Creaza cont
Ghidul tau pe internet

Cuvinte tabu

Modifica Articol

Detalii

CategoriiEducatie
TaguriReferate
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari18844

Voteaza & Distribuie

Descriere

1.NUME PROPRII TABU Primitivul, neputand sa faca o distinctie clara intre cuvinte si lucruri, isi inchipuie ca exista o legatura reala si esentiala care uneste numele cu persoana, in asa fel incat magia poate fi exercitata asupra unui om cu tot atata usurinta prin numele sau ca si prin parul sau unghiile acestuia. De fapt, primitivul isi considera numele ca parte vitala din el si are grija de el conform acestei pareri. De exemplu, indianul din America de Nord nu-si considera numele doar o eticheta, ci o parte distincta a personalitatii sale si crede ca poate fi vatamat prin influentarea malefica a numelui ca si printr-o rana, in timp ce unii eschimosi isi iau alte nume la batranete, sperand ca se vor bucura de un nou termen, prelungit, de viata. Populatia tolampoo din Celebes crede ca scriind numele persoanei poti sa-i rapesti sufletul. Tainuirea numelor primitivilor australieni isi are originea in credinta ca dusmanul care iti cunoaste numele iti poate face rau prin anumite metode magice. In triburile din centrul Australiei, toti barbatii, femeile si copiii poseda, in afara de numele lor propriu folosit de obicei, un nume secret sau sacru care li se da de catre batrani, imediat dupa nastere. Acest nume sacru este rostit doar in ocazii solemne si este cunoscut doar de membrii pe deplin initiati ai grupului. Civilizatia vechilor egipteni este si ea invadata de unele urme ale primitivismului. Orice egiptean primea doua nume, unul adevarat (mare) si unul bun (mic). In timp ce numele bun era cunoscut public, numele adevarat era tainuit cu grija si doar mama si tatal sau il stiau. Numele adevarat era folosit doar cu ocazia unor ceremonii cum ar fi casatoria. Scopul acestui obicei era sa apere persoana impotriva magiei, deoarece vraja nu poate avea efect decat legata de numele real. Araucanienii divulga foarte rar numele lor unui strain de teama ca el sa nu obtina prin aflarea acestuia o putere supranaturala asupra lor. Un ojebway nu-si pronunta numele sau niciodata, ci roaga pe altcineva sa i-l rosteasca. Acest obicei este insusit inca din copilarie si conform lui cel care isi va pronunta propriul nume va ramane pitic. Interdictia rostirii propriului nume persista si in unele parti ale Madagascarului, la unele triburi de indieni americani, in cazul triburilor indiene din Columbia Britanica, in tot cuprinsul Indiilor rasaritene, la triburile motu si motumotu, in Noua Guinee olandeza si la melanezienii din Arhipelagul Bismarck. Uneori interdictia asupra propriilor nume nu este absoluta, ci este in functie de imprejurari. De exemplu, cand barbatii nandi sunt plecati intr-o expeditie de prada, cei ramasi acasa nu au voie sa le rosteasca numele adevarat, ci ii numesc "pasari". La populatia bangala din Congo-ul superior, cand o persoana plecata la pescuit se intoarce acasa, numele i se suspenda temporar si el va fi strigat "mwele". Acest obicei este motivat prin faptul ca raul este plin de spirite care, auzindu-i numele ar actiona impotriva lui astfel incat nu ar prinde decat putin peste sau chiar deloc. Mai exista o superstitie a cafrilor potrivit careia caracterul unui hot incepator poate fi schimbat daca i se striga numele deasupra unui vas in care fierbe apa cu leacuri, punand apoi un capac pe vas si lasand numele sa fiarba in apa timp de mai multe zile. Mai sunt situatii cand, pentru a evita folosirea propriului sau nume, persoana este desemnata prin referire la copilul sau. Un exemplu ar fi negrii din Gippsland, care cred ca doar copiii nu au dusmani si astfel cand pomenesc despre cineva ei ii spun "tatal, unchiul sau varul cutaruia", numind copilul. La populatiile kuki si zemi sau kacha naga, din Assam, parintii isi parasesc numele dupa nasterea copilului si sunt numiti tatal si mama cutaruia, iar perechile fara copii sunt numite "tatal fara copii", sau "mama fara copii", "tatal nici unui copil", sau "mama nici unui copil". Putem spune deci ca aceasta retinere fata de rostirea numelui persoanelor carora te adresezi sau despre care vorbesti se bazeaza pe teama de a nu atrage atentia spiritelor raufacatoare si vrajitorilor care ar putea face rau posesorului numelui. 2.NUME DE RUDE TABU Deseori, persoanelor legate intre ele prin legaturi de sange sau prin casatorie li se interzice rostirea numelui celuilalt si chiar pronuntarea cuvintelor obisnuite care seamana sau contin o silaba comuna cu acest nume. Persoanele carora li se interzice reciproc sa-si rosteasca numele sunt mai ales sotii si sotiile, un barbat si rudele sotiei sale, o femeie si rudele sotului ei. De exemplu, la cafri femeia nu are voie sa rosteasca in public prenumele sotului ei sau al oricaruia dintre fratii acestuia, interzicandui-se si folosirea cuvantului in sensul lui obisnuit. In plus, unei sotii cafre ii este interzisa pronuntarea, chiar mental, a numelui socrului ei si al tuturor rudelor sotului in linie ascendenta si daca o silaba accentuata a vreunuia dintre numele acestora se intampla sa apara intr-un alt cuvant, ea trebuie sa-l evite, fie inlocuindu-l cu un cuvant complet nou, fie sa introduca o alta silaba in loc. Acest obicei a dat nastere unui limbaj cu totul distinct al femeilor denumit de catre cafrii "vorbirea femeilor". Barbatul cafru nu trebuie sa pomeneasca numele soacrei sale si nici aceasta sa-l rosteasca pe al sau, iar singura diferenta este ca el poate rosti cuvinte ce contin o silaba accentuata a numelui ei. In sudul Indiei sotiile cred ca rostind numele sotului, chiar si in vis ii vor pricinui moartea. La alfoorii din insula Buru este tabu sa rostesti numele parintilor si socrilor sau chiar sa pronunti cuvinte uzuale a caror rezonanta seamana cu numele respective. Este de asemenea tabu sa rostesti numele unui frate mai mare in prezenta acestuia, incalcarea acestor reguli fiind pedepsita cu amenzi. In Sunda se crede ca o anumita recolta va fi nimicita daca un barbat rosteste numele tatului sau mamei sale. La nufoorii din Noua Guinee Olandeza familiile legate prin logodna a doi dintre membrii lor le este interzis atat sa-si rosteasca reciproc numele cat si sa se priveasca unii pe ceilalti. Daca s-ar intampla ca cineva sa rosteasca din greseala un nume interzis, trebuie sa se arunce imediat pe podea si sa spuna: "Am rostiti un nume gresit. Il azvarlu printre crapaturile podelei, ca sa pot manca bine".

3.NUME ALE MORTILOR TABU Pronuntarea cu glas tare a numelui unei persoane decedate, barbat sau femeie, insemna o incalcare a prejudecatilor indigenilor din Australia pe care se fereau s-o comita. Motivele acestei abtineri sunt teama de a nu starni stafia dar si neplacerea de a retrai suferintele trecutului. La indigenii din Victoria se vorbeste foarte rar despre morti si atunci nu li se pronunta numele; ei sunt numiti cu voce inceata "cel pierdut" sau "bietul om care nu mai este". Se presupunea ca rostirea numelui lor trezea rautatea lui Couit-gil, spiritul mortului, care mai da tarcoale pe pamant inainte de a pleca definitiv spre soare apune. La triburile din centrul Australiei, nu este voie sa se rosteasca numele mortului in perioada de doliu iar cand este neaparat nevoie el se rosteste in soapta, astfel crezandu-se ca spiritul nu le va auzi glasul. Daca spiritul si-ar auzi rostit numele ar veni si le-ar tulbura visele. Teama de stafii a fost probabil motivul acestor retineri de pronuntare a numelor celor morti si in cazul populatiei goajiro din Columbia, aino din Japonia, akamba si nandi din rasaritul Africii, samoezilor din Siberia, mongolilor din Tartaria si tuaregilor din Sahara. Acestia din urma sunt ingroziti la gandul reintoarcerii spiritului celui mort, mutandu-si chiar si tabara dupa un deces si incetand pentru totdeauna sa pronunte numele mortului. La unele triburi victoriene din Australia, numele proprii nu se perpetuau decat foarte rar, deoarece se credea ca cineva care ar adopta numele unei persoane decedate nu ar mai trai multa vreme. Membrii triburilor din Adelaida care poarta acelasi nume cu decedatul il parasesc si adopta fie nume temporare, fie sunt cunoscute dupa alte nume care le au din intamplare. La unele triburi australiene, schimbarea numelui obtinut in acest mod este definitiva, vechiul sau nume fiind parasit pentru totdeauna. In timp ce la unele triburi schimbarea de nume nu dura decat in perioada de doliu, la altele aceasta schimbare pare sa fie definitiva. In unele cazuri, toate rudele apropiate ale decedatului isi schimba numele de teama ca pronuntarea numelor familiare sa nu ademeneasca spiritul la vechea sa locuinta. Locuitorii din insulele Nicobar isi schimba numele cand poarta doliu si se deghizeaza razandu-si parul din cap, astfel incat stafia sa nu-i poata recunoaste. Daca se intampla ca numele decedatului sa fie vreun substantiv comun desemnand un animal, planta, focul sau apa, este necesar ca acest cuvant sa fie inlocuit cu altul. Este evident ca acest obicei este un puternic agent de schimbare a limbii, deoarece multe cuvinte ies din uz, aparand altele noi. In cazul abiponilor din Paraguai, un cuvant odata abolit nu mai era folosit niciodata, iar sarcina de a nascoci cuvinte noi care sa le substituie pe cele vechi le revenea batranelor, decizia lor fiind acceptata, fara nici un fel de protest. La indienii puyallup, respectarea tabuului este mai putin stricta dupa trecerea catorva ani, iar daca cel decedat a fost un luptator vestit, unul din descendentii sai poate fi numit cu numele acestuia. La laponi, cand o femeie era insarcinata si clipa nasterii se apropia, un stramos sau o ruda apropiata i se infatisa in vis, spunandu-i cine dintre raposati urma sa se nasca din nou in copilul ei, care urma deci sa-i poarte numele. Daca femeia nu avea un asemenea vis, tatal sau rudele hotarau numele copilului. 4.NUME DE REGI SI DE ALTE PERSOANE SACRE TABU In societatea primitiva, numele regilor si preotilor sacri erau tabu in scopul de a-i feri de orice vatamare. De exemplu, numele regelui din Dahomey este tinut secret deoarece cunoasterea lui ar da posibilitatea unei persoane rauvoitoare sa-l vatame. Apelativele sub care europenii au cunoscut diferitii regi din Dahomey sunt doar titluri, denumite si "nume puternice". Aceste nume puternice, spre deosebire de cele primite la nastere, nu sunt legate direct de posesorii lor si deci, prin intermediul lor nu se pot pricinui rautati. In regatul Galla din Ghera, numele primit la nastere de suveran nu trebuie rostit de vreun supus, iar cuvintele curente cu rezonanta asemanatoare se inlocuiesc cu altele. La populatia bahiba din Africa centrala, cand regele moare, numele sau este scos din limba, si daca numele acestuia apartinea unui animal, e necesar sa se gaseasca un nou apelativ pentru vietatea respectiva. In Siam, numele regelui era, de asemenea, tinut in secret, iar oricine i-ar fi rostit numele ar fi fost aruncat in temnita. Despre rege se vorbea folosindu-se anumite titluri rasunatoare cum ar fi: "augustul", "desavarsitul", "supremul", "marele imparat", "coboratorul din ingeri". La zulusi, nimeni nu va rosti numele conducatorului tribului, numele inaintasilor acestuia si nici substantivele comune care coincid sau se pronunta asemanator cu numele tabu. In Madagascar nu exista nume de familie, si aproape fiecare nume propriu deriva din vorbirea curenta si desemneaza un obiect, o actiune sau o calitate. Daca vreunul din aceste cuvinte alcatuieste numele sau o parte a numelui conducatorului, cuvantul devine sacru si nu mai poate fi folosit in intelesul sau obisnuit. Deci trebuie nascocit un alt nume care sa inlocuiasca cuvantul la care se renunta. La populatia sakalava, cand moare regele, nobilii si poporul se aduna la sfat in jurul trupului neinsufletit si aleg un nou nume prin care cel decedat urmeaza a fi numit de acum inainte. Vechiul nume, dar si cuvintele din limba curenta ce se aseamana cu acesta devin sacre si nu mai pot fi rostite sub amenintarea pedepsei cu moartea. Totusi, aceste schimbari ale vocabularului sunt limitate la tinutul unde regele decedat a domnit, in tinuturile invecinate cuvintele continuand sa fie folosite. In Tahiti, dupa ce regele s-a urcat pe tron, orice cuvant din limba care se pronunta asemanator este inlocuit cu altul. In schimb, dupa moartea regelui cuvintele vechi erau readuse la viata. In Grecia antica, numele preotilor nu putea fi rostit atata timp cat acestia erau in viata, pronuntarea acestor cuvinte reprezentand o incalcare a legii. Din doua inscriptii gasite la Eleusis se deduce ca numele preotilor erau inscrise pe tablite de bronz sau plumb si erau aruncate in apa golfului Salamis in scopul de a se pastra in cea mai mare taina. 5.NUME DE ZEI TABU Omul primitiv si-a creat zeii dupa chipul sau. Xenofan a observat inca de mult ca zeii negrilor au obrazul negru si nasul turtit, iar zeii traci sunt roscovani si au ochi albastri. Motivul pentru care primitivul crede ca zeii trebuie sa-si tainuiasca adevaratele nume este pentru ca nu cumva alti zei, sau chiar oameni sa cunoasca sunetele magice si sa poata face farmece cu ele. Vechii egipteni credeau ca cel care poseda adevaratul nume poseda adevarata fiinta a omului sau a zeului si poate sili chiar o divinitate sa-l asculte, asa cum sclavul isi asculta stapanul. Astfel arta magicianului consta in a obtine de la zei revelarea numelor lor sacre, acesta facandu-se luntre si punte pentru atingerea acestui scop. Daca intr-o clipa de slabiciune, zeul i-a impartasit vrajitorului numele sau, el nu mai putea face altceva decat sa se supuna omului. Romanii credeau si ei in virtutea magica a numelor divine. Cand impresurau un oras, preotii se adresau zeului pazitor prin rugaciuni, cerandu-i sa paraseasca cetatea asediata si sa treaca de partea romanilor care il vor trata mult mai bine decat a mai fost tratat vreodata. De aceea numele zeului pazitor al Romei era tinut secret, caci altfel, dusmanii l-ar fi ademenit asa cum faceau si romanii de cele mai multe ori. Alaturi de numele zeului chiar si numele orasului era invaluit in mister si nu trebuia rostit niciodata nici macar in timpul ritualurilor sacre. Bibliografie: Frazer, James George (1980). Creanga de aur, vol. II, Bucuresti, Editura Minerva.