Tenerife

Detalii

CategoriiTurism
TaguriTenerife, Vacante Exotice
Ultima actualizareVineri 9 februarie 2018
Vizualizari5459

Voteaza & Distribuie

Descriere

Tenerife este cea mai mare dintre Insulele Canare, ce apartin Spaniei. In afara faptului ca este cea mai populata, este si cea mai vizitata de turisti, cu aproximativ cinci milioane de vizitatori in fiecare an. Turistii aleg aceasta destinatie atat pentru plajele insorite cu deschidere la Oceanul Atlantic, cat si pentru evenimentele anuale care au loc pe insula, precum Carnavalul Santa Cruz de Tenerife.

Insulele Tenerife

Insulele Tenerife

Numele insulei provine de la cuvintele Tene (munte) si Ife (alb), pe care hispanicii, dupa colonizarea insulei, le-au unit intr-un singur cuvant, Tenerife.

Peisajul este dominat de masive muntoase, vai si ravene

Din insula de formatiune vulcanica se inalta Muntele Teide, cu o inaltime de 3718 metri deasupra nivelului marii. De altfel, intreaga regiune din jurul muntelui a fost declarata parc national si a fost inclusa in patrimoniul mondial UNESCO. Peisajul nemaipomenit, dominat de masive muntoase, vai si ravene este completat de coastele marine cu plaje cu nisip negru in nord si nisip mai fin si mai deschis la culoare in partea de sud.

Tenerife, insula cu o primavara vesnica

Tenerife, insula cu o primavara vesnica

Tenerife mai este denumita si "insula cu o primavara vesnica" din cauza climei calde pe tot parcursul anului. Iarna, media de temperatura atinge 20-22 de grade Celsius, in vreme ce vara urca pana la 26-28 de grade Celsius. Vremea excelenta si zilele insorite atrag turistii din intreaga lume, care nu resimt caldura din timpul verii datorita curentilor oceanici ce racoresc plajele.

Insula are o fauna si o flora bogate, cu peste 1400 de soiuri de plante si 700 de specii de animale. Peisajul este dominat de cactusi, palmieri, hoya parfumate, paduri de mahon, dafin si abanos si trandafiri de stanca.

Punctele de atractie ale Insulei Tenerife
Insula Tenerife este una dintre destinatiile turistice majore din lume, prin urmare turismul este ramura cea mai importanta a economiei. Sudul insulei, mai calduros si ma putin umed, este mai cautat de vizitatori, insa si coasta de nord s-a dezvoltat masiv in ultima perioada. Standardul serviciilor turistice oferite de statiunile de pe insula este in continua crestere. Conform legii, numai proiectele de hoteluri cu 5 stele mai primesc autorizatie de constructie si doar daca indeplinesc anumite conditii.

In Tenerife, turistii nu se pot plictisi. Insula le pune la dispozitie magazine, gradini zoologice, teatre, restaurante, parcuri acvatice, terenuri de golf, dar si centre de relaxare si spa asezate langa plaja. Puerto del Cruz este principalul centru turistic, cautat in special de cei care doresc sa-si petreaca vacanta intr-un loc cosmopolit, modern, relaxant in acelasi timp.

Piramidele Guimar din Tenerife

Piramidele Guimar din Tenerife

Punctele de atractie ale insulei sunt orasele vechi din La Laguna, inclus in patrimoniul mondial UNESCO, gradina botanica si centrul vechi din La Orotava, orasul vechi, cartierul Antiguo Civil si portul din Santa Cruz de Tenerife. Nu trebuie ratata nici regiunea din jurul muntelui Teide, de asemenea inclusa pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Piramidele lui Guimar, un alt obiectiv turistic important din Tenerife, au o origine controversata. Anumite teorii afirma ca ar fi fost facute de oameni si ca se aseamana cu cele din Mexic si Peru, in vreme ce altele dezmint aceasta idee si spun ca sunt doar niste formatiuni geologice asemanatoate teraselor, acoperite cu pietre in mod natural.

Dintre monumentele construite pe insula trebuie amintite Catedrala San Cristobal de La Laguna, Iglesia de la Concepcion, Basilica Candelaria sau Cueva de Achbinico, o pestera cu o semnificatie religioasa importanta.

Carnaval Tenerife

Carnavalul din Santa Cruz, Tenerife

Nu numai plajele si relieful atrag turistii, ci si evenimentele traditionale care au loc in Tenerife. Carnavalul din Santa Cruz este, probabil, cel mai important eveniment de acest gen de pe insula. A fost declarat Festival de Interes Turistic International si include programe artistice muzicale si de dans.

Transport si acces
Tenerife are doua aeroporturi, Aeropuerto de Tenerife Norte si Aeropuerto de Tenerife Sur. De asemenea, accesul pe insula se face si cu ajutorul feribotului pana la Santa Cruz de Tenerife sau Los Cristianos.

Insula beneficiaza de o retea de transport in comun foarte bine pusa la punct, dotata cu autobuze de ultima generatie, cu aer conditionat. De asemenea, zona metropolitana a oraselor Santa Cruz si La Laguna este deservita de doua linii de tramvai.