Poporul roman si spatiul propriu

Peste teritoriul poporului roman au trecut multe popoare. Totusi, acest popor nu si-a parasit niciodata teritoriul sau, nu poarta urmele niciunui alt spatiu. Membrii alor populatii care trec pe aici sunt considerati „straini" fata de sine si fata de loc, iar aceia care incep sa isi aroge dreptul de stapani, sunt numiti „venetici".

Persistenta poporului nostru in acest spatiu corespunde unui mod de a fi al lui. Este aici, pentru ca „fiinta" lui este ca o fiinta de granita intre Orient si Occident. Parasirea spatiului ar duce la pierderea fiintei poporului.

Romanii se mentin in complexitatea lor in acest „spatiu punte". Identificarea romanului cu spatiul propriu naste in el atunci cind e rupt de acest spatiu, „dorul" care este pentru el o adevarata boala.

Chipul tarii este asociat cu chipul celor dragi, si, in general cu „chipul romanesc", spatiul tarii este spatiul umanizat in mod romanesc, transfigurat in fata romaneasca, pentru ca astfel, el capata o frumusete ce depaseste trasaturile inexpresive ale unei naturi vazute obiectiv.

Umanizarea naturii in cazul poporului roman nu are caracter panteist pagin, ci se resimte viziunea personalista si liturgica a cosmosului dezvoltata de sensul spiritual al Bizantului.

Eliade puncta:

Simpatia fata de cosmos, specifica geniului romanesc, este o forma a spiritului liturgic crestin.

Intilnirea cu natura implica pentru roman si intilnirea cu persoanele dragi, fiind o chestiune culturala. Spiritul de sinteza completa al neamului acesta nu se explica numai din persistenta sa din vremuri memoriale in spatiul de mijloc intre Orient si Occident, ci si din imbinarea in el a caracterului latin al crestinismului ortodox.

Poporul roman

Complexitatea reala a vietii spirituale a dat vremii slave si timpului latin multiple sensuri spirituale. S-a facut din satul ca simla asezare, o comuniune plina de viata, unica si extrem de bogata.

Sufletul romanesc e deschis spre totala realitate si spre creatiile spiritului uman de peste tot. Este deschis spre Occident, dar are legaturi si cu Orientul. Sunt interese pentru tehnica dar si de cultura spirituala. Acest spirit romanesc primeste tot ceea ce are undeva importanta, dar autohtonizeaza totul.

Orient si Occident - o viziune

Pentru a introduce limba romana in Biserica si in scrisul nostru, a fost nevoie de influenta calvina, deci pentru a prelua ceea ce n-a fost de folos, nu pentru a ne insusi calvinismul. Calugarii romani s-au folosit de cunostinta de limba greaca pentru a traduce texte de spiritualitate bizantina, nu pentru delectarea cu nuantele pline de subtilitate ale limbii grecesti. Legatura cu Bizantul a stimulat pictura de o atat de subtire si autohtona spiritualitate a picturii manastirilor noastre.