Ce naiba mai vreti de la mine? Mâine va fi gata lucrarea, sigur! Acum va rog sa iesiti afara si sa ma lasati sa lucrez. Toti... Si tu, iubito, mai ales tu! Nu te uita asa la mine, stii ca daca stai cu mine nu mai pot lucra nimic! Da, exact! Picioarele alea ale tale.... Haide, afara toata lumea!!! Gata! M-au lasat în pace... În sfârsit! Pot sa ma asez linistit în fotoliul meu moale si sa fumez o tigara. Sau doua... Pâna mâine dimineata nu ma vor mai deranja. Însa ce naiba fac eu dimineata? Nu am scris nimic si toata echipa asteapta rezultatul cu suflarea la gura. E singura sansa... Trebuie sa gasesc liniile de cod necesare în seara asta, altfel mâine dimineata nu va functiona nimic si s-a terminat cu subventia!

Telefonul! Sa nu uit... Trebuie sa o sun pe Lonna în seara asta. Asteapta si ea ceva de la mine...Si, drept sa spun, si eu astept multe de la ea. E draguta, discreta si ma socoteste mentorul ei. Hmmm... tigara s-a terminat, cafeaua s-a racit deja în filtru. Îi dau drumul din nou, e mai buna fierbinte, nu credeti? Oricum, nu mai are nici un efect la ora asta, am baut deja aproape tot filtrul singur de dimineata si Mariana chiar s-a mirat pe la amiaza... Draga de ea, secretara noastra scumpa... Si amanta mea declarata deja. Crede ca ne vom casatori... Las-o sa creada, e mai bine asa pentru ea. Am mare noroc cu ea. Crede tot ce-i spun si e perfecta în pat! Ma uit la peretele din fata. E plin de diplomele mele. Sunt doctor în cibernetica, profesor asociat la trei universitati mari, am zece lucrari publicate si doua colaborari. Si nici o idee viabila în acest moment! Nu stiu cum sa rezolv problema finala... Daca le-as spune celorlalti asta, le-as distruge toate iluziile lor despre mine. Conducatorul lor! Profesorul, seful , cum vreti voi... Sau cum cred ei, desigur.

Un mesaj clipeste pe ecran. Mariana... Îi raspund repede si o rog sa-i trimita pe toti acasa. Nu are rost sa stea aici... Fata executa ordinul si dupa câteva minute este la mine în birou, goala... Ce sa fac? E prea frumoasa pentru a nu profita ... Singur! În sfârsit. Mariana a plecat si ea, fericita. Pâna dimineata sunt absolut singur în cladire. Cu exceptia paznicilor, desigur... Ies pe hol si ma plimb încetisor printre birourile celorlalti. Ordonate în general, acum toate au ramas vraiste... Mariana i-a vânturat repede. Brusc, îmi amintesc de Lonna. Scot telefonul din buzunar si ma uit îndelung la el. Sa o sun, sa nu o sun? În timp ce nehotarârea ma tine pe loc, acesta începe sa sune. Discret la început, apoi din ce în ce mai tare. E ea, Lonna. Îi raspund. Vocea ei insidioasa ma face sa ma înfierbânt usor, mai ales când începe sa îmi spuna ce vrea la ora aceea. O chem la mine. Ajunge repede, cred ca era deja în masina când a sunat. Urca. Liftul este deja sus. O astept în hol si zâmbeste larg când ma vede. Fuge si îmi sare în brate. O prind si o duc în biroul meu. Îi pun o ceasca de cafea si se aseaza pe birou. Bea, cu înghitituri mici, dupa care îsi desface parul si ma priveste insistent. Privirea ei ma capteaza total si nu reusesc sa ma mai gândesc la nimic. Doar ochii ei adânci, albastri... Spune ceva, nu stiu ce....

* * *

”Te-ai descurcat bine, Lonna. Hipnoza indusa l-a îndepartat definitiv de scopul sau. Era prea devreme... Nu se va mai gândi la aceasta problema multa vreme de acum încolo...”

Cineva pocni din degete. Lonna clipi nedumerita si se uita în jur. Nimeni... Se strâmba usor, dupa care porni agale pe hol spre lift. Simtea înca mângâierile lui... Mâine dimineata se vor întâlni din nou...

* * *

Se materializa din nou. Naveta îl astepta neatinsa. Intra si usa se închise automat. Lansa comenzile necesare si porni spre nava mama, ascunsa pe partea nevazuta a Lunii. Mai avea o multime de treaba de facut. Urma Centauri si zborul hiperspatial... Prea grabiti, provincialii astia, nu credeti??