Amanare vs automotivare

Sarcini peste sarcini, munca, familie, societate, toate acestea lucreaza in functie de modul nostru de implicare. Noi formam familia, apoi societatea, dupa care muncim ca sa traim. Noi suntem cei care invartim un fel de „roata a vietii". Si tot noi suntem cei care ajungem sa obosim, sa ne incapatanam, sa imbratisam lenea sau sa renuntam. Ca suntem oameni si suntem slabi. Si sunt multe motivele care ne darama.

Motivarea poate sa devina in timp tot mai transparenta, dar putem lucra la automotivare, pana la urma, totul porneste din noi, bine si rau. Caci tot noi suntem si cei mai mari dusmani ai nostri, prin reactiile noastre la tot ce se intampla in jur. Pe de alta parte, cand ne gandim la lene, imbratisam automat amanarea sau, sa folosim un termen mai actual, englezism si mai degraba, barbarism, ne facem rude cu procrastinarea.

Dex-ul spune ca a procrastina inseamna a amana in mod nejustificat inceperea unei actiuni, in special din cauza neglijentei habituale sau a lenei, iar crastinus - tine de ziua de maine. Sunt multi cei care au inversat proverbele romanesti, iar in cele mai noi si fictive antologii se numara si cunoscutul: "Lasa pe maine ce poti face azi, poate se rezolva de la sine!".

Ne intindem, uitand de sarcini, sacrificii, munca si tot ce ar trebui sa intreprindem, la o coada imensa, in fata biroului tergiversarilor. Ne-a devenit obicei drag, ne-a intrat in sange. Spunem si credem ca avem timp, dar la sfarsitul zilei ne punem putin speriati capul pe perna. Ziua a trecut, dar nu ne-am ales cu prea multe.

Aceasta trasatura trista s-a lipit de noi si ne urmareste si, desi par mai usor de rezolvat lucrurile amanate, desi gasim altele mai "importante" de rezolvat sau pregatit inainte, ajungem sa ne aruncam fara sa ne dam seama, intr-un hau infinit al amanarilor.

Ne este lene, suntem inca asezati fara strop de energie in sirul amanarilor si chiar daca ni se pare ca le impartim, acestea nu dispar, devin parte din viata noastra, ne cuprind si ne modeleaza comportamentele si reactiile care se vor rasfrange asupra celor din jur si nu numai.

Cateodata, o simpla lovitura cu capul in pragul de sus, nu e o solutie prea eficienta. E normal ca trebuie sa ne lovim noi ca sa realizam cat este de gresit ce facem, dar nu suntem atat de speriati incat sa ne deschidem ochii. Totusi, pe termen lung, se resimt rezultatele amanarii nesfarsite.

o persoana motivata

In cealalta parte, pentru a ne rezolva problemele care ne par initial marunte si, mai degraba, comode, am putea sa devenim proprii nostri profesori, sa incercam sa ne automotivam. Lucrul acesta nu ar trebui sa ne inspaimante si sa ne duca cu gandul la modelele de dezvoltare personala, ci sa ne faca sa intelegem ca e nevoie de un anumit control cand e vorba de implinirea unor sarcini, cand unele chiar tin de o supravietuire adecvata. La locul de munca, acasa sau la scoala, managementul reactiilor este foarte important.

Au aparut atat tehnici simple cat si adevarate strategii ce dau roade, pentru a distruge mitul auto-motivarii si a demonstra ca se poate! Aceste aspecte se leaga, bineinteles, in mare parte, de psihologie. Sunt analizate initial trasaturile personale ale oamenilor ce vor sa se automotiveze, tipurile comportamentale, cat si nivelul de energie al fiecaruia.

Caci unii nu sunt dispusi sa faca anumite introspectii si sacrificii pentru a le merge mai bine, pentru a fi mai activi, ci sunt multumiti cu viata lor mereu amanata, atat timp cat nu intervine vreun factor daunator. Dupa cum am spus, efectele nu se observa in scurt timp.



Dar un exemplu bun e acela ca oamenii se pot trezi prea tarziu ratandu-si tineretea sau cariera, sanatatea sau pierzandu-si familia, preocupati prea mult cu teoria lenei.

amanari repetate

Este vorba, pana la urma, de alegeri si de incredere, de imaginea cu care iesim in lume si ce ne place sa vedem acasa, de principii si de personalitate. Insa lenea este atat de puternica incat te face sa uiti toate acestea si sa te pliezi dupa moliciunea ei. Ca e bine, e comod si nu-ti cere eforturi de supra-om. Dar nici departe nu ajungi calatorind pe firele domoale, care ar putea fi, cu un strop de automotivare, chiar productive.

Plictiseala sau lipsa de provocari, un trai linistit fara prea multe batai de cap, tineretea fara ganduri de batranete si foarte calma, toate acestea pot sa duca la lentoarea amanarilor. Procrastinarea e prietena muncii pe ultima suta de metri, desi unii recunosc ca sunt mai productivi atunci, asadar, poate fi si un mod de a motiva omul, insa nu probata intr-un mod exagerat.

Unii reusesc sa fie motivati la locul de munca, au nevoie de bani, au o familie acasa, un vis de implinit si astfel, renunta la catusele amanarii si incep sa traiasca mai cu spor. Pe altii insa, nu-i convinge nimic, nici macar trecutul care se arata tot mai putred cand ranjeste din fotografii. Este vorba, finalmente, de un stil de viata, la liberea alegere a fiecaruia dintre noi. Ne motivam sau procrastinam?