Experientele din apropierea mortii

apropierea mortii

Experientele in apropierea mortii au un anumit tipar, cunoscut in toate culturile si toate timpurile. De obicei, acestea includ constientizarea decesului, experiente extra-corporale, strabaterea, in mare viteza, a unui tunel intunecos, la capatul caruia se afla o „fiinta de lumina", foarte binevoitoare.

Uneori, subiectii unor astfel de experiente relateaza ca s-au intalnit, „pe partea cealalta" cu cei dragi sau prieteni decedati inaintea lor. Au avut acesti oameni sansa unei ocheade spre lumea cealalta, sau este vorba doar de un miraj biochimic, eliberat de creierul care elibereaza mari cantitati de endorfine (opiacee naturale) in momente extrem de trumatizante?

Un studiu publicat de neurologul Dean Mobbs, de la centrul de cercetari neurologice al Universitatii Cambridge, si Caroline Watt, de la Universitatea din Edinburgh, ajunge la concluzia ca

„in pofida conceptiilor impartasite pe larg, cercetarile sugereaza ca nu exista nimic paranormal in legatura cu aceste experiente. De fapt, experientele din apropierea mortii sunt manifestari ale creierului normal, ale carui functii s-au dereglat profund in timpul unui eveniment traumatic, uneori inofensiv".

Cercetatorii Mobbs si Watt au observat ca multe dintre simptomele experientelor din apropierea mortii au fost relatate de oameni care n-au fost nici o clipa in pericol de moarte. Acest lucru sugereaza ca perceptia (eronata) pe care o poate avea cineva, ca s-ar gasi la un pas de moarte, este suficienta – uneori – pentru a declansa o experienta care intra in catalogul celor etichetate drept „in apropierea mortii".

Susan Blackmore, cercetatoare si autoare a unei carti dedicate acestei probleme (Dying to Live: Near Death Experiences – Murind ca sa traiesti: Experiente in apropierea mortii), a remarcat ca foarte multe episoade relatate de cei care au trecut prin NDE, cum ar fi euforia si alunecarea prin tunel, spre lumina alba, sunt simptome comune pentru lipsa de oxigen in creier.

Studiul, publicat de Mobbs si Watt in revista Trends in Cognitive Sciences, mai discuta si ceea ce ei numesc „sindromul cadavrului ambulant", numit si sindromul Cotard, dupa numele neurologului francez care l-a studiat clinic

„Bolnavul are senzatia ca este mort, desi nu a fost nici un moment in pericol de moarte. Acest lucru poate fi asociat cu traumele sau alte cauze clinice. Nu se intelege in intregime de ce anumiti indivizi ajung sa sufere de sindromul Cotard, insa una din posibilitati ar fi ca creierul incearca sa dea un sens experientei ciudate prin care trece pacientul".

Aceasta concluzie atrage atentia ca in cursul experientelor in apropierea mortii creierul ar putea face eforturi substantiale de a interpreta evenimentele psihologice si fiziologice neobisnuite, dandu-le sensul unei „excursii in lumea de dincolo", inclusiv perceptia „mortii" si a vederii propriului corp de undeva, de sus. Mobbs si Watt incearca sa demonteze un alt mit, acela al „revenirii din lumea mortilor", daca moartea se refera la „moarte clinica".

Cei doi cercetatori britanici subliniaza ca nimeni nu a supravietuit unei adevarate morti clinice. Multi oameni au fost readusi la viata dupa ce li s-a oprit inima pentru o scurta perioada de timp – in jur de 20 de minute – dar oricine ar fi recuperat din moarte cerebrala ar avea creierul mult prea afectat pentru a putea sa-si relateze experienta, concluzioneaza cei doi. Faptul ca experientele din apropierea mortii pot fi induse chimic si explicate prin mecanisme neurologice sugereaza o cauza naturala a lor si nu un supranaturala, se arata in studiul britanic. Cert este insa, ca inaintea mortii activitatea creierului cunoaste o intensificare frenetica.

Un studiu efectuat la Facultatea de Medicina a Universitatii George Washington pe sapte pacienti aflati in stadiul terminal al bolii arata un tipar identic al activitatii cerebrale cu scurt timp inaintea decesului lor. Cu cateva clipe inaintea mortii s-a inregistrat o izbucnire subita de unde cerebrale, cu aceleasi intensificari si durata. Medicii americani cred ca aceasta activitate cerebrala inregistrata de ei coincide cu asa zisele NDE, experiente in apropierea mortii.