foloseste doar pentru a exprima lupta dusa pentru numele lui Allah si impotriva dusmanilor islamului care recurg la forta. Fiecare musulman are indatorirea de a accepta, in orice clipa, sacrificiul suprem in numele lui Allah si in apararea islamului. O comunitate se considera eliberata de aceasta indatorire doar prin participare la jihad a unei parti din musulmanii apartinand comunitatii respective. in caz contrar, adica in cazul ca nimeni din comunitatea respectiva nu participa la jihad, vina apartine intregii comunitati.
Daca o tara islamica este victima agresiunii din partea unei puteri neislamice, atunci toti cetatenii, fara exceptie, ai tarii respective au datoria sa participe la jihad. in caz ca tara islamica victima a agresiunii nu detine suficienta forta pentru a respinge agresiunea, atunci datoria sfanta a tarilor musulmane vecine este de a sari in ajutorul acestei tari. si daca nici in acest caz dusmanul nu a fost respins, atunci musulmanii din intreaga lume trebuie sa se mobilizeze impotriva agresorului. Jihadul, in asemenea imprejurari, are aceeasi semnificatie pentru musulmani, precum savarsirea rugaciunii si tinerea postului. Cine se eschiveaza de jihad pacatuieste mult. Aceasta atitudine a lui semnifica faptul ca a ramas repetent la un asemenea examen important.