Limfomul non-Hodgkin

limfom non-Hodgkin

Diferite tipuri de cancer au la baza limfomul non-Hodgkin. Este vorba despre un cancer al limfocitelor (celulelor albe din sange), care includ ganglionii limfatici, splina si alte organe ale sistemului imunitar.

Functia sistemului imunitar este de a apara organismul de infectii si alte boli. Limfomul non-Hodgkin este un cancer care incepe in celulele sistemului imunitar. Sistemul limfatic este partea sistemului imunitar care include vasele limfatice, limfa, ganglionii limfatici, amigdalele, timusul si splina. Tesuturile limfatice exista in tot corpul, inclusiv la nivelul stomacului, pielii si intestinului subtire.



Limfomul non-Hodgkin se declanseaza de obicei intr-un ganglion limfatic, atunci cand o limfocita (de obicei, o celula B) devine anormala. Celule anormale se divid si se inmultesc de la sine. Celulele noi se divizeaza si ele, producandu-se astfel tot mai multe celule anormale. Celulele anormale nu mor atunci cand ar trebui, nici nu protejeaza organismul de infectii sau alte boli. Acumularea de celule suplimentare formeaza de obicei o masa de tesuturi, cunoscuta sub numele de tumoare.



Limfomul non-Hodgkin este clasificat in functie de ritmul in care cancerul se extinde. Cancerul este clasat in grade ca usor, intermediar sau inalt. Tumora lui Burkitt este un exemplu de limfom de grad inalt.

Desi cauzele exacte ale acestui tip de cancer sunt necunoscute, este posibil ca acesta sa se dezvolte la persoanele cu sistemul imunitar compromis. Riscul declansarii limfomului creste dupa un transplant de organe sau daca persoana in cauza e infectata cu HIV. Acest tip de cancer afecteaza adultii intr-o masura mai mare. Aproximativ jumatate din cazurile de limfom sunt oameni in varsta de 60 de ani sau mai mult. De asemenea, barbatii sunt afectati de acest cancer mai mult decat femeile.

Simptomele limfomului non-Hodgkin sunt definite in functie de tipul de cancer si partea corpului care este afectata. Cateva dintre simptomele comune experimentate includ:

• Febra


• Mancarime severa
  
  


• Transpiratie excesiva, in special in timpul somnului de noapte
  
  


• Umflarea ganglionilor limfatici la nivelul gatului, axilelor, zonei inghinale sau in alte zone
  
  


• Scadere in greutate inexplicabila
  
  

In cazul in care cancerul afecteaza glanda timus sau ganglionii limfatici din piept, simptomele includ tuse sau ingreunarea respiratiei cauzate de presiunea zonei tumorale pe trahee sau alte cai respiratorii. Se pot experimenta si dureri de cap, probleme de concentrare sau modificari de personalitate, si, de asemenea, convulsii in cazul in care cancerul afecteaza celulele din creier. Limfomul non-Hodgkin la nivelul tractului digestiv poate provoca greata, varsaturi sau dureri abdominale. Anemia este un rezultat de limfom non-Hodgkin al maduvei osoase deoarece celulele limfomului inlocuiesc celulele rosii din sange.

Primul pas in depistarea limfomului este de obicei examinarea fizica a pacientului, care implica o verificare aprofundata de catre medic a zonelor corpului ce pot prezenta ganglioni limfatici pentru a stabili daca acestea sunt umflate. Testele de laborator de diagnosticare a limfomului non-Hodgkin si stadiul in care acesta se afla includ:

• Analize de sange
  
  


• Aspiratia si biopsia maduvei osoase
  
  


• Test complet de sange cu celule albe diferentiale
  
  


• Tomografie computerizata la piept, abdomen si pelvis
  
  


• Biopsia ganglionilor limfatici: O biopsie implica indepartarea unei mici mostre de tesut considerat a fi canceros, sub anestezie locala.
  
  


• Tomografie cu emisie de pozitroni
  
  


• Raze X

Tratamentul oricarui tip de cancer depinde de stadiul in care acesta este diagnosticat pentru prima data si de cat de repede avanseaza boala. Limfoamele de grad mic avanseaza, de obicei, lent si au putine simptome si eventual devin rezistente la tratament, motiv pentru care de multe ori medicii amana tratamentul pana cand cancerul prezinta semne de raspandire.



Atunci cand limfomul non-Hodgkin este tratat cu chimioterapie, implica de regula diferite medicamente care sunt administrate in acelasi timp. Unele medicamente, cum ar fi clorambucil (comercializat ca Leukeran) sunt administrate pe cale orala; altele, cum ar fi ciclofosfamida (comercializata ca Cytoxan) sunt injectate in vene sau in muschi. Chimioterapia se urmeaza de obicei in cicluri de tratament si este urmata de o perioada de repaus.



Un alt medicament numit rituximab (Rituxan) este deseori folosit pentru tratarea limfomului non-Hodgkin. Rituxan este o forma de imunoterapie, actionand asupra moleculelor de pe suprafata celulelor B.



Radioterapia este de asemenea utilizata frecvent pentru a distruge celulele canceroase si a opri cresterea lor. Pacientii cu limfom non-Hodgkin cu un prognostic slab pot fi tratati cu doze mari de chimioterapie, cu sau fara radiatii, urmata de un transplant de maduva osoasa.

Limfoamele cu grad lent progreseaza incet, uneori fiind necesari 10 ani pentru a ajunge la un stadiu in care pot fi detectate. Cu toate acestea, limfomul non-Hodgkin lent (cu grad scazut de malignitate) nu poate fi vindecat cu chimioterapie. Chiar daca chimioterapia amelioreaza limfoamele cu grad lent de avansare, de obicei cancerul recidiveaza in aproximativ cinci ani.



De obicei, limfoamele de grad intermediar si inalt de malignitate raspund bine la chimioterapie. Cu toate acestea, cazurile de cancer care nu raspund la chimioterapie sunt de cele mai multe ori fatale intr-un an sau doi de la diagnostic.



Cazurile de limfom non-Hodgkin au devenit destul de comune si numarul lor a crescut in Statele Unite din anii 1950. Speranta pentru solutii mai bune sta in cercetarea cauzei avansului rapid al bolii precum si tratamentului adecvat.