CyClone

Acum sunt liber. Acum pot să fug cât vreau.

Am ajuns să văd altfel lucrurile, de la o vreme. După ceva timp, te obişnuieşti. Sau te consolezi, te minţi. Oricum, a început să-mi placă aici. Şi nu sunt singur, cum mă temusem. Domeniul CyClone e larg, cu un spaţiu NeuSim propriu şi cu legături cu exteriorul la discreţie. Partea bună e că nici măcar nu-mi mai trebuie bani. E şi Clara aici, i-au făcut felul între timp. Niciodată nu a zis cine, cum sau de ce. Poate şi fiindcă aici nimeni nu prea stă de vorbă cu ea. S-a copiat într-un plug-in porno scris de ea pentru NeuSim-ul companiei, şi acum chiar nu îmi mai lipseşte nimic. Nu m-aş fi gândit că tipa programează NeuSim-uri. De fapt NeuSim-ul de aici e lucrat mai mult dinăuntru. Ăia de la CyClone nu se bagă, şi e bine aşa. E bine aici. Îmi plăcea să cred că pentru cei ca mine nu există un scop măreţ, un final, o împlinire. Îmi plăcea gândul că cei ca mine trec neobservaţi. Acum e altfel. Sunt altfel. Şi cei ca mine au rămas singurii de care mă mai tem. Să nu se găsească vreunul să mă şteargă pe bani graşi, cum aş fi făcut eu nu demult. E singura chestie rea care mi se mai poate întâmpla aici, prima şi ultima. Când m-am trezit în reţea şi am văzut că nu pot să mă deconectez, că interfaţa nu mai e deloc, că reţeaua e totul, că în afara ei eu nu sunt decât un brainmap undeva în clădirea lor imensă, când am înţeles ce au vrut de fapt de la mine, când am găsit în mine informaţiile pe care mi le lăsaseră ca să mă lămurească, nu m-am putut gândi decât la un singur lucru: dacă A.I.-ul pe care l-am distrus ca să ajung aici chiar îi deranjase cu ceva sau dacă l-au ales la întâmplare, ca un test. Încă n-am aflat, şi ăsta e, uneori, al doilea lucru de care mă tem, sau doar un motiv pentru primul. Să nu vină vreodată timpul să aleagă iar pe cineva, la întâmplare. Să nu fiu eu ăla. Măcar s-a terminat cu monocromul, şi asta mă bucură. Aici străzile nu mai sunt urme de cărbune.
Pentru că aici străzile nu mai sunt deloc. Nu mai e nevoie de ele. Şi acolo – acolo, jos, cum îmi place mie să zic - ploile încă mai spală sângele de pe trotuar, curăţat neglijent de oamenii lor deghizaţi în poliţişti. Pentru mine acolo, jos, e şi acum nouă seara, la un colţ de stradă.