Inventii NASA, folosite in fiecare zi

Detalii

CategoriiStiinta
TaguriInventii, NASA
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari3163

Voteaza & Distribuie

Descriere

Inventii ale NASA au patruns in viata de zi cu zi a oamenilor obisnuiti, care nu se pregatesc sa ia cu asalt cosmosul si nici sa decoleze in misiuni orbitale, fapt care demonstreaza ca agentia spatiala americana s-a „extins" dincolo de navete spatiale si „moon boots". In 1958, presedintele SUA, Dwight Eisenhower, a semnat asa numita lege Space Act, prin care se crea oficial Administratia Nationala pentru Spatiu si Aeronautica (NASA).


De la bun inceput, activitatea noului organism creat pentru a angaja SUA in cursa spatiala isi propunea sa faca cercetari de pe urma carora sa beneficieze toti oamenii. In cei 50 de ani de istorie a sa, agentia spatiala si-a atins, cu siguranta, acest obiectiv. Desigur, majoritatea oamenilor nu vor pune niciodata piciorul pe Luna (cel putin, nu actualele generatii), insa o multime dintre ei au contact zilnic cu cel putin un produs originar din laboratoarele NASA.




laborator NASA


laborator NASA




Avand parteneriate cu numeroase centre de cercetari si companii comerciale, NASA continua si astazi sa puna la dispozitia publicului tehnologii si produse desprinse din programele sale spatiale si adaptate vietii de zi cu zi, pentru imbunatatirea calitatii ei. Astfel, exista cel putin 6300 de patente inregistrate de agentia spatiala cu aplicatii practice cotidiene.


Din 1976 incoace, NASA publica o lista cu toate tehnologiile si produsele comercializate de ea, existand o revista a agentiei spatiale, specializata numai pe aceasta tema, „Spinoff" (sub-produs, aplicatie secundata, derivat), unde pot fi gasite articole de prezentare a produselor „derivate", cu care intram in contact in fiecare zi, unele fiind foarte familiare:


1. Aparate dentare invizibile. Corectarea cresterii dintilor insemna, cu ani in urma, o gura plina de sarmulite metalice, un aparat greoi si insuportabil pentru adolescentii care voiau sa fie cool. In 1987, un produs dezvoltat dintr-o aplicatie folosita de NASA a ajuns pe piata, aparatul dentar invizibil, facut din aluminiu policristalinizat, translucid. Initial, proiectul NASA era destinat protectiei antenelor in spectrul infra-rosu al sistemelor de ghidaj termic al rachetelor anti-aeriene.


2. Lentilele rezistente la zgarieturi. Scaparea ochelarilor pe jos se solda, inainte de 1972, cu spargerea lentilelor. In prezent, se folosesc lentile din plastic, insa acestea au neajunsul ca se pot zgaria si pot stanjeni vederea. NASA avea nevoie de un strat special de protectie pentru echipamentul sau expus prafului cosmic, mai ales vizoarele castilor astronautilor. Aceasta protectie a facut ca ochelarii de soare de astazi sa fie de zece ori mai rezistenti.


3. Plasticul anti-iritant. NASA ajuta o multime de oameni sa doarma bine datorita saltelelor speciale produse din plastic din poliuretan siliconat. Acesta era folosit in fotoliile din cabinele de pilotaj ale navelor spatiale, pentru reducerea socului la aterizare. Acest plastic are proprietatea unica de a permite o distribuire egala a greutatii si presiunii corporale, absorbind socurile. Plasticul revine la forma sa initiala si dupa ce a fost comprimat la 10% din dimensiunile sale initiale.


4. Termometrul de ureche. Luarea temperaturii in timpul bolii ar putea fi o operatiune destul de anevoioasa. Termometrul cu bila de mercur poate fi dificil de citit, iar cel rectal este destul de dezagreabil la utilizare. In 1991, termometrul cu infrarosu, plasat la inceputul canalului vestibular din ureche a cucerit piata, simplificand intregul proces. In acest caz, s-a folosit tehnica senzorilor in infrarosu, folositi de NASA pentru a „lua" temperatura stelelor.


5. Talpile interioare ale pantofilor. Cand Neil Armstrong a rostit faimoasa lui fraza: „Un pas mic pentru un om, dar un salt urias pentru omenire", moment exersat indelung, mai mult ca sigur ca nu a intrevazut consecintele practice ale acestui pas asupra productiei de pantofi. Incaltamintea sportiva de astazi a imprumutat din tehnologia faimosilor „moon boots" cu care Armstrong a facut acel pas. Ghetele lui speciale, care contineau un element metalic si oferea si ventilatie in acelasi timp, au fost modelul pentru companiile producatoare de incaltaminte sportiva, mai ales in ceea ce priveste talpile interioare.


Alte inventii NASA prezente in viata cotidiana sunt comunicatiile prin satelit, detectoarele ajutabile pentru fum, canelura de siguranta in betoane, echipamentul electric pe baterii, filtrele de apa.