Mituri in educatia sexuala

Detalii

CategoriiSanatate
Taguri
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari5009

Voteaza & Distribuie

Descriere

Mituri in educatia sexualaEducatia sexuala pentru adolescenti poate include o gama diversa si larga de subiecte. Nu complicati explicatiile cu lucruri pe care nu au nevoie sa le cunoasca, lasand timp la sfarsit pentru intrebari. Dandu-le informatii vitale intr-un mod simplu, ii va face pe ei sa gandeasca si tot ei va vor indruma inspre curiozitatile proprii si intrebari.



Majoritatea miturilor pe care adolescentii le-au auzit de la altii sunt enumerate mai jos, dar e inadmisibil din partea parintilor sa ii lase sa le creada in continuare si sa nu le explice cum stau de fapt lucrurile.


1) Nu poti ramane insarcinata prima data cand faci sex.

- multe fete (si baieti) au impresia asta, ba mai mult, o cred cu tarie. Dati-le exemple din viata reala cu oameni pe care ii cunoasteti sau despre care ati auzit impreuna la stiri. Aratati-le clipuri, dati-le sa citeasca in ziare, pe internet, oriunde pentru ca exemplele ii vor convinge mai repede decat zvonurile. Nu ii lasati sa creada ca virginele au o perioada de acomodare cu sexul, in care nu se poate intampla nimic. Ba da, se poate ca o fata sa ramana gravida dupa primul contact sexual.


2) Contraceptia este greu de obtinut.

- fie ca e vorba de pastile anticonceptionale sau de prezervative, nici unul nu e greu de obtinut. Inca de la o varsta frageda, mergeti cu copilul dvs la un centru de planning familial, unde poate afla de toate metodele de contraceptie, unde i se pot explica riscurile si avantajele fiecarei metode. Daca nu, puteti sa ii aduceti dvs pliante, brosuri, numere de telefon sau adrese de unde poate cere informatii, pentru ca, la o vizita in care il insotiti, s-ar putea inhiba.


3) Contraceptia e prea scumpa.

- preturile metodelor contraceptive sunt la preturi accesibile. Mai ales daca parintii sunt la curent cu dorinta copiilor lor de a-si incepe viata sexuala, ar fi o greseala enorma sa nu le dati bani pentru asa ceva. Denota lipsa de maturitate din partea dvs, nu din partea lor. Si atunci cand cer, ii puteti insoti la un medic pentru a nu lua pastile de capul lor. Si nu uitati de cele mai ieftine metode: prezervativele. Exista centre unde pastilele sunt chiar gratuite.


4) „Retragerea" previne conceptia.

- Fluidele corporale circula in timpul actului sexual intre trupurile celor doi, iar faptul ca baiatul "se retrage" inainte de ejaculare n-are nici o importanta pentru ca riscul de sarcina exista.


5) Sexul este un mod de a-ti exprima dragostea.

- Da, dar nu atunci cand ai 16 ani. Subliniati importanta relatiilor serioase si durabile si modul in care sexul este o expresie a dragostei pentru cei care au o verigheta. Multi adolescenti echivaleaza sexul cu dragostea, si distrugand aceasta iluzie poate contribui la perpetuarea abstinentei sau la sexul protejat intr-o relatie de lunga durata.