ADN

Detalii

CategoriiStiinta
Taguri
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari12447

Voteaza & Distribuie

Descriere

In anii ’50, cateva grupuri de oameni de stiinta au avut ca scop determinarea structurii AND-ului. Printre acestea se regasesc un grup american condus de Linus Pauling si doua grupuri din Marea Britanie.

La Universitatea Cambridge, Crick si Watson construiau modele fizice, utilizand bare de metal si sfere, in care incorporau structurile chimice cunoscute ale nucleotidelor si de asemenea, pozitia cunoscuta a legaturilor dintre o nucleotida si urmatoarea, de-a lungul polimerului. La King’s College din Londra, Maurice Wilkins si Rosalind Franklin, examinau prin intermediul razelor X, modelele de refractie ale fibrelor de AND.

Inspiratia in lucrarile acestor echipe de cercetatori a fost data de descoperirea de catre Pauling, in 1948, a faptului ca multe proteine au forma de helix. Pauling a dedus acest lucru din modelele obtinute cu ajutorul razelor X. Chiar si din primele informatii obtinute despre ADN, rezulta evident ca structura sa implica helixuri. Dar aceasta descoperire a reprezentat doar inceputul. Mai existau probleme cu privire la cate fibre de ADN se impreuneaza, daca acest numar este egal pentru fiecare helix, daca baza este indreptata spre axa helixului sau invers, si nu in ultimul rand, care sunt unghiurile si coordonatele exacte ale tuturor legaturilor si atomilor.

Aceste probleme au motivat eforturile de modelare ale lui Watson si Crick. In modelajul lor, Watson si Crick s-au limitat doar la ceea ce ei considerau rezonabil din punct de vedere chimic si biologic. Totusi, numarul de posibilitati era foarte mare. O descoperire importanta s-a produs in 1952, cand Erwin Chargaff a vizitat Universitatea Cambridge si l-a inspirat pe Crick cu o descriere a experimentelor pe care Chargaff le publicase in 1947.

Chargaff a observat ca proportiile dintre cele patru nucleotide variaza de la o mostra de ADN la alta, dar in ceea ce priveste anumite perechi de nucleotide – adenina si timina, guanina si citozina – cele doua nucleotide erau intodeauna prezente in proportii egale. Watson si Crick au inceput sa studieze aranjamentele helixurilor duble, si au vazut ca inversand ordinea directiilor unei fibre in raport cu cealalta, pot gasi explicatia descoperirii lui Chargaff.

Explicatia era reprezentata de imperecherea complementara a bazelor, aceasta avand efect de asemenea si asupra asigurarii faptului ca distanta dintre lanturile de fosfati nu variaza in cadrul unei secvente de ADN. Watson si Crick au reusit sa stabileasca faptul ca distanta era constanta si au reusit sa masoare valoarea ei exacta, de 2 nanometri, pe baza unui model realizat cu raze X de catre Franklin.
Acelasi model le-a dat de asemenea "campul" de 3.4 nm/bp al helixului. Cuplul de cercetatori a convenit asupra unui model, pe care l-au dat publicitatii inainte chiar ca Franklin sa-si publice rezultatele propriilor sale lucrari. Marea importanta pe care datele lui Franklin au avut-o in activitatea lui Watson si Crick a devenit subiectul unei controverse si a deranjat unele persoane, care considerau ca Franklin nu a primit recunosterea care i se datora.

Aspectul cel mai controversat a fost faptul ca modelul creat cu raze X al lui Franklin, care a avut o importanta cruciala, fusese aratat lui Watson si Crick, fara ca Franklin sa fi avut cunostinta despre aceasta si fara sa-si dea permisiunea. Wilkins l-a prezentat celor doi in laborator, in timp ce Franklin era plecata. Modelul lui Watson si Crick a fost privit cu mare interes, imediat dupa prezentarea sa.
Dupa ce au stabilit concluziile la 21 februarie 1953, Watson si Crick au facut primul lor anunt la 28 februarie. Teza lor "O structura pentru acidul dezoxiribonucleic" a fost publicata pe 25 aprilie. Intr-o importanta prezentare din 1957, Crick a stabilit "Dogma Centrala", care a prezis relatiile dintre ADN, ARN si proteine, si a formulat "ipoteza secventei".

A urmat in 1958 o confirmare cruciala a mecanismului de duplicare, sub forma experimentului Meselson-Stahl. La scurt timp, munca depusa de Crick si coechipierii sai a dus la descifrarea codului genetic. Aceste descoperiri reprezinta nasterea biologiei moleculare. Watson, Crick si Wilkins au primit in 1962 Premiul Nobel pentru Medicina, pentru descoperirea structurii moleculare a ADN-ului, moment in care Franklin deja decedase. Premiile Nobel nu sunt acordate postum.